Definitie Credință - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: CredinȚĂ, credinte, substantiv feminin
1. Faptul de a crede in adevarul unui lucru; convingere, siguranta, certitudine. ♢ Profesiune de credinta = declaratie publica pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale.
2. (Înv.) Încredere (pe care o inspira cineva). ♢ Locutiune adverb În credinta = intr-adevar. ♢ Expresie A-si manca credinta = a se comporta astfel incat nu mai inspira incredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credinta (sau credinta) = a gusta din mancarurile servite domnitorului pentru a-l incredinta ca nu sunt otravite.
3. Fidelitate, devotament, statornicie fata de cineva sau de ceva. ♦ (Regional) Logodna.
4. Speranta, nadejde.
5. Convingere despre existenta lui Dumnezeu; marturisire a acestei convingeri prin respectarea prescriptiilor bisericesti; religie, cult. – Limba Latina *Credentia.

Varianta definitie 2: Credinta antonim: necredinta

Varianta definitie 3: CredinȚĂ substantiv verifica cuvantul: asigurare, chezasie, concesiune, credit, crez, datorie, garantie, incredere, logodna, simbolul credintei.

Varianta definitie 4: CredinȚĂ substantiv
1. (Termen Bisericesc) cucernicie, cuviosenie, cuviosie, evlavie, pietate, piosenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livresc) devotiune, (invechit) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, ravna, ravnire, smerire.
2. verifica cuvantul: cult.
3. verifica cuvantul: convingere.
4. verifica cuvantul: fidelitate.
5. verifica cuvantul: speranta.
6. verifica cuvantul: parere.

Varianta definitie 5: Credinta substantiv feminin, g.-d. art. credintei; plural credinte

Varianta definitie 6: CredinȚĂ -e f. 1) Încredere deplina in adevarul unui lucru; convingere adanca. - in succes. ♢ Om de (buna) - persoana pe care te poti bizui; om in care poti avea incredere. A-si pune -a in cineva (sau A se lasa in -a cuiva) a se increde in cineva; a se bizui pe cineva. A-si manca -a a pierde increderea tuturor. 2) Devotament fata de cineva sau ceva; fidelitate. A jura -. - conjugala. 3) Forma a constiintei sociale in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de fiinte si forte supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. Credintei] /<lat. credentia

Varianta definitie 7: Credinta (credinte), substantiv feminin –
1. Faptul de a crede. –
2. Parere, opinie. –
3. Convingere. –
4. Convingere religioasa. –
5. Siguranta, certitudine. –
6. Încredere. –
7. Garantie, cautiune. –
8. Promisiune, angajament in casatorie. –
9. Logodna. –
10. Dar de logodna. –
11. Credit comercial. –
12. (Înv.) Munci executate de administratie sau dari strinse direct de Finante.
Limba Latina *credentia (Puscariu 412; Candrea-Dens., 405; REW 2306; DAR); conform sard. credença, logud. credenzia, verifica cuvantul: franceza credence (Vie de S. Alexis, 3).
Pentru sensurile 8-10 (Banat, Trans.) conform ALR, II,
158. – Derivat credincer, substantiv masculin (om de incredere, imputernicit, delegat, reprezentant; cuvant invechit, slujbas la curtea domneasca insarcinat cu pivnitele cu vin si cu gustarea mincarii; cuvant invechit, ostatic), cu sufix -(c)er ca medelnicer, pivnicer; credincios, adjectiv (credincios, sigur, de incredere; credincios, care crede in Dumnezeu; fidel, exact), pe care DAR il presupune der. de la un limba latina *credentiosus, ipoteza ce pare inutila; necredincios, adjectiv (care nu are credinta; pagin; adulter); credinciosie, substantiv feminin (invechit, fidelitate, lealitate; cinste); credinta, verb (invechit, a incredinta; Trans., a se angaja, a promite casatorie); necredinta, substantiv feminin (lipsa de credinta; impietate; infidelitate; adulter); incredinciosa, verb reflexiv (invechit, a se increde, a avea incredere); incredinta, verb (a incredinta; a avea incredere; a incerca; a convinge, a asigura; a converti; a promite casatorie); incredintator, adjectiv (convingator).