Culbec
Definitie, sens si explicatie
1Culbéc, culbeci, substantiv masculin (Regional) Melc. [Varianta: Cubelc substantiv masculin] – Etimologie necunoscuta
2Culbéc substantiv verifica cuvantul: gasteropod, gastropod, melc.
3Culbec substantiv masculin, plural culbeci
4Culbéc -ci m. reg.
Molusca cu corpul moale, vascos, avand pe spinare o scoica in spirala, iar pe cap patru tentacule sensibile; melc. /Origine necunoscuta
Molusca cu corpul moale, vascos, avand pe spinare o scoica in spirala, iar pe cap patru tentacule sensibile; melc. /Origine necunoscuta
5Culbec, culbeci, substantiv masculin (regional)
1. melc, bourel.
2. conci, coc.
3. belciug, cercel, inel, ochi.
1. melc, bourel.
2. conci, coc.
3. belciug, cercel, inel, ochi.
6Culbec (culbeci), substantiv masculin – Melc. – Varianta culbeci, colbec(i), (cu)culbec, cucumelc, cotobelc, codobelc, cocobelc, cocobeica, cuculbeu, culcubeu, etcetera Origine incerta, dar probabil expresiva.
Dar trateaza separat codobelc, pe care il considera der. de la coada si berc, cu sensul de „fara coada”, care se potriveste efectiv melcului; insa aceasta der. nu pare naturala.
Este mai probabil vorba de o repetitie expresiva, cu alternanta consoanelor, fenomen foarte cunoscut in toate limbile, conform tura-vura, tanda-manda, cioc-boc, cir-mir, etcetera Daca se admite aceasta ipoteza, plecindu-se, cum pare ca trebuie sa se faca, de la limbajul copiilor, in care se folosesc exclusiv multe din varianta, am avea, plecind de la melc, o formula de tipul *melcu belcu (inteleasa ca *mel cubelcu), care, cu reduplicarea sa fireasca *melcu cubelcu, este deajuns pentru a explica toate formele cuvintului.
Pina acum sint putine studii asupra acestuia.
Pentru Philippide, Ii, 710, este pur si simplu obscura; Byck-graur, Bl, I, 23, cred ca forma primitiva este cubelci, su sing. analog; iar Scriban o explica prin *ciulbec, metateza de la belciug.
Dar trateaza separat codobelc, pe care il considera der. de la coada si berc, cu sensul de „fara coada”, care se potriveste efectiv melcului; insa aceasta der. nu pare naturala.
Este mai probabil vorba de o repetitie expresiva, cu alternanta consoanelor, fenomen foarte cunoscut in toate limbile, conform tura-vura, tanda-manda, cioc-boc, cir-mir, etcetera Daca se admite aceasta ipoteza, plecindu-se, cum pare ca trebuie sa se faca, de la limbajul copiilor, in care se folosesc exclusiv multe din varianta, am avea, plecind de la melc, o formula de tipul *melcu belcu (inteleasa ca *mel cubelcu), care, cu reduplicarea sa fireasca *melcu cubelcu, este deajuns pentru a explica toate formele cuvintului.
Pina acum sint putine studii asupra acestuia.
Pentru Philippide, Ii, 710, este pur si simplu obscura; Byck-graur, Bl, I, 23, cred ca forma primitiva este cubelci, su sing. analog; iar Scriban o explica prin *ciulbec, metateza de la belciug.