Ciucă ciuci
Definitie, sens si explicatie
1Ciucă ciuci f. reg. 1) Varf de munte (de forma rotunda). 2) Capat ingrosat si rotunjit al unui obiect; gamalie; maciulie. [Silabe Ciu-ca] /Origine necunoscuta
2Ciuca1, ciuci, substantiv feminin (regional)
1. varf (de munte), pisc, magura.
2. maciulie.
3. mot de par.
1. varf (de munte), pisc, magura.
2. maciulie.
3. mot de par.
3Ciuca2, ciuci, substantiv feminin (regional)
1. obicei, narav.
2. fel de a fi, felesag, chip.
3. pasiune; manie.
4. timp, vreme, anotimp.
1. obicei, narav.
2. fel de a fi, felesag, chip.
3. pasiune; manie.
4. timp, vreme, anotimp.
4Ciuca3, ciuci, substantiv feminin (regional) cioara.
5Ciuca (-ci), substantiv feminin –
1. Culme, pisc, virf. –
2. Ținta, obiectiv. – Mr., megl. ciuca.
Cuvint care apare in toate limbile balcanice, conform limba neogreaca: τσούϰα „tumul, gorgan”, limba albaneza čuka „culme”, bulgara čuka „colina”, limba sarba: cuca „coasta inalta si povirnita”, mag. csucs „virf”.
Unica explicatie care pare posibila este cea a unei creatii expresive, care ar explica numai aceste coincidente; conform cioc, cu acelasi sens de „virf” (conform Capidan, Dacor., Ii, 462, care recunoaste identitatea ambelor creatii, dar le reduce la limba albaneza čuka).
Celelalte explicatii par insuficiente.
Philippide, Bausteine, 53 (conform Philippide, Ii, 706; Rosetti, Ii, 114), se referea la limba greaca (veche) ϰύϰλος „cerc”, care este greu de admis.
Dar presupune pastrarea unui cuvint autohton si Lahovary 323, a unui termen anterior indoeurop.
În plus, Dar considera sensul 2 drept cuvint diferit, pe care il pune in legatura cu suca, mag. szuka „catea in calduri.” Sensul de „tinta” este normal, daca ne gindim ca de obicei tintele, de ex. cele pentru arcasi, trebuiau sa fie asezate pe vreo inaltime.
Derivat ciuc (plural ciuchi sau ciuci), substantiv masculin (smoc de par), refacut de la cioaca-cioc (Byck-graur 28 se gindesc ca este un sing. refacut pe baza lui ciucuri); ciuci, substantiv masculin plural (paste fainoase, in forma de taitei), pe care Graur 140 il deriva din limba tiganeasca: čuči „membru viril”, probabil pentru ca l-a glosat gresit, prin chiftele in forma de cirnat.
Conform: ciucure.
1. Culme, pisc, virf. –
2. Ținta, obiectiv. – Mr., megl. ciuca.
Cuvint care apare in toate limbile balcanice, conform limba neogreaca: τσούϰα „tumul, gorgan”, limba albaneza čuka „culme”, bulgara čuka „colina”, limba sarba: cuca „coasta inalta si povirnita”, mag. csucs „virf”.
Unica explicatie care pare posibila este cea a unei creatii expresive, care ar explica numai aceste coincidente; conform cioc, cu acelasi sens de „virf” (conform Capidan, Dacor., Ii, 462, care recunoaste identitatea ambelor creatii, dar le reduce la limba albaneza čuka).
Celelalte explicatii par insuficiente.
Philippide, Bausteine, 53 (conform Philippide, Ii, 706; Rosetti, Ii, 114), se referea la limba greaca (veche) ϰύϰλος „cerc”, care este greu de admis.
Dar presupune pastrarea unui cuvint autohton si Lahovary 323, a unui termen anterior indoeurop.
În plus, Dar considera sensul 2 drept cuvint diferit, pe care il pune in legatura cu suca, mag. szuka „catea in calduri.” Sensul de „tinta” este normal, daca ne gindim ca de obicei tintele, de ex. cele pentru arcasi, trebuiau sa fie asezate pe vreo inaltime.
Derivat ciuc (plural ciuchi sau ciuci), substantiv masculin (smoc de par), refacut de la cioaca-cioc (Byck-graur 28 se gindesc ca este un sing. refacut pe baza lui ciucuri); ciuci, substantiv masculin plural (paste fainoase, in forma de taitei), pe care Graur 140 il deriva din limba tiganeasca: čuči „membru viril”, probabil pentru ca l-a glosat gresit, prin chiftele in forma de cirnat.
Conform: ciucure.