Definitie Conac - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Conac, conace, substantiv neutru I.
1. Casa boiereasca la tara, pe o mosie.
2. Resedinta a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pasa; cartier oficial. II. (Înv.)
1. Loc de popas; popas.
2. Distanta de la un loc de popas la altul.
3. Interval de timp egal cu o jumatate de zi. – Din limba turca: Konak.

Varianta definitie 2: Conac substantiv verifica cuvantul: beilic, bivuac, popas, posta, tabara.

Varianta definitie 3: Conac substantiv curte. (S-a dus la -ul boieresc.)

Varianta definitie 4: Conac substantiv neutru, plural conace

Varianta definitie 5: Conac -ce n. cuvant invechit Casa boiereasca la tara, pe o mosie. /<turc. konak

Varianta definitie 6: Conac, conace, substantiv neutru (invechit)
1. casa boiereasca la tara, pe o mosie.
2. resedinta a unui ispravnic sau a unui subprefect.
3. hotel turcesc.
4. loc de popas; statie de posta; popas.
5. han, gazda.
6. distanta de la un loc de popas la altul; posta.
7. interval de timp egal cu o jumatate de zi.
8. locuinta ciobaneasca departe de sat.
9. una din cele trei parti ale zilei de lucru.
10. una din cele trei mancari de peste zi.
11. zi de lucru.
12. vas pentru gatirea bucatelor.

Varianta definitie 7: Conac (conace), substantiv neutru –
1. Oprire, popas, halta. –
2. Perioada de timp, etapa. –
3. Han, loc de popas. –
4. Resedinta oficiala a solilor turci pe linga domnii Moldovei si Munteniei. –
5. Resedinta unei autoritati sau societati oficiale. –
6. Resedinta, casa boiereasca. –
7. Casa izolata, departe de o localitate. –
8. Diviziune a zilei de munca, corespunzind intervalului dintre doua mese, timp in care se lucreaza fara intrerupere. –
9. Una din cele trei mese zilnice: conacul intii de dimineata, conacul al doilea (la prinz), cina de seara. –
10. Provizii, alimente. – Mr. cunache, megl. cunac.
Limba Turca: konak (Roesler 596; Șeineanu, II, 142; Meyer 196; Lokotsch 1202; Ronzevalle 142), conform limba neogreaca: ϰονάϰι, limba albaneza, bulgara konak. – Derivat conaci, verb (a se opri, a poposi; a gazdui, a hrani); conaceala, substantiv feminin (oprire, popas); conacar, substantiv masculin (dregator insarcinat cu organizarea gazduirii domnitorului sau a dregatorilor in misiune; flacau care il insoteste pe mire la nuntile populare), in cel de al doilea sens confundindu-se cu colacer sau colacar; conacciu, substantiv masculin (persoana insarcinata cu gazduirea domnitorului), din limba turca: konakçi (Șeineanu, II, 144).