Definitie Crăciun - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: CRĂCIÚN, craciunuri, substantiv neutru Sarbatoare crestina care celebreaza, la 25 decembrie, nasterea lui Cristos. ♦ Mos Craciun = personaj legendar despre care copiii mici cred ca aduce daruri pentru pomul de iarna. – Probabil limba latina Creatio, -onis „nastere”.

Varianta definitie 2: CRĂCIÚN substantiv (Termen Bisericesc) (invechit) nascut. (În ziua de -.)

Varianta definitie 3: Craciun substantiv pr. n., plural Craciunuri

Varianta definitie 4: CRĂCIÚN -uri n. 1) Sarbatoare crestina, simbolizand nasterea lui Isus Hristos. 2): Mos Craciun personaj mitic despre care copiii cred ca le aduce daruri in noaptea acestei sarbatori. /<lat. creatio, -onis

Varianta definitie 5: Craciun (craciunuri), substantiv neutru –
1. Sarbatoarea crestina a Nasterii Domnului. –
2. Imagine sfinta care reprezinta Nasterea, si pe care preotul o aduce in casele credinciosilor. –
3. (S.m.) Personaj mitic, mos bun care intruchipeaza sarbatorile Craciunului, corespunzind uneori Regilor magi din traditia spaniola. – Mr., megl.
Cratun, Craciun, Cartun.
Origine foarte discutata.
Fonetismul din mr. indica un etimon lat., care trebuie sa fie limba latina creātiōnem, cu sensul de „copil,” ca in sard. kriathone (Wagner 90), verifica cuvantul: sp. criazon, conform sp. crio.
Craciun trebuie sa fi insemnat la inceput „Pruncul Iisus”, care explica si folosirea acestui cuvint ca nume de botez si de familie, iar mai tirziu personificarea sarbatorii.
Etimonul creātiōnem a fost deja propus, dar cu sensul de „creatie” sau „nastere”. (A. Densusianu, Hlr., 262; Jagič, Arch. slaw.
Phil., XXXIII, 618; Pascu, Beiträge, 8; Pascu, I, 69).
Aceasta solutie nu pare posibila, fiind negarea directa a dogmei crestinesti a Întruparii (nascut, iar nu facut), si fiindca lasa fara obiect personificarea si fara explicatie numele de persoana Craciun.
Dificultatile care s-au opus der. din creātiōnem (de Rosetti, BL, XI, 56) sint pierderea inexplicabila a lui -e si rezultatul ea › a, si acesta se reduce la e in pozitie atona, de unde rezultatul de asteptat *Creciune).
Cele doua argumente sint insuficiente: pierderea lui -e este normala in acest caz, conform taun, paun, barzaun(e), si pe de alta parte, numele de persoana la care nominativul s-a confundat cu vocativul: Bασίλιος › Vasile, Petrus › Petru si Petre, Γρηγόριος ‹ Grigore, fata de ’Iωαννης › Ioan.
Pe de alta parte, ideea ca hiatul e-a trebuie sa se reduca la a este falsa, si se bazeaza pe false analogii: videbat are in e-a secundar si catella a ajuns la rezultatul ea printr-un mecanism pe care nu il cunoastem.
Hiatul e-a se reduce normal la a, cum arata Rosetti, Melanges, 353, cind obtine de la Diana, *zana si de aici zina.
Prin urmare, credem ca rezultatul creātiōnem › Craciun este fonetic normal si logic, din punct de vedere semantic, daca se pleaca de la semnificatia de „copil”.
Celelalte etimoane limba latina care s-au propus sint mai putin convingatoare: limba latina (in)carnatiōnem (Lexiconul de la Buda); limba latina crastĭnum (Hasdeu 615); limba latina Christi iēiūnium (Schuchardt, Literaturblatt, VII, 154; ZRPh., XV, 93); limba latina Christi- cu un al doilea element neclar, conform limba albaneza Kèrsendeljë › limba latina Christi natalia (Meyer 189); limba latina calātiōnem „chemare adresata de preot poporului, in prima zi a fiecarei luni” (P. Papahagi, Conv.
Lit., XXXVII, 670; Puscariu 407; Capidan, Dacor., III, 142; T. Papahagi, LL, III, 211-3 si 220; conform impotriva Iorga, Revista istorica, XVIII, 220).
Acelasi cuvint apare in mai multe limbi care au fost in contact cu rom.; conform bulgara kračon, kračunek (dupa Mladenov 256, direct din lat.), limba sarba: Kračun „nume de persoana” (Daničič, V, 429), rut. k(e)rečun, kračun, g(e)rečun, verifica cuvantul: limba rusa koročjun „o anumita epoca a anului, nedeterminata in texte”, limba rusa koročun „solstitiu de iarna” si „moarte”.
Aceasta raspindire a cuvintului i-a facut pe unii filologi sa se gindeasca la o posibila origine limba slava (veche) (Cihac, II, 79; Philippide, Principii, 17; Domaschke 163; Weigand, BA, III, 98-104; Rosetti, BL, XI, 56; Vasmer 633), bazat pe kratŭkŭ „scurt”, sau pe kračati „a face pasi”.
Vasmer adauga ca der. din rom. nu este posibila intrucit apare in verifica cuvantul: limba rusa (cronica de la Novgorod) din
1143. Argumentul nu pare suficient, deoarece se stie ca pe vremea aceea rusii veneau in contact cu populatiile danubiene; este insa sigur ca rusa nu are alte cuvinte rom. atit de vechi, si ca in general are foarte putine.
Totusi, etimoanele slave propuse nu par posibile, kratŭkŭ fiindca der. ar fi imposibila in aceasta forma (Berneker 604) si kračati pentru ca se bazeaza pe o simpla consonanta, fara legatura semantica vizibila.
Ipoteza lui Rosetti, dupa care creātiōnem „creatie” ar fi trecut in limba slava (veche) ca termen ecleziastic, nu suprima dificultatile, caci este imposibil de admis, cum o face autorul, ca „la langue de l'eglise a egalement employe creatio” in loc de Craciun pentru ratiunile dogmatice expuse.
În sfirsit, sensul de „moarte violenta” sau „moarte in floarea tineretii”, propriu limba rusa, pare a se explica prin rom. craciuni, verb (a varsa singe, a ucide), datorita obiceiului de a taia porcul in ajun de Craciun, conform ti-a venit Craciunul, „ti-a sosit ceasul de pe urma”.
Pentru originea rom. a limba slava (veche) conform Jagič, Arch. slaw.
Phil., II, 610; Schuchardt, Arch. slaw.
Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan, Raporturile,