Chiulaf
Definitie, sens si explicatie
1Chiulaf, chiulafuri, substantiv neutru (Înv.) Un fel de caciula turceasca mare (in jurul careia se infasura turbanul). – Din limba turca: Külah.
2Chiulaf substantiv neutru (silabe chiu-), plural chiulafuri
3Chiulaf (chiulafuri), substantiv neutru – Caciula turceasca.
Limba Turca: külah (seineanu, Ii, 118; Meyer 229; Lokotsch 1232); conform limba albaneza külaf, bulgara kjukaf, limba sarba: ćulaf.
Din der. limba turca: külahci „vinzator de caciuli” si apoi „smecher” (pentru evolutia conform papugiu, cioflingar), provine rom. chiulangiu, substantiv masculin (smecher; elev care chiuleste), conform Scriban, Arhiva, Xxiii (1912), p. 382; Iogu, Gs, Iv, 388; Dar.
De la acest cuvint s-a reconstruit in rom. chiul, substantiv neutru (inselatorie, festa, renghi; in limbaj scolaresc, absenta nejustificata).
Reducerea este destul de nefireasca (conform chiulhangiu – chiulhan), astfel incit este de presupus ca trebuie sa se fi produs inainte de propagarea formei chiulangiu (unde n este tirziu si analogic), adica, pornindu-se de la o forma *chiulagiu.
Mai putin probabila este explicatia lui E. Lange Kowall, Gs, Vii, 296, care pleaca de la expresia din limbajul scolaresc franceza, tireu au cul, intrucit astfel de imprumuturi sint putin uzuale in rom., si pentru ca fonetismul cü din franceza nu explica deloc consoana finala.
Totusi, aceasta explicatie este acceptata de Graur, Bl, Xiv,
107. – Derivat chiuli, verb (a lipsi fara motiv, a o sterge); chiuleala, substantiv feminin (cursa, figura proasta; absenta, fuga).
Limba Turca: külah (seineanu, Ii, 118; Meyer 229; Lokotsch 1232); conform limba albaneza külaf, bulgara kjukaf, limba sarba: ćulaf.
Din der. limba turca: külahci „vinzator de caciuli” si apoi „smecher” (pentru evolutia conform papugiu, cioflingar), provine rom. chiulangiu, substantiv masculin (smecher; elev care chiuleste), conform Scriban, Arhiva, Xxiii (1912), p. 382; Iogu, Gs, Iv, 388; Dar.
De la acest cuvint s-a reconstruit in rom. chiul, substantiv neutru (inselatorie, festa, renghi; in limbaj scolaresc, absenta nejustificata).
Reducerea este destul de nefireasca (conform chiulhangiu – chiulhan), astfel incit este de presupus ca trebuie sa se fi produs inainte de propagarea formei chiulangiu (unde n este tirziu si analogic), adica, pornindu-se de la o forma *chiulagiu.
Mai putin probabila este explicatia lui E. Lange Kowall, Gs, Vii, 296, care pleaca de la expresia din limbajul scolaresc franceza, tireu au cul, intrucit astfel de imprumuturi sint putin uzuale in rom., si pentru ca fonetismul cü din franceza nu explica deloc consoana finala.
Totusi, aceasta explicatie este acceptata de Graur, Bl, Xiv,
107. – Derivat chiuli, verb (a lipsi fara motiv, a o sterge); chiuleala, substantiv feminin (cursa, figura proasta; absenta, fuga).