1
Cî́ine (câini), substantiv masculin –
1. Cîine. –
2. Om fără suflet, tiran. –
3. Masă de dogar. – Variantă (Moldova) cîne. Aromână cîne, meglenoromână cǫini, istroromână căre. Latină canis (Pușcariu 367; Rew 1592; Candrea-dens., 337; Dar); conform albaneză kjiën, italiană cane, provensală ca, franceză chien, spaniolă (gal.) can, portugheză cão.
Forma cîine, cu i posterior (ca mîine, pîine; conform și spîimînta), proprie Muntenia, a fost aproape general adoptată în literatură; totuși sînt numeroși scriitori de origine Moldova sau Transilvania care continuă să scrie cîne.
Derivat cîinărie, substantiv feminin (haită de cîini); cîiner, substantiv masculin (Moldova, persoană care strînge cîini vagabonzi); cîinesc, adverb (privitor la cîini; crud, neomenos); cîinește, adverb (în felul cîinilor; cu cruzime); cîinime, substantiv feminin (haită de cîini); cîinos, adjectiv (fără suflet); cîinoșie, substantiv feminin (răutate, cruzime).
Conform L. Șeineanu, Les noms romans du chien et leurs applications metaphoriques în Mem.
Soc.
Ling., XIV (1906-8), p. 210-
1. Cîine. –
2. Om fără suflet, tiran. –
3. Masă de dogar. – Variantă (Moldova) cîne. Aromână cîne, meglenoromână cǫini, istroromână căre. Latină canis (Pușcariu 367; Rew 1592; Candrea-dens., 337; Dar); conform albaneză kjiën, italiană cane, provensală ca, franceză chien, spaniolă (gal.) can, portugheză cão.
Forma cîine, cu i posterior (ca mîine, pîine; conform și spîimînta), proprie Muntenia, a fost aproape general adoptată în literatură; totuși sînt numeroși scriitori de origine Moldova sau Transilvania care continuă să scrie cîne.
Derivat cîinărie, substantiv feminin (haită de cîini); cîiner, substantiv masculin (Moldova, persoană care strînge cîini vagabonzi); cîinesc, adverb (privitor la cîini; crud, neomenos); cîinește, adverb (în felul cîinilor; cu cruzime); cîinime, substantiv feminin (haită de cîini); cîinos, adjectiv (fără suflet); cîinoșie, substantiv feminin (răutate, cruzime).
Conform L. Șeineanu, Les noms romans du chien et leurs applications metaphoriques în Mem.
Soc.
Ling., XIV (1906-8), p. 210-
DER – dicționarul etimologic