Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Crăciun

1 * Cuvantul cu diacritice: crăciún
Cuvantul fara diacritice: craciun

Definitie: CRĂCIUN, crăciunuri, substantiv neutru Sărbătoare creștină care celebrează, la 25 decembrie, nașterea lui Cristos. ♦ Moș Crăciun = personaj legendar despre care copiii mici cred că aduce daruri pentru pomul de iarnă. – Probabil limba latina creatio, -onis „naștere”.

2 * Cuvantul cu diacritice: crăciún
Cuvantul fara diacritice: craciun

Definitie: CRĂCIUN substantiv (Termen Bisericesc) (învechit) născut. (În ziua de -.)

3 * Cuvantul cu diacritice: crăciún
Cuvantul fara diacritice: craciun

Definitie: Crăciun substantiv pr. n., plural Crăciunuri

4 * Cuvantul cu diacritice: crăciún -uri
Cuvantul fara diacritice: craciun

Definitie: CRĂCIUN -uri n. 1) Sărbătoare creștină, simbolizând nașterea lui Isus Hristos. 2): Moș Crăciun personaj mitic despre care copiii cred că le aduce daruri în noaptea acestei sărbători. limba latina creatio, -onis

5 * Cuvantul cu diacritice: crăciún crăciúnuri
Cuvantul fara diacritice: craciun

Definitie: Crăciun (crăciunuri), substantiv neutru – 1. Sărbătoarea creștină a Nașterii Domnului. – 2. Imagine sfîntă care reprezintă Nașterea, și pe care preotul o aduce în casele credincioșilor. – 3. (S.m.) Personaj mitic, moș bun care întruchipează sărbătorile Crăciunului, corespunzînd uneori Regilor magi din tradiția spaniolă. – Mr., megl. Crățun, Crăciun, Cărțun. Origine foarte discutată. Fonetismul din mr. indică un etimon lat., care trebuie să fie limba latina creātiōnem, cu sensul de „copil,” ca în sard. kriathone (Wagner 90), verifica cuvantul: sp. criazon, conform sp. crio. Crăciun trebuie să fi însemnat la început „Pruncul Iisus”, care explică și folosirea acestui cuvînt ca nume de botez și de familie, iar mai tîrziu personificarea sărbătorii. Etimonul creātiōnem a fost deja propus, dar cu sensul de „creație” sau „naștere”. (A. Densusianu, Hlr., 262; Jagič, Arch. slaw. Phil., XXXIII, 618; Pascu, Beitrage, 8; Pascu, I, 69). Această soluție nu pare posibilă, fiind negarea directă a dogmei creștinești a Întrupării (născut, iar nu făcut), și fiindcă lasă fără obiect personificarea și fără explicație numele de persoană Crăciun. Dificultățile care s-au opus der. din creātiōnem (de Rosetti, BL, XI, 56) sînt pierderea inexplicabilă a lui -e și rezultatul ea › ă, și acesta se reduce la e în poziție atonă, de unde rezultatul de așteptat Creciune). Cele două argumente sînt insuficiente: pierderea lui -e este normală în acest caz, conform tăun, păun, bărzăun(e), și pe de altă parte, numele de persoană la care nominativul s-a confundat cu vocativul: Bασίλιος › Vasile, Petrus › Petru și Petre, Γρηγόριος ‹ Grigore, față de ’Iωαννης › Ioan. Pe de altă parte, ideea că hiatul e-a trebuie să se reducă la a este falsă, și se bazează pe false analogii: videbat are în e-a secundar și catella a ajuns la rezultatul ea printr-un mecanism pe care nu îl cunoaștem. Hiatul e-a se reduce normal la ă, cum arată Rosetti, Melanges, 353, cînd obține de la Diana, zănă și de aici zînă. Prin urmare, credem că rezultatul creātiōnem › Crăciun este fonetic normal și logic, din punct de vedere semantic, dacă se pleacă de la semnificația de „copil”. Celelalte etimoane limba latina care s-au propus sînt mai puțin convingătoare: limba latina (in)carnatiōnem (Lexiconul de la Buda); limba latina crastĭnum (Hasdeu 615); limba latina Christi iēiūnium (Schuchardt, Literaturblatt, VII, 154; ZRPh., XV, 93); limba latina Christi- cu un al doilea element neclar, conform limba albaneza Kersendeljë › limba latina Christi natalia (Meyer 189); limba latina călātiōnem „chemare adresată de preot poporului, în prima zi a fiecărei luni” (P. Papahagi, Conv. Lit., XXXVII, 670; Pușcariu 407; Capidan, Dacor., III, 142; T. Papahagi, LL, III, 211-3 și 220; conform împotrivă Iorga, Revista istorică, XVIII, 220). Același cuvînt apare în mai multe limbi care au fost în contact cu rom.; conform bulgara kračon, kračunek (după Mladenov 256, direct din lat.), limba sarba: Kračun „nume de persoană” (Daničič, V, 429), rut. k(e)rečun, kračun, g(e)rečun, verifica cuvantul: limba rusa koročjun „o anumită epoca a anului, nedeterminată în texte”, limba rusa koročun „solstițiu de iarnă” și „moarte”. Această răspîndire a cuvîntului i-a făcut pe unii filologi să se gîndească la o posibilă origine limba slava (veche) (Cihac, II, 79; Philippide, Principii, 17; Domaschke 163; Weigand, BA, III, 98-104; Rosetti, BL, XI, 56; Vasmer 633), bazat pe kratŭkŭ „scurt”, sau pe kračati „a face pași”. Vasmer adaugă că der. din rom. nu este posibilă întrucît apare în verifica cuvantul: limba rusa (cronica de la Novgorod) din 1143. Argumentul nu pare suficient, deoarece se știe că pe vremea aceea rușii veneau în contact cu populațiile danubiene; este însă sigur că rusa nu are alte cuvinte rom. atît de vechi, și că în general are foarte puține. Totuși, etimoanele slave propuse nu par posibile, kratŭkŭ fiindcă der. ar fi imposibilă în această formă (Berneker 604) și kračati pentru că se bazează pe o simplă consonanță, fără legătură semantică vizibilă. Ipoteza lui Rosetti, după care creātiōnem „creație” ar fi trecut în limba slava (veche) ca termen ecleziastic, nu suprimă dificultățile, căci este imposibil de admis, cum o face autorul, că „la langue de l'eglise a egalement employe creatio” în loc de Crăciun pentru rațiunile dogmatice expuse. În sfîrșit, sensul de „moarte violentă” sau „moarte în floarea tinereții”, propriu limba rusa, pare a se explica prin rom. crăciuni, verb (a vărsa sînge, a ucide), datorită obiceiului de a tăia porcul în ajun de Crăciun, conform ți-a venit Crăciunul, „ți-a sosit ceasul de pe urmă”. Pentru originea rom. a limba slava (veche) conform Jagič, Arch. slaw. Phil., II, 610; Schuchardt, Arch. slaw. Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan, Raporturile, 182.