Definitie Cățel - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: CĂȚÉL, catei, substantiv masculin I.
1. Pui de caine; prin extensiune pui de animal salbatic (asemanator cu cainele). ♢ Expresie (Familiar) Cu catel, cu purcel = cu intreaga familie si cu tot avutul; cu tot ce are.
2. Figurativ Om lingusitor si fara scrupule.
3. Compuse: (Zool.) catelul-pamantului = orbet; catel-de-mare = corosbina; catel-de-frasin sau catelul-frasinului = cantarida. II. Fiecare dintre partile care compun capatana de usturoi. – Limba Latina Catellus.

Varianta definitie 2: Catel antonim: dulau

Varianta definitie 3: CĂȚÉL substantiv
1. (ZOOL.) (in limbajul copiilor) cutu.
2. (TEHNICA) cordenci, (regional) cripalca, piedica, proptar, razus, scara, scaun, tocalie. (- la razboiul de tesut.)

Varianta definitie 4: CĂȚÉL substantiv verifica cuvantul: cheotoare, masea, pui, tragatoare.

Varianta definitie 5: Catel substantiv masculin, plural catei, art. cateii

Varianta definitie 6: CĂȚÉL -i m. 1) Pui de caine. ♢ Cu - (si) cu purcel cu toti ai casei; cu toate catrafusele. 2) Pui de animal salbatic asemanator cainelui. 3): - de usturoi fiecare dintre bucatelele de usturoi care formeaza capatana. /<lat. cattellus

Varianta definitie 7: Catel (catei), substantiv masculin –
1. Pui de ciine. –
2. Pui de animal din familia canidelor. –
3. Adulator, lingusitor. –
4. Larva de albina, viespe sau furnica. –
5. Gaura in minerul coasei, in care se fixeaza lama acesteia. –
6. Parte ce se desprinde din capatina de usturoi. –
7. Parte a cheii care intra in broasca. –
8. Frina la razboiul de tesut, care impiedica miscarea de recul a sulului de urzeala. –
9. Montant de usa. –
10. Stilp, coloana, suport vertical destinat sa sustina o greutate. –
11. Tragatoare de cizme. –
12. (Argou) Avocat, aparator. – Mr. catsal; megl. catsǫl.
Limba Latina cattelus (Puscariu 314; Candrea-Dens., 273; REW 1763; Șeineanu, Chien, DAR); conform limba italiana catello, verifica cuvantul: prov. cadel, franceza chiot, cat. cadell, arag. cadillo, gal. cadelo.
Hasdeu, Cuv.
Batrini, I, 274, pleca de la catullus, conform Corominas, I,
569. Acceptia 6 ar reprezenta dupa Puscariu, Lat. ti, 10 si Puscariu 315, limba latina cap(i)tellum; insa la aceasta opinie pare a se renunta in DAR, si nu se justifica, daca se are in vedere sensul der. cateli, si acceptia identica a limba italiana cacchio „germen”, abruz. kakkye „sfert de nuca”, franceza caïeu „bulb”, care pleaca de la acelasi cuvint limba latina Derivat catelandru, substantiv masculin (catel, pui de ciine); cateleste, adverb (precum ciinii); cateli (var. catela), verb (a fi in calduri; despre animale, a se imperechea; a se multiplica; despre plantele cu bulb, a da lastari; despre albine, a iesi din larva), cuvint pe care Koerting 2021 si Graur, Rom., LV, 251 il deriva gresit de la limba latina cattullire (conform Densusianu, Rom., XXXIII, 276 si Graur, BL, VI, 145), si care ar putea reprezenta limba latina catillare, glosat de Du Cange „per alienas domos girare, tractum a catulis”.
Din rom. provine mag. kecel (Candrea, Elemente, 405; Edelspacher 16).