Cuvântător
Definitie, sens si explicatie
1Cuvântător, -oare, cuvantatori, -oare, adjectiv , substantiv masculin si f.
1. Adjectiv Care cuvanta (1), cuvantaret; care are insusirea de a vorbi.
2. (Rar) Substantiv masculin si f.
Orator, vorbitor. – Cuvanta + sufix -ator.
1. Adjectiv Care cuvanta (1), cuvantaret; care are insusirea de a vorbi.
2. (Rar) Substantiv masculin si f.
Orator, vorbitor. – Cuvanta + sufix -ator.
2Cuvântător adjectiv , substantiv verifica cuvantul: vorbitor.
3Cuvântător substantiv verifica cuvantul: conferentiar, orator.
4Cuvantator adjectiv m., substantiv masculin, plural cuvantatori; f. singular si plural cuvantatoare
5Cuvântător2 -oare (-ori, -oare) Care are darul vorbirii; vorbitor. Fiinta -oare. /a cuvanta + sufix -tor
6Cuvântător1 -i m. rar Persoana care vorbeste frumos si liber in fata unui public; orator; vorbitor. /a cuvanta + sufix -tor
7Cuvantator, cuvantatori substantiv masculin (intl.)
1. procurator.
2. avocat. (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii romane, Editura Niculescu, 2007)
1. procurator.
2. avocat. (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii romane, Editura Niculescu, 2007)