Dialectic -ă
Definitie, sens si explicatie
1Dialéctic, -ă, dialectici, -ce, substantiv feminin, adjectiv
1. S.f.
Teorie generala a principiilor devenirii realitatii, a dezvoltarii naturii, societatii si gandirii; teorie si metoda generala de cunoastere a realitatii si de transformare revolutionara a acesteia.
2. Adjectiv Care este conform cu principiile dialecticii, care se bazeaza pe dialectica.
1. S.f.
Teorie generala a principiilor devenirii realitatii, a dezvoltarii naturii, societatii si gandirii; teorie si metoda generala de cunoastere a realitatii si de transformare revolutionara a acesteia.
2. Adjectiv Care este conform cu principiile dialecticii, care se bazeaza pe dialectica.
2Dialéctic, -ă, dialectici, -ce, substantiv feminin, adjectiv I. S.f.
1. (În filozofia marxista) Teorie generala si metoda filozofica constand in analiza si depasirea argumentelor contradictorii in scopul descoperirii adevarului.
2. (În filozofia antica) Arta de a discuta in contradictoriu, in scopul ajungerii la adevar.
3. (În evul mediu) Logica formala. Ii. Adjectiv Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirma; care se bazeaza pe dialectica; care priveste fenomenele de pe pozitiile dialecticii. [Pronuntat: di-a-] – Din franceza Dialectique, limba latina Dialecticus.
1. (În filozofia marxista) Teorie generala si metoda filozofica constand in analiza si depasirea argumentelor contradictorii in scopul descoperirii adevarului.
2. (În filozofia antica) Arta de a discuta in contradictoriu, in scopul ajungerii la adevar.
3. (În evul mediu) Logica formala. Ii. Adjectiv Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirma; care se bazeaza pe dialectica; care priveste fenomenele de pe pozitiile dialecticii. [Pronuntat: di-a-] – Din franceza Dialectique, limba latina Dialecticus.
3Dialectic antonim: metafizic
4Dialéctic, -ă I. adjectiv
1. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectica.
2. care priveste fenomenele de pe pozitiile dialecticii.
Ii. substantiv feminin
1. (termen antic) arta de a ajunge la adevar descoperind contraziceri in rationamentul adversarului.
2. (in evul mediu) arta deosebirii adevarului de neadevar.
3. (in filozofia marxista) teorie generala despre dezvoltarea naturii, a societatii si gandirii, precum si metoda de cunoastere si de transformare a lumii.
4. procesul miscarii si al dezvoltarii fenomenelor. (< franceza dialectique, limba latina dialecticus)
1. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectica.
2. care priveste fenomenele de pe pozitiile dialecticii.
Ii. substantiv feminin
1. (termen antic) arta de a ajunge la adevar descoperind contraziceri in rationamentul adversarului.
2. (in evul mediu) arta deosebirii adevarului de neadevar.
3. (in filozofia marxista) teorie generala despre dezvoltarea naturii, a societatii si gandirii, precum si metoda de cunoastere si de transformare a lumii.
4. procesul miscarii si al dezvoltarii fenomenelor. (< franceza dialectique, limba latina dialecticus)
5Dialectic adjectiv m. (silabe di-a-), plural dialectici; f. singular dialectica, plural dialectice
6Dialéctic -ca (-ci, -ce) 1) Care tine de dialectica; propriu dialecticii. Metoda -ca. 2) (in filozofia antica) Care recurge la teze si antiteze pentru a demonstra un adevar; bazat pe teze si antiteze. Discurs -. [Silabe Di-a-] /<fr. dialectique, limba latina dialecticus
7Dialéctic, -ă adjectiv
1. Conform principiilor dialecticii; bazat pe pozitiile dialecticii.
2. (În filozofia antica) Care foloseste rationamente contradictorii. [Conform: franceza dialectique, limba latina dialecticus].
1. Conform principiilor dialecticii; bazat pe pozitiile dialecticii.
2. (În filozofia antica) Care foloseste rationamente contradictorii. [Conform: franceza dialectique, limba latina dialecticus].