Definitie Cuvant - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: CuvẤnt, cuvinte, substantiv neutru
1. Unitate de baza a vocabularului, care reprezinta asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) si a unui complex sonor; vorba. ♢ Cuvant simplu = cuvant care contine un singur morfem radical.
Cuvant primitiv = cuvant care serveste ca element de baza pentru formarea altor cuvinte.
Cuvant compus = cuvant format prin compunere.
Cuvant derivat = cuvant format prin derivare.
Cuvant-matca = cuvant care se afla in fruntea unui articol de dictionar, sub care se grupeaza si se gloseaza toate variantele si expresiile, uneori si derivatele si compusele. ♢ (Lingv.; in compusul) Cuvant-titlu = cuvantul definit in articolul de dictionar respectiv. ♢ Expresie A nu gasi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi in stare (sub impulsul unor stari afective puternice) sa exprimi ceea ce gandesti.
Cu alte cuvinte = A) exprimand acelasi lucru altfel; B) deci, prin urmare, asadar.
Într-un (sau cu un) cuvant = pe scurt, in concluzie, deci, asadar.
În putine cuvinte = pe scurt, in rezumat.
Cuvant cu (sau de) cuvant = fara nici o modificare, exact, fidel.
Dintr-un cuvant = imediat, numaidecat. ♦ Joc de cuvinte = gluma bazata pe asemanarea cuvintelor, calambur.
Cuvinte incrucisate = joc distractiv-educativ in care trebuie gasite, pe baza unor indicatii date, o serie de cuvinte astfel aranjate intr-o figura geometrica impartita in patratele, incat cuvintele citite orizontal sa aiba o litera comuna cu cele citite vertical.
2. Gand, idee exprimata prin vorbe; spusa. ♢ Cuvant greu = vorba hotaratoare; (la plural) vorbe de dojana, de ocara.
Cuvant introductiv sau cuvant inainte = prefata, introducere (la o lucrare).
Purtator de cuvant = persoana autorizata sa exprime in mod public pareri care arata punctul de vedere al forului pe care il reprezinta. ♢ Expresie A pune un cuvant (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva.
În (toata) puterea cuvantului = in intelesul adevarat, pe deplin, cu desavarsire.
A taia (sau a curma) cuiva cuvantul = a intrerupe pe cineva din vorba. (Regional) A incepe cuvant = a incepe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorba, de povestire, istorisire.
3. Cuvantare, discurs, conferinta. ♢ Expresie A cere (sau a da, a avea) cuvantul (intr-o sedinta, intr-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etcetera) dreptul de a vorbi.
A lua cuvantul = a vorbi (intr-o adunare).
A-i lua cuiva cuvantul = a interzice cuiva sa-si mai continue afirmatiile (intr-o adunare).
4. Învatatura, indrumare, sfat: prin extensiune dispozitie, ordin. ♢ Expresie A intelege (sau a sti) de cuvant = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva.
Cuvant de ordine = dispozitie data de un superior.
5. Promisiune, fagaduiala: angajament. ♢ Expresie Om de cuvant = om care isi tine fagaduielile.
Cuvant de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajeaza cinstea cuiva.
A(-si) da cuvantul (de onoare) = a se angaja in mod hotarat ca va face cu orice pret ceva. (A crede) pe cuvant = (a crede) fara a mai controla exactitatea spuselor.
A-si tine cuvantul sau a se tine de cuvant = a-si indeplini o promisiune facuta.
6. Parere, opinie exprimata: punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva.
7. (Mai ales la plural) Discutie, cearta, ciorovaiala. ♢ Expresie Schimb de cuvinte = discutie aprinsa, cearta, sfada. (Regional) Nu-i cuvant = e indiscutabil.
8. Motiv, ratiune, cauza. ♢ Expresie Cu drept cuvant = pe buna dreptate, la drept vorbind.
9. (Înv.) Știre, veste, informatie: zvon. 10. (Înv.) Întelegere, pact, acord, conventie.
11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai.
12. (În sintagmele) Cuvant-cheie = A) termen folosit pentru a marca o diviziune intr-un catalog (de biblioteca); B) termen al unei unitati frazeologice pe care cade accentul semantic.
Cuvant-vedeta = termen ales din titlul unei lucrari sau al unei publicatii, care foloseste la oranduirea alfabetica a lucrarii in catalogul general sau in catalogul pe materii.
13. (Inform.) Format standard in care se inscriu datele si instructiunile la (mini)calculatoare. – Limba Latina Conventus „adunare, intrunire”, Conventum „intelegere”.

Varianta definitie 2: CuvÂnt substantiv verifica cuvantul: acord, aranjament, cauza, combinatie, considerent, contract, conventie, informatie, intelegere, invoiala, invoire, legamant, mobil, motiv, pact, pricina, prilej, ratiune, stire, temei, tranzactie, veste, vorba, zvon.

Varianta definitie 3: CuvÂnt substantiv
1. termen, vorba, (livresc) verb, vocabula, (popular) zicere, (regional) boace, (invechit) glas, grai, limba, parola, vorbire, voroava. (Un - nou intrat in limba.)
2. cuvant imitativ verifica cuvantul: onomatopee.
3. (la plural) verifica cuvantul: text.
4. verifica cuvantul: conferinta.
5. verifica cuvantul: discurs.
6. verifica cuvantul: cazanie.
7. verifica cuvantul: interventie.
8. cuvant introductiv verifica cuvantul: introducere; cuvant inainte verifica cuvantul: prefata.
9. verifica cuvantul: afirmatie.
10. verifica cuvantul: angajament.
11. verifica cuvantul: glas.
12. verifica cuvantul: pretext.

Varianta definitie 4: Cuvant substantiv neutru, plural cuvinte

Varianta definitie 5: CuvÂnt -inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ♢ Într-un - in rezumat; pe scurt. Cu alte -inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de -inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ♢ A pune un - bun a faceo interventie pentru cineva. - introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua -antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ♢ A-si tine -antul (sau A se tine de -) a indeplini o promisiune facuta. Om de - om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune -antul. 5) Temei al unei actiuni. ♢ Sub - ca... pentru motivul ca... Cu drept - pe buna dreptate. /<lat. conventus