Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Comun -ă

1 * Cuvantul cu diacritice: común -ă
Cuvantul fara diacritice: comun

Definitie: COMUN, -Ă, comuni, -e, adjectiv 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ♢ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ♢ Expresie A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nici o legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ♢ Locutiune adverb În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ♢ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ♢ Expresie (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din franceza commun, limba latina communis.

2 * Cuvantul cu diacritice: comun
Cuvantul fara diacritice: comun

Definitie: Comun antonim: propriu

3 * Cuvantul cu diacritice: común
Cuvantul fara diacritice: comun

Definitie: COMUN adjectiv 1. verifica cuvantul: general. 2. (GRAM.) (ieșit din uz) apelativ. (Substantiv -.) 3. verifica cuvantul: obișnuit. (Un om -.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev -.) 5. grosolan, ordinar. (Pânză -.) 6. verifica cuvantul: banal. 7. banal, neoriginal, (figurativ) ieftin. (Un procedeu stilistic -.) 8. verifica cuvantul: prozaic. 9. banal, neînsemnat, obișnuit, sărac. (Viața pictorului a fost uimitor de -.) 10. banal, obișnuit, ordinar, (învechit) prost, prostesc. (În lucruri - voi vedeți numai minuni.)

4 * Cuvantul cu diacritice: común
Cuvantul fara diacritice: comun

Definitie: comun adjectiv m., plural comuni; f. singular comună,plural comune

5 * Cuvantul cu diacritice: común -ă -i -e
Cuvantul fara diacritice: comun

Definitie: COMUN -ă (-i, -e) 1) Care aparține mai multor persoane. Casă -ă. Pământ -. 2) Care se face împreună; realizat de mai multe persoane; colectiv. Muncă -ă. Operă -ă. Acțiune -ă. 3) Care aparține tuturor; aflat în posesiunea tuturor; obștesc; colectiv. Bun -. Interes -. Voință -ă. Drept -. 4) Care nu se deosebește prin nimic; lipsit de originalitate; obișnuit; ordinar; banal; trivial; vulgar. Metodă -ă. Figură -ă. Stil -. Manieră -ă. ♢ În - împreună. A ieși din - a se deosebi; a se distinge. franceza commun, limba latina communis

6 * Cuvantul cu diacritice: común -ă i
Cuvantul fara diacritice: comun

Definitie: COMUN, -Ă I. adjectiv 1. care aparține mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulți sau pe toți; obștesc. ♢ (jur.) drept - = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv - = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor - = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor - = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu - = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor - = numitor care aparține mai multor fracții. ♢ a face cauză -ă cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obișnuit, normal, frecvent. ♢ loc - = idee, lucru știut de toată lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rând. II. substantiv neutru ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ♢ în - = laolaltă, împreună. ♢ a ieși din - = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. (<fr. commun, limba latina communis)

7 * Cuvantul cu diacritice: común -ă
Cuvantul fara diacritice: comun

Definitie: COMUN, -Ă adjectiv 1. Care aparține mai multora sau tuturor; folosit de toți sau de mai mulți; obștesc. ♢ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. ♢ A face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva (într-o chestiune, într-o discuție etcetera). 2. Obișnuit, normal. ♢ Loc comun = idee care apare la mai mulți sau la toți în același fel, banalizându-se prin deasa ei întrebuințare. 3. Banal, de rând. substantiv neutru Ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ♢ În comun = laolaltă, împreună. ♢ A ieși din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. [< limba latina communis, conform franceza commun].

8 * Cuvantul cu diacritice: común comúnă
Cuvantul fara diacritice: comun

Definitie: comun (comună), adjectiv – Care aparține mai multor sau tuturor. Limba Latina communis, franceza commun (secolul XIX). – Derivat comună, substantiv feminin (primărie), din franceza commune; comunal, adjectiv , din franceza communal; comunism, substantiv neutru, din franceza; comunist, substantiv masculin; comunica, verb, din limba latina communicare (secolul XVIII), dublet al lui cumineca; comunicat, substantiv neutru; comunicați(un)e, substantiv feminin; comunicabil, adjectiv ; comunicativ, adjectiv ; comunicant, adjectiv , din franceza; comunitate, substantiv feminin (faptul de a fi comun, unire, grupare), din limba latina communitas (secolul XVIII); comuniune, substantiv feminin, din franceza communion.