Disonanță
Definitie, sens si explicatie
1Disonanță, disonante, substantiv feminin (Muzica) Lipsa de consonanta, de armonie intre sunete; asociere de sunete de inaltimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasa de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener.
Lipsa de armonie. – Din franceza Dissonance, limba latina Dissonantia.
Lipsa de armonie. – Din franceza Dissonance, limba latina Dissonantia.
2Disonanta antonim: consonanta
3Disonanță substantiv feminin
1. (muz.) asociere de sunete care impresioneaza neplacut auzul. ♢ intalnire neplacuta auzului intre silabe sau cuvinte; cacofonie.
2. (prin extensiune) lipsa de armonie, dezacord, stridenta. (< franceza dissonance, limba latina dissonantia)
1. (muz.) asociere de sunete care impresioneaza neplacut auzul. ♢ intalnire neplacuta auzului intre silabe sau cuvinte; cacofonie.
2. (prin extensiune) lipsa de armonie, dezacord, stridenta. (< franceza dissonance, limba latina dissonantia)
4Disonanță substantiv verifica cuvantul: nepotrivire.
5Disonanta substantiv feminin, g.-d. art. disonantei; plural disonante
6Disonanță -e f. 1) muz.
Succesiune sau simultaneitate de sunete care discordeaza din punct de vedere al armoniei muzicale; discordanta; distonanta. 2) lingv.
Succesiune de sunete sau de silabe suparatoare auzului. 3) Lipsa de acord, de proportii (intre partile componente). /<fr. dissonance, limba latina dissonantia
Succesiune sau simultaneitate de sunete care discordeaza din punct de vedere al armoniei muzicale; discordanta; distonanta. 2) lingv.
Succesiune de sunete sau de silabe suparatoare auzului. 3) Lipsa de acord, de proportii (intre partile componente). /<fr. dissonance, limba latina dissonantia
7Disonanță substantiv feminin Împerechere de sunete sau de note muzicale care impresioneaza neplacut auzul. ♦ Întalnire neplacuta auzului intre silabe sau cuvinte; cacofonie. ♦ (Rar) Stridenta; dezacord. / < franceza dissonance, conform limba latina dissonantia].