1
Cuveni, persoana 3 cuvine, verb IV.
Reflexiv unipers.
1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita.
2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Latină Convenire.
Reflexiv unipers.
1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita.
2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Latină Convenire.
DEX – dicționarul explicativ
2
A se cuveni persoana 3 se cuvine intranzitiv 1) (despre sarcini, bunuri materiale sau spirituale) A aparține în mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cădea. 2) A fi dator (din obligație morală); a se cădea.
Cum se cuvine cum se cere; cum trebuie. /<latină convenire
Cum se cuvine cum se cere; cum trebuie. /<latină convenire
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Cuveni (-vin, -it), verb reflexiv –
1. A corespunde, a aparține. –
2. A fi conform cu, a se cădea. –
3. A se potrivi, a se armoniza, a se îmbina.
Latină convenῑre (Pușcariu 478; Rew 2193; Dar); conform italiană convenire, provensală, franceză, catalană convenir, portugheză convir. Este dublet al neol. conveni, din franceză – Derivat necuvenit, adjectiv (necorespunzător, nepotrivit; reprobabil); cuvios, adjectiv (învechit,potrivit; învechit, just, autentic; învechit, politicos, respectuos; milostiv; reverend, titlu dat membrilor clerului sau călugărilor; învechit, impunător, distins); derivat de la o formă n (conform vie față de vină), cu sufix -os (Pușcariu 481 îl derivă greșit de la un latină *conveniosus, ipoteză abandonată în Dar); necuvios, adjectiv (indecent; reprobabil; lipsit de pietate); cuvioșie, substantiv feminin (învechit, politețe; pietate); necuvioșie, substantiv feminin (învechit, indecență; impietate); cuviință, substantiv feminin (conveniență; decență, bună-cuviință; pudoare; justificare, drept; obligație; conformitate; învechit, lux, fast), probabil conform derivat ca și cuvios, cu sufix -ință (după Pușcariu 477 și Dar, direct din latină convenientia), este dublet al neol. conveniență, substantiv feminin; cuvenință, substantiv feminin (conveniență), formă literară latinistă a cuvîntului anterior (secolul XIX, învechit); necuviință, substantiv feminin (grosolănie, indecență; lipsă de respect); cuviincios, adjectiv (potrivit; conform, corespunzător; învechit, drept, întemeiat; învechit, necesar; decent; politicos, plin de reverență); necuviincios, adjectiv (indecent, lipsit de respect, grosolan); încuviința, verb (a aproba; a se învoi, a permite); descuviința, verb (a dezaproba; a condamna).
1. A corespunde, a aparține. –
2. A fi conform cu, a se cădea. –
3. A se potrivi, a se armoniza, a se îmbina.
Latină convenῑre (Pușcariu 478; Rew 2193; Dar); conform italiană convenire, provensală, franceză, catalană convenir, portugheză convir. Este dublet al neol. conveni, din franceză – Derivat necuvenit, adjectiv (necorespunzător, nepotrivit; reprobabil); cuvios, adjectiv (învechit,potrivit; învechit, just, autentic; învechit, politicos, respectuos; milostiv; reverend, titlu dat membrilor clerului sau călugărilor; învechit, impunător, distins); derivat de la o formă n (conform vie față de vină), cu sufix -os (Pușcariu 481 îl derivă greșit de la un latină *conveniosus, ipoteză abandonată în Dar); necuvios, adjectiv (indecent; reprobabil; lipsit de pietate); cuvioșie, substantiv feminin (învechit, politețe; pietate); necuvioșie, substantiv feminin (învechit, indecență; impietate); cuviință, substantiv feminin (conveniență; decență, bună-cuviință; pudoare; justificare, drept; obligație; conformitate; învechit, lux, fast), probabil conform derivat ca și cuvios, cu sufix -ință (după Pușcariu 477 și Dar, direct din latină convenientia), este dublet al neol. conveniență, substantiv feminin; cuvenință, substantiv feminin (conveniență), formă literară latinistă a cuvîntului anterior (secolul XIX, învechit); necuviință, substantiv feminin (grosolănie, indecență; lipsă de respect); cuviincios, adjectiv (potrivit; conform, corespunzător; învechit, drept, întemeiat; învechit, necesar; decent; politicos, plin de reverență); necuviincios, adjectiv (indecent, lipsit de respect, grosolan); încuviința, verb (a aproba; a se învoi, a permite); descuviința, verb (a dezaproba; a condamna).
DER – dicționarul etimologic
4
Cuveni verb, indicativ prezent 3 singular cuvine, 3 plural cuvin, imperfect 3 singular cuvenea; conjuncție prezent 3 singular și plural cuvină; germană cuvenind
DOOM – dicționarul ortografic