Cătun
Definitie, sens si explicatie
1Cătun, catune, substantiv neutru
1. Grup de asezari taranesti care nu constituie o unitate administrativa, cu un numar de locuitori mai mic decat al unui sat.
2. (Regional) Padurice, hatis, desis. [Plural si: catunuri] – Conform: limba albaneza, scr. k a t u n.
1. Grup de asezari taranesti care nu constituie o unitate administrativa, cu un numar de locuitori mai mic decat al unui sat.
2. (Regional) Padurice, hatis, desis. [Plural si: catunuri] – Conform: limba albaneza, scr. k a t u n.
2Cătun substantiv (invechit si reg.) salas, (invechit) salasluire.
3Catun substantiv neutru, plural catune
4Cătun -e n. 1) Localitate (mai mica decat un sat) care nu constituie o unitate administrativa. /Cuv. autoht.
5Catun (-ne), substantiv neutru – Grup de asezari taranesti, sat. – Mr. catuna, megl. catun.
Unul din cuvintele cele mai discutate din vocabularul rom.
Este cuvint comun tuturor limbilor balcanice: katunt (var. katund(i), kotun) „sat; casa de tara”; limba neogreaca: ϰατοῦνα „cort; tabara de corturi”; limba slava (veche) katunĭ „tabara”; limba sarba: katun „catun de ciobani; stina”; bulgara katun „coliba”; katunar „catun”; katunište „tabara de tigani nomazi”; limba tiganeasca: katuna „cort”.
Totusi, termenul nu se explica prin nici una din aceste limbi; astfel incit este nevoie sa i se caute originea in alte fonduri lingvistice.
Opiniile sint foarte variate, si insasi varietatea lor indica inconsistenta criteriilor posibile si lipsa de documentare cu care trebuie luptat.
Miklosich a epuizat el singur posibilitatile cercetarii, afirmind ca este vorba de un cuvint de origine albaneza (Fremdw., 97), romina (Wander., 8), turca (Türk.
El., I, 329), italiana (Alb.
Forsch., Ii, 10) sau autohtona (Slaw.
El., 10).
În general se considera ca este cuvint autentic limba albaneza, adica al verifica cuvantul: ilire (Meyer 183; Vasmer, Studien zur limba albaneza Wortforschung, 28; Jokl, If, Xxxiii, 420; Philippide, Ii, 703; Skok, Zrph., L, 519; Dar; conform observatiile impotriva acestor opinii ale lui Rosetti, Ii, 113), si bazata pe o radacina indoeurop. *ka-ton.
Treimer, Slavia, Iii, 450, presupunea o der. din avara; iar Densusianu, Gs, Vii, 90 propunea un iranian *katun „locuinta subterana”.
Mai prudent Berneker 494 se limiteaza sa o califice drept „Balkanwort”.
În sfirsit, Rohlfs, Ewug 949 se gindeste la limba turca: osmanli katan „tarc”, ipoteza in care coincide cu seineanu, Ii,
96. Numai Jirecek, Geschichte der Serben, I, 156 (bazindu-se fara indoiala pe una din multele opinii ale lui Miklosich) a propus etimonul limba italiana cantone, pe care cercetatorii nu par a-l accepta, si care totusi se poate sa fi intrat de foarte timpuriu in limba greaca (veche) (pentru pierderea lui n, conform limba italiana confetto › limba neogreaca: ϰουψίτον), si de acolo in celelalte limbi balcanice.
Unul din cuvintele cele mai discutate din vocabularul rom.
Este cuvint comun tuturor limbilor balcanice: katunt (var. katund(i), kotun) „sat; casa de tara”; limba neogreaca: ϰατοῦνα „cort; tabara de corturi”; limba slava (veche) katunĭ „tabara”; limba sarba: katun „catun de ciobani; stina”; bulgara katun „coliba”; katunar „catun”; katunište „tabara de tigani nomazi”; limba tiganeasca: katuna „cort”.
Totusi, termenul nu se explica prin nici una din aceste limbi; astfel incit este nevoie sa i se caute originea in alte fonduri lingvistice.
Opiniile sint foarte variate, si insasi varietatea lor indica inconsistenta criteriilor posibile si lipsa de documentare cu care trebuie luptat.
Miklosich a epuizat el singur posibilitatile cercetarii, afirmind ca este vorba de un cuvint de origine albaneza (Fremdw., 97), romina (Wander., 8), turca (Türk.
El., I, 329), italiana (Alb.
Forsch., Ii, 10) sau autohtona (Slaw.
El., 10).
În general se considera ca este cuvint autentic limba albaneza, adica al verifica cuvantul: ilire (Meyer 183; Vasmer, Studien zur limba albaneza Wortforschung, 28; Jokl, If, Xxxiii, 420; Philippide, Ii, 703; Skok, Zrph., L, 519; Dar; conform observatiile impotriva acestor opinii ale lui Rosetti, Ii, 113), si bazata pe o radacina indoeurop. *ka-ton.
Treimer, Slavia, Iii, 450, presupunea o der. din avara; iar Densusianu, Gs, Vii, 90 propunea un iranian *katun „locuinta subterana”.
Mai prudent Berneker 494 se limiteaza sa o califice drept „Balkanwort”.
În sfirsit, Rohlfs, Ewug 949 se gindeste la limba turca: osmanli katan „tarc”, ipoteza in care coincide cu seineanu, Ii,
96. Numai Jirecek, Geschichte der Serben, I, 156 (bazindu-se fara indoiala pe una din multele opinii ale lui Miklosich) a propus etimonul limba italiana cantone, pe care cercetatorii nu par a-l accepta, si care totusi se poate sa fi intrat de foarte timpuriu in limba greaca (veche) (pentru pierderea lui n, conform limba italiana confetto › limba neogreaca: ϰουψίτον), si de acolo in celelalte limbi balcanice.