Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Ciut

1 * Cuvantul cu diacritice: ciut
Cuvantul fara diacritice: ciut

Definitie: CIUT, -Ă, ciuți, -te, adjectiv (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Varianta: (regional) șuț, -ă adjectiv ] – Conform: limba albaneza s h u t.

2 * Cuvantul cu diacritice: ciut
Cuvantul fara diacritice: ciut

Definitie: CIUT adjectiv (regional) melcat. (Animal cornut -.)

3 * Cuvantul cu diacritice: ciut
Cuvantul fara diacritice: ciut

Definitie: ciut adjectiv m., plural ciuți; f. singular ciută, plural ciute

4 * Cuvantul cu diacritice: ciut ciútă ciuți ciúte
Cuvantul fara diacritice: ciut

Definitie: CIUT ciută (ciuți, ciute) și substantival (despre animale cornute) Care este lipsit de coarne; fără coarne. /Cuv. autoht.

5 * Cuvantul cu diacritice: ciut ciútă
Cuvantul fara diacritice: ciut

Definitie: ciut (ciută), adjectiv – 1. Cu coarnele tăiate, fără coarne sau fără un corn. – 2. Cu urechile tăiate, fără urechi sau fără o ureche. – 3. (Animal) care are coarnele sau urechile foarte mici. – 4. (Trans.) Greoi, neîndemînatic. – Varianta șut, ciut, megl. ciut. Creație expresivă, ca ciot „ciuntitură” și bot „rît; cioc” (cu der. bont „tocit” ca ciunt). Conform: limba italiana ciotto „șchiop”, a cărui origine este necunoscută după Prati 287. Este cuvînt comun aproape tututor limbilor balcanice (alb. šut, šut, bulgara, limba sarba: šut, mag. csuta, suta, ceh. šuta, pol. szuty, rut. šuta, toate cu sensul de „fără coarne”), fie că este vorba de formații expresive independente, fie de împrumuturi din rom. Totuși opiniile asupra originilor cuvîntului rom. sînt împărțite. Cea mai curentă este cea care îl derivă din limba albaneza (Meyer 420; Philippide, II, 707; Capidan, Dacor., I, 512 și II, 550; DAR); pentru a rezolva dificultatea ridicată de fonetism, s-a apelat la (Capidan) la explicația care pornește de la forma limba albaneza articulată të šut. Această ipoteză nu este imposibilă, însă nu este folositoare, în lumina tuturor rădăcinilor expresive rom., care indică, prin aceleași mijloace, aceeași noțiune. După Cihac, II, 59, ar trebui pornit de la bulgara După Pascu, I, 194, de la un limba latina tiutus, din limba greaca (veche) τυτθός și după Giulgea, RF, 49, din limba latina exutus „scos, luat”, ipoteze forțate și neinteresante. Conform: Rosetti, II, 114. Aceeași rădăcină prezintă și o varianta cu infix nazal, ciunt, adjectiv (mutilat; ciung; se spune despre oamenii, animalele sau obiectele cărora le lipsește un membru sau o parte), pentru a cărui formație conform paralelismul lui bot și bont, ciont și probabil cioc și ciung; conform și limba italiana cioncare (calabr. ciuncari) „a mutila”. Derivat ciunti (var. ciunta), verb (a tăia, a reteza, a amputa, a tăia crengi); ciuntitură, substantiv feminin (acțiunea de a reteza; membru sau parte retezată); ciută, substantiv feminin (căprioară; animal sălbatic, fiară), pe care Capida, Dacor., I, 512 și II, 550 și DAR îl derivă direct din limba albaneza të šute „ciută”; ciutărie, substantiv feminin (parc rezervat pentru creșterea cerbilor); ciutac (var. ciutan, ciutaș), substantiv masculin (nume de bou); ciutit, adjectiv (fără coarne).