Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Credință

1 * Cuvantul cu diacritice: credínță
Cuvantul fara diacritice: credinta

Definitie: CREDINȚĂ, credințe, substantiv feminin 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ♢ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ♢ Locutiune adverb În credință = într-adevăr. ♢ Expresie A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Regional) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. – Limba Latina credentia.

2 * Cuvantul cu diacritice: credință
Cuvantul fara diacritice: credinta

Definitie: Credință antonim: necredință

3 * Cuvantul cu diacritice: credínță
Cuvantul fara diacritice: credinta

Definitie: CREDINȚĂ substantiv verifica cuvantul: asigurare, chezășie, concesiune, credit, crez, datorie, garanție, încredere, logodnă, simbolul credinței.

4 * Cuvantul cu diacritice: credínță
Cuvantul fara diacritice: credinta

Definitie: CREDINȚĂ substantiv 1. (Termen Bisericesc) cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livresc) devoțiune, (învechit) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, râvnă, râvnire, smerire. 2. verifica cuvantul: cult. 3. verifica cuvantul: convingere. 4. verifica cuvantul: fidelitate. 5. verifica cuvantul: speranță. 6. verifica cuvantul: părere.

5 * Cuvantul cu diacritice: credínță
Cuvantul fara diacritice: credinta

Definitie: credință substantiv feminin, g.-d. art. credinței; plural credințe

6 * Cuvantul cu diacritice: credínță -e
Cuvantul fara diacritice: credinta

Definitie: CREDINȚĂ -e f. 1) Încredere deplină în adevărul unui lucru; convingere adâncă. - în succes. ♢ Om de (bună) - persoană pe care te poți bizui; om în care poți avea încredere. A-și pune -a în cineva (sau a se lăsa în -a cuiva) a se încrede în cineva; a se bizui pe cineva. A-și mânca -a a pierde încrederea tuturor. 2) Devotament față de cineva sau ceva; fidelitate. A jura -. - conjugală. 3) Formă a conștiinței sociale în care realitatea este reflectată și interpretată ca fiind dependentă de ființe și forțe supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credinței] lat. credentia

7 * Cuvantul cu diacritice: credínță credínțe
Cuvantul fara diacritice: credinta

Definitie: credință (credințe), substantiv feminin – 1. Faptul de a crede. – 2. Părere, opinie. – 3. Convingere. – 4. Convingere religioasă. – 5. Siguranță, certitudine. – 6. Încredere. – 7. Garanție, cauțiune. – 8. Promisiune, angajament în căsătorie. – 9. Logodnă. – 10. Dar de logodnă. – 11. Credit comercial. – 12. (Înv.) Munci executate de administrație sau dări strînse direct de Finanțe. Limba Latina credentia (Pușcariu 412; Candrea-Dens., 405; REW 2306; DAR); conform sard. credença, logud. credenzia, verifica cuvantul: franceza credence (Vie de S. Alexis, 3). Pentru sensurile 8-10 (Banat, Trans.) conform ALR, II, 158. – Derivat credincer, substantiv masculin (om de încredere, împuternicit, delegat, reprezentant; cuvant invechit, slujbaș la curtea domnească însărcinat cu pivnițele cu vin și cu gustarea mîncării; cuvant invechit, ostatic), cu sufix -(c)er ca medelnicer, pivnicer; credincios, adjectiv (credincios, sigur, de încredere; credincios, care crede în Dumnezeu; fidel, exact), pe care DAR îl presupune der. de la un limba latina credentiosus, ipoteză ce pare inutilă; necredincios, adjectiv (care nu are credință; păgîn; adulter); credincioșie, substantiv feminin (învechit, fidelitate, lealitate; cinste); credința, verb (învechit, a încredința; Trans., a se angaja, a promite căsătorie); necredință, substantiv feminin (lipsă de credință; împietate; infidelitate; adulter); încredincioșa, verb reflexiv (învechit, a se încrede, a avea încredere); încredința, verb (a încredința; a avea încredere; a încerca; a convinge, a asigura; a converti; a promite căsătorie); încredințător, adjectiv (convingător).