Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Cap

1 * Cuvantul cu diacritice: cap
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: CAP¹, (I, III) capete, substantiv neutru, (II) capi, substantiv masculin I. Substantiv neutru: 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ♢ Locutiune adverb Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ♢ Locutiune adjectiv (Familiar) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ♢ Expresie A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etcetera) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etcetera A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etcetera; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etcetera). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etcetera) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etcetera) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etcetera). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Regional) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ♢ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ♢ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ♢ Expresie Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ♢ Locutiune adjectiv și adverb Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ♢ Locutiune adjectiv Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ♢ Expresie A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etcetera) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etcetera) de capul său = a fi (sau a rămâne etcetera) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expresie) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Botanica) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. Substantiv masculin Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. Substantiv neutru: 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etcetera sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ♢ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etcetera; prin extensiune forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ♢ Locutiune adverb Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ♢ Expresie Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ♢ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etcetera) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etcetera) Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ♢ Locutiune adverb În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ♢ Expresie Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ♢ Expresie A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; prin extensiune lucru de mică importanță. ♢ Expresie Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. – Limba Latina caput, (II) după franceza chef < limba latina caput).

2 * Cuvantul cu diacritice: cap
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: CAP², capuri, substantiv neutru Parte de uscat care înaintează în mare; promontoriu. – Din franceza cap.

3 * Cuvantul cu diacritice: cap
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: Cap antonim: coadă, codaș

4 * Cuvantul cu diacritice: cap
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: CAP substantiv verifica cuvantul: articol, bază, cale, capitol, cauză, chip, considerent, cânt, deșteptăciune, esență, fel, formă, fundament, gândire, intelect, inteligență, înțelegere, judecată, manieră, memorie, metodă, mijloc, minte, mobil, mod, modalitate, motiv, paragraf, posibilitate, pricepere, pricină, prilej, procedare, procedeu, procedură, punct, putință, rațiune, sistem, spirit, temei, temelie, viață.

5 * Cuvantul cu diacritice: cap
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: CAP substantiv 1. (ANATOMIE) (popular, familiar și depr.) căpățână, devlă, scăfârlie, (regional) boacă, (fig. și depr.) bostan, dovleac, glavă, tărtăcuță, tigvă, (argotic) moacă, tabacheră. (- al omului.) 2. verifica cuvantul: avers. 3. verifica cuvantul: persoană. 4. cap încoronat verifica cuvantul: rege. 5. (ENTOM.) cap-de-mort (Acherontia atropos) = strigă, fluture-cap-de-mort, (regional) strigoiaș, buha-ciumei, capul-lui-Adam, fluturul-morții, suflet-de-strigoi, sufletul-morților. 6. verifica cuvantul: comandant. 7. verifica cuvantul: corifeu. 8. verifica cuvantul: frunte. 9. frunte, început. (-ul coloanei.) 10. verifica cuvantul: capăt. 11. capăt, căpătâi, extremitate. (La -ul patului.) 12. verifica cuvantul: căpătâi. 13. verifica cuvantul: extremitate. 14. verifica cuvantul: capăt. 15. verifica cuvantul: vârf. 16. verifica cuvantul: cioc. 17. (regional) frunte. (- la scaunul dulgherului.) 18. verifica cuvantul: căpățână. 19. (TEHN.) cap pierdut verifica cuvantul: maselotă.

6 * Cuvantul cu diacritice: cap
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: cap (parte a corpului, individ, extremitate, vârf, măciulie, căpătâi, început, sfârșit, motiv, capitol) substantiv neutru, plural (și „capital”) capete

7 * Cuvantul cu diacritice: cap
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: cap (conducător) substantiv masculin, plural capi

8 * Cuvantul cu diacritice: cap
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: cap (geogr.) substantiv neutru, plural capuri

9 * Cuvantul cu diacritice: cap -uri
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: CAP³ -uri n. Fâșie de uscat ce înaintează mult în mare; promontoriu. franceza cap

10 * Cuvantul cu diacritice: cap -i
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: CAP² -i m. Persoană care se află la conducere; conducător; șef. ♢ -ul familiei persoană care asigură traiul unei familii pe care o reprezintă juridic. - încoronat rege. lat. caput

11 * Cuvantul cu diacritice: cap -ete
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: CAP¹ -ete n. 1) Parte a corpului la om și animale, unde se află creierul, principalele organe de simț și cavitatea bucală. ♢ Cu -ul gol cu capul descoperit. Din - până-n picioare de sus până jos. Cu noaptea-n - foarte devreme. Cu -ul plecat rușinat; învins. Cu un - mai sus superior. Bătut în - tâmpit; prost. A da la - (cuiva) a) a bate pe cineva; b) a împiedica succesele cuiva. A umbla cu -ul în traistă a fi distrat. A-și lua lumea-n - a pleca departe, rătăcind prin lume. A cădea pe -ul cuiva a sosi pe neașteptate (și fără a fi dorit). A-și aprinde paie în - a-și cauza neplăceri. A se bate - în - a fi diametral opus. A-și face de - a) a fi obraznic; b) a duce o viață amorală. 2) Judecată sănătoasă; minte. ♢ Cu - deștept, cu minte. Fără - necugetat, nesocotit. Cu scaun la - cu judecată sănătoasă. A nu avea - a nu avea minte. A fi greu la - a fi prost. A umbla cu -ul în nori a fi distrat. 3) înv. Existență umană; viață. A plăti cu -ul. 4) Partea extremă cu care începe sau cu care se termină ceva (un obiect, un instrument etcetera). -ul scării. ♢ - de pod porțiune de teren aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă. -ul coloanei începutul coloanei. lat. caput

12 * Cuvantul cu diacritice: cap
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: CAP² substantiv neutru parte a unui magnetofon sau casetofon în contact direct cu banda, servind la înregistrarea, redarea sau ștergerea impulsurilor electromagnetice. (după limba engleza head)

13 * Cuvantul cu diacritice: cap
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: CAP¹ substantiv neutru 1. promontoriu. 2. direcție de deplasare a unei (aero)nave. (< franceza cap)

14 * Cuvantul cu diacritice: cap -uri
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: cap (-uri), substantiv neutru – Promontoriu. Franceza cap.

15 * Cuvantul cu diacritice: cap -pete
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: cap (-pete), substantiv neutru – 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc. – 2. Aspect, înfățișare. – 3. Minte, inteligență, spirit. – 4. Viață, existență. – 5. Individ, ins. – 6. (Pl.) Capital, avuție. – 7. Șef, căpetenie, conducător. – 8. Partea cea mai înaltă, mai importantă. – 9. Început, parte inițială. – 1O. Extremitate, parte extremă cu care se sfîrșește ceva. – 11. Față, avers, parte a monedei cu efigia. – 12. (Înv.) Capitol, paragraf. – 13. Pomană din 33 de colaci care se împart pentru odihna sufletului celor morți; se face de obicei chiar în ziua morții (capul de țărînă) la 6 și la 12 săptămîni. – Mr. cap, capite; megl. cap, cǫp, capiti, istr. cǫpete. Limba Latina capum, forma vulgară de la caput (Pușcariu 269; Candrea-Dens., 236; REW 1668; DAR; Rohlfs, Differenzierungen, 51); conform limba italiana capo, prov., cat., franceza chef, sp., port. cabo, toate cu sensuri der. Din punct de vedere semantic, cuvîntul rom. reprezintă, deci, o fază arhaică, întocmai ca sp. cabeza, față de franceza și limba italiana Conform: căpătîi, căpățînă, căpcăun, capîntortură. Pl. reproduce limba latina capita (conform om, plural oameni). Totuși, s-a dezvoltat un plural analogic, capi, care se folosește numai cu sensul 7, și într-un mod destul de oscilant: Bălcescu scrie indiferent capetele armatei și capii armatei. Derivat capăt, substantiv neutru (parte extremă; sfîrșit, deces, moarte; bucată, fragment; extremitatea osiei carului; colac care se dă de pomană pentru odihna sufletului morților; cuvant invechit, capitol, paragraf), sing. analogic format pe baza plural capete (ca sunet-sunete, ropot-ropote etcetera); timbrul ă se explică prin labiala precedentă conform omăt-omeți, făt-feți; capeș, adjectiv (tenace; încăpățînat), cuvînt derivat artificial de Odobescu; căpețel, substantiv masculin (învechit, început; capăt, fragment, crîmpei; colac de pomană), dim. al lui capăt cu sufix -el (După Candrea-Dens., 237; REW 1636 și DAR, din limba latina capĭtĕllum „căpșor”; dar semantismul corespunde mai bine der. pe care o sugerăm); căpețea (var. căpățea(lă), capețea, căpețeală), substantiv feminin (parte a frîului care trece peste capul și botul calului), der. de la căpețel (conform cel-cea; purcel-purcea; cățel-cățea etcetera), așa cum pe drept a observat Candrea (pentru Pușcariu 277; REW 1637 și DAR, din limba latina capĭtium al cărui rezultat căpeț s-a format probabil cu sufix -ea); căpetenie, substantiv feminin (căpetenie, șef), de la capete, cu sufix abstract -enie; căpui (var. încăpui) verb (a pune stăpînire, a captura; a dota, a aproviziona; a împărți pomana numită cap sau căpețel), cuvînt pe care DAR; Pușcariu, Dacor., I, 595 și Scriban îl derivă de la mag. kapni „a căpăta, a obține”, dar care nu pare posibil a fi separat de cap, cel puțin cu ultimul său sens; este totuși probabil să se fi produs o contaminare între cele două cuvinte, singura care ar explica celelalte accepții din rom. De aceeași proveniență trebuie să fie căpușe, substantiv feminin (mugure, mai ales de viță de vie; păduche al oilor, Melophagus ovinus; ricin, Ricinus communis), mr., megl. căpușă, prin intermediul sufix dim. -uș, f. -ușe (ca mănușe, picioruș, etcetera). Derivat propusă de Pușcariu, Dacor., I, 594, a fost acceptată de REW 1658 și DAR; conform Rosetti, I, 113. Semantismul nu pare că reprezintă vreo dificultate ; conform sp. capullo, pe care A. Castro, RFE, 1918, 34, îl derivă de la caput și care are același sens. Celelalte explicații sînt mai puțin convingătoare (din bulgara, după Pascu, II, 184; de la cap, postverbal de la capēre, su sensul de „(lucru) care se șterpelește”, după Giuglea, Contributions). Alb. këpušë („căpușă” și „fragă”), bulgara kapuš, limba sarba: kapuša trebuie să provină din rom. (conform Capidan, Raporturile, 204; pentru relațiile cu limba albaneza, Philippide, II, 703 și Capidan, Meglonoromînii, 59). Derivat căpuși (var. încăpușa), verb (a înmuguri); căpușnic, substantiv masculin (frăguță, Cirsium oleraceum); căpșună, substantiv feminin (fruct, Fragaria elatior, Fragaria collina). Derivat acestui ultim cuvînt nu lasă nici o îndoială (conform limba albaneza și mr. căpușă „căpușă” și „fragă”); pentru sufix Pușcariu, Dacor., I, 593, propune -ună, care nu este curent în rom (conform REW 1668). Probabil trebuie plecat de la căpușun, cu sufix -un, conform gărgăun, și cu sing. refăcut pe baza plural Derivat căpșunică, substantiv feminin (frăguță; specie de plantă); căpșuniu, adjectiv (culoarea căpșunii). Capsoman, substantiv masculin (prost, nătîng), pare a fi un der. expresiv de la cap, cu sufix -man, ca gogoman, hoțoman etcetera Derivat nu este clară; poate fi vorba de o contaminare cu limba neogreaca: ϰαφο- „sărac” sau mai curînd de un infix expresiv ca in cotoșman.

16 * Cuvantul cu diacritice: cap
Cuvantul fara diacritice: cap

Definitie: cap substantiv neutru singular (în fotbal) lovirea mingii cu capul. (Notă: Definiția este preluată din Dicționar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)