1
Dar1 conjuncție, adverb A. Conjuncție I. (Leagă propoziții sau părți de propoziție adversative)
1. (Arată o opoziție) Cu toate acestea, totuși.
Expresie D-apoi (bine) sau dar cum să nu, se spune ca răspuns negativ la o propunere.
Ci. Nu că zic, dar așa este.
2. (Arată o piedică) Însă. Ascult, dar nu înțeleg.
Expresie Dar aș! = însă, nici vorbă, nici gând!
3. (Adaugă o idee nouă la cele spuse mai înainte) Mai mult decât atât, cu atât mai mult, darămite. Munte cu munte se întâlnește, dar om cu om.
Expresie D-apoi = darămite.
(După o propoziție optativă urmată de o construcție negativă) Nicidecum, nici gând,
Expresie Nici... dar nici... = nici..., cu atât mai puțin...
Altfel, altminteri. Sunt om bun, dar ți-aș arăta eu! II. (În propoziții conclusive) Prin urmare, așadar, deci. Revin dar la primele idei.
(În legătură cu un imperativ, exprimă nerăbdarea, încurajarea, dojana etc.) Ci. Dar deschide odată! III. (Introduce o propoziție interogativă) Oare? Dar ce vreți voi de la mine? IV. (Înaintea unui cuvânt care de obicei se repetă, întărește înțelesul acestuia) Mă voi apuca serios de lucru, dar serios!
(Exprimă surprinderea, uimirea, mirarea) Dar frumos mai cânți! B. Adverb (Învechit și regional) Da, așa, astfel.
Expresie (Popular) Păi dar = cum altfel?
Firește, desigur; negreșit. [Variantă: Da, dară conjuncție] – Etimologie necunoscută
1. (Arată o opoziție) Cu toate acestea, totuși.
Expresie D-apoi (bine) sau dar cum să nu, se spune ca răspuns negativ la o propunere.
Ci. Nu că zic, dar așa este.
2. (Arată o piedică) Însă. Ascult, dar nu înțeleg.
Expresie Dar aș! = însă, nici vorbă, nici gând!
3. (Adaugă o idee nouă la cele spuse mai înainte) Mai mult decât atât, cu atât mai mult, darămite. Munte cu munte se întâlnește, dar om cu om.
Expresie D-apoi = darămite.
(După o propoziție optativă urmată de o construcție negativă) Nicidecum, nici gând,
Expresie Nici... dar nici... = nici..., cu atât mai puțin...
Altfel, altminteri. Sunt om bun, dar ți-aș arăta eu! II. (În propoziții conclusive) Prin urmare, așadar, deci. Revin dar la primele idei.
(În legătură cu un imperativ, exprimă nerăbdarea, încurajarea, dojana etc.) Ci. Dar deschide odată! III. (Introduce o propoziție interogativă) Oare? Dar ce vreți voi de la mine? IV. (Înaintea unui cuvânt care de obicei se repetă, întărește înțelesul acestuia) Mă voi apuca serios de lucru, dar serios!
(Exprimă surprinderea, uimirea, mirarea) Dar frumos mai cânți! B. Adverb (Învechit și regional) Da, așa, astfel.
Expresie (Popular) Păi dar = cum altfel?
Firește, desigur; negreșit. [Variantă: Da, dară conjuncție] – Etimologie necunoscută
DEX – dicționarul explicativ
2
Dar2, daruri, substantiv neutru I.
1. Obiect primit de la cineva sau oferit fără plată cuiva, în semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou.
Locuțiune adjectiv De dar = primit gratis, dăruit.
Locuțiune adverb În dar = fără plată, gratis; degeaba.
Plocon.
Donație.
2. (Bisericesc) Prinos, ofrandă.
Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru cuminecătură. II.
1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent.
Expresie A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv.
2. Avantaj, binefacere.
3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin.
Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din slavă Daru.
1. Obiect primit de la cineva sau oferit fără plată cuiva, în semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou.
Locuțiune adjectiv De dar = primit gratis, dăruit.
Locuțiune adverb În dar = fără plată, gratis; degeaba.
Plocon.
Donație.
2. (Bisericesc) Prinos, ofrandă.
Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru cuminecătură. II.
1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent.
Expresie A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv.
2. Avantaj, binefacere.
3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin.
Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din slavă Daru.
DEX – dicționarul explicativ
3
Dar2 daruri neutru 1) Obiect oferit cuiva sau primit de la cineva fără plată în semn de prietenie, de dragoste, de respect etc.; cadou; atenție. 2) Aptitudine deosebită cu care este înzestrat cineva; talent. 3) Deprindere rea. A avea darul beției. 4) bisericesc Grație divină acordată omului; har. 5) rel.: Sfintele daruri pâinea și vinul sfințite pentru împărtășanie. /<slavă daru
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Dar1 conjuncție 1) (exprimă un raport adversativ și leagă două propoziții sau două părți de propoziție) Da; însă; iar. El are dorință de a lucra, dar nu are condiții. 2) (exprimă un raport conclusiv și leagă propoziții sau fraze) Deci. Vom încerca, dar să soluționăm problema. /Origine necunoscută
NODEX – noul dicționar explicativ
Încă 5 definiții din alte dicționare
5
Dar conjuncție –
1. Însă (funcție adversativă). –
2. (Adverb) Atunci (funcție consecutivă). – Variantă dară (vulg.), da.
Probabil rezultat al compunerii cu prepoziție de și (i)ar(ă), vezi iar.
Opiniile asupra originii acestui cuvînt sînt poate împărțite.
După Pușcariu, Zrph., XXXII, 112 și Rew 2513, din latină de ea re. Crețu 315, Tiktin și Iordan, Dift., 49, pleacă de la *deară ‹ latină de vero; Scriban îl pune în legătură cu sârbă da „însă”.
Este evidentă confuzia cu da afirmativ, atît în variantă vulg. da, „dar” cît și în variantă vulg. dar „da”, folosită uneori de scriitorii moldoveni. Doar(ă), adverb și conjuncție (păi, atunci, funcție interogativă sau consecutivă; învechit, pentru ca, funcție consecutivă; poate, posibil, funcție dubitativă; numai, doar, funcție restrictivă), pare în principal același cuvînt (după Tiktin, doară reprezintă latină *de volat, în loc de *de velit, compunere care nu pare normală, și pe care totuși o admite Scriban; Candrea-dens., ad 501 și Candrea pleacă de la de hora).
Este posibilă o confuzie cu oare, cu funcție interogativă.
Se observă astăzi o tendință de a reduce pe doar la dor.
1. Însă (funcție adversativă). –
2. (Adverb) Atunci (funcție consecutivă). – Variantă dară (vulg.), da.
Probabil rezultat al compunerii cu prepoziție de și (i)ar(ă), vezi iar.
Opiniile asupra originii acestui cuvînt sînt poate împărțite.
După Pușcariu, Zrph., XXXII, 112 și Rew 2513, din latină de ea re. Crețu 315, Tiktin și Iordan, Dift., 49, pleacă de la *deară ‹ latină de vero; Scriban îl pune în legătură cu sârbă da „însă”.
Este evidentă confuzia cu da afirmativ, atît în variantă vulg. da, „dar” cît și în variantă vulg. dar „da”, folosită uneori de scriitorii moldoveni. Doar(ă), adverb și conjuncție (păi, atunci, funcție interogativă sau consecutivă; învechit, pentru ca, funcție consecutivă; poate, posibil, funcție dubitativă; numai, doar, funcție restrictivă), pare în principal același cuvînt (după Tiktin, doară reprezintă latină *de volat, în loc de *de velit, compunere care nu pare normală, și pe care totuși o admite Scriban; Candrea-dens., ad 501 și Candrea pleacă de la de hora).
Este posibilă o confuzie cu oare, cu funcție interogativă.
Se observă astăzi o tendință de a reduce pe doar la dor.
DER – dicționarul etimologic
6
Dar (daruri), substantiv neutru –
1. Cadou, donație. –
2. Calitate înnăscută, fire. –
3. Calitate dobîndită, caracter, condiție. – Meglenoromână dar.
Slavă darŭ „donare” (Cihac, II, 90; Conev 58; Candrea), conform bulgară, sârbă, rusă dar. – Derivat darnic, adjectiv (generos, mărinimos); nedarnic, adjectiv (zgîrcit, avar, meschin); dărnicie, substantiv feminin (generozitate, mărinimie); dărui, verb (a dona, a dărui), din slavă darovati, darujǫ (Cihac, II, 90; Iordan, Dift., 137), conform bulgară darjavam, sârbă darovati; dăruială, substantiv feminin (dar, cadou, ofrandă); dăruitor, substantiv masculin (persoană care dăruiește).
Locuțiunea adverb în dar a ajuns să însemne și „în zadar” (ca spaniolă de balde față de en balde), conform „în zadar”.
1. Cadou, donație. –
2. Calitate înnăscută, fire. –
3. Calitate dobîndită, caracter, condiție. – Meglenoromână dar.
Slavă darŭ „donare” (Cihac, II, 90; Conev 58; Candrea), conform bulgară, sârbă, rusă dar. – Derivat darnic, adjectiv (generos, mărinimos); nedarnic, adjectiv (zgîrcit, avar, meschin); dărnicie, substantiv feminin (generozitate, mărinimie); dărui, verb (a dona, a dărui), din slavă darovati, darujǫ (Cihac, II, 90; Iordan, Dift., 137), conform bulgară darjavam, sârbă darovati; dăruială, substantiv feminin (dar, cadou, ofrandă); dăruitor, substantiv masculin (persoană care dăruiește).
Locuțiunea adverb în dar a ajuns să însemne și „în zadar” (ca spaniolă de balde față de en balde), conform „în zadar”.
DER – dicționarul etimologic
7
Dar, daruri substantiv neutru
1. (interlop) lucru furat.
2. plic cu bani oferit de un pacient unui medic. (Notă: Definiția este preluată din Dicționar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
1. (interlop) lucru furat.
2. plic cu bani oferit de un pacient unui medic. (Notă: Definiția este preluată din Dicționar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
Dicționar de argou
8
Dar substantiv neutru, plural daruri
DOOM – dicționarul ortografic
9
Dar conjcț.
DOOM – dicționarul ortografic