Definitie Comanda - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Comanda, comand, verb I. Tranzitiv
1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei miscari, a unei asezari etcetera; a avea comanda unei unitati armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona.
2. A da in lucru (un obiect, o lucrare etcetera) la un mestesugar.
3. A solicita, a cere de mancare, de baut intr-un local de consum. – Din franceza Commander.

Varianta definitie 2: Comanda verb
1. verifica cuvantul: ordona.
2. verifica cuvantul: conduce.
3. (TEHNICA) a controla, a regla. (A - un sistem tehnic.)

Varianta definitie 3: Comanda verb, indicativ prezent 1 singular comand, 3 singular si plural comanda

Varianta definitie 4: A comanda comand tranzitiv 1) (armate, trupe, detasamente etcetera) A conduce, exercitandu-si autoritatea printr-o comanda. 2) (actiuni) A anunta printr-o comanda sau printr-un semnal. 3) (urmat de o propozitie complementara) A cere in mod autoritar si oficial; a porunci; a ordona; a dispune. 4) (imbracaminte, incaltaminte, obiecte, lucruri) A cere sa produca la comanda; a porunci. 5) (mancare, bauturi) A solicita, facand comanda intr-un local de consum. /<fr. commander

Varianta definitie 5: Comanda verb tr.
1. a detine comanda unei armate, unitati etcetera
2. a porunci, a ordona.
3. a face o comanda (4).
4. a dirija un mecanism, o masina etcetera
5. a solicita, a cere de mancare, de baut intr-un local de consum. (

Varianta definitie 6: Comanda verb I. tr.
1. A ordona, a porunci (executarea unei dispozitii, a unei miscari etcetera); a detine conducerea, comanda unei unitati. ♦ A porunci, a ordona.
2. A da in lucru (un obiect, o lucrare) la un mestesugar etcetera ♦ A solicita, a cere de mancare, de baut intr-un local de consum. [P.i. comand. / < franceza commander, limba italiana comandare, conform limba latina cum – cu, mandare – a ordona].

Varianta definitie 7: Comanda (comand, comandat), verb – A ordona, a da un ordin. – Varianta (Trans.) cominda, (invechit), comenda, comend(al)ui, comandarisi.
Franceza commander. – Derivat comanda, substantiv feminin (actiunea de a comanda, porunca, ordin; insarcinare; Banat, primarie; Bucovina, prostituata), din limba germana Kommando, inainte de pol. komenda (secolul XVIII); comenduiala, substantiv feminin (ordin), secolul XVIII; comenduire, substantiv feminin (comanda); comandant (var. cuvant invechit comendant), substantiv masculin (sef militar), din franceza commandant, si inainte din pol., limba rusa komendant, secolul XVII; comindas (var. comanduitor), substantiv masculin (comandant, sef), secolul XVIII; comandor, substantiv masculin (grad de ofiter in aviatie si marina corespunzator gradului de colonel din armata terestra); comandament, substantiv neutru (comanda, porunca; ordin de executare), din franceza commandement; comandatura, substantiv feminin (post de comanda, in organizarea germana de ocupatie), din limba germana Kommandatur; comandorie, substantiv feminin, din franceza commanderie; comandir, substantiv masculin (invechit, comandant), din limba rusa komandir.
Conform: dubletul cominda.