Definitie Duce - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: DÚCE1, duc, verb III I. Tranzitiv
1. A transporta ceva sau pe cineva intr-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc si al pune in altul. ♢ Expresie a duce (pe cineva) la groapa = a conduce un mort la locul de inmormantare.
2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l indruma, a-l introduce undeva; a conduce. ♢ Expresie A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amanand indeplinirea promisiunii; a insela (pe cineva) facandu-i promisiuni mincinoase. (Familiar) A duce (pe cineva) cu zaharelul (sau de nas, cu cobza, cu presul) = a insela, a amagi (cu promisiuni mincinoase).
A se lasa dus (de ganduri, de visare etcetera) = a se lasa cuprins, coplesit de ganduri.
A-l duce pe cineva gandul (sau mintea, capul la ceva) = a-i veni cuiva ceva in minte; a se pricepe (sa faca ceva); a face ceva. ♦ Intranzitiv (Despre un drum) A conduce sau a ajunge intr-un anumit loc, a da in... ♦ Intranzitiv Figurativ A avea drept rezultat.
3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; prin extensiune a apropia de cineva sau ceva.
Duce lingura la gura.
4. A transmite vesti, vorbe, raspunsuri, salutari etcetera
5. A-si petrece viata, zilele etcetera intr-un anumit fel; a trai. ♢ Expresie A o duce in... = a nu mai inceta cu..., a o tine in...
A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trait, a fi pe moarte.
6. A indura, a suporta, a rabda, a suferi. ♢ Expresie A duce grija (cuiva sau a ceva) = A) a fi ingrijorat sa nu (i) se intample ceva rau; B) a se interesa, a se ocupa indeaproape (de cineva sau de ceva).
A(-i) duce dorul = A) a-i fi dor de cineva; B) a fi dornic de ceva, a simti lipsa unui lucru.
7. A purta razboaie, lupte, tratative etcetera
8. A depune, a presta o munca. ♢ Expresie A (o) duce la capat (sau la indeplinire, la bun sfarsit) = a indeplini (in bune conditii) ceva.
9. A trage, a trasa linii. II. Reflexiv
1. A merge, a se deplasa, a se misca, a pleca undeva sau catre cineva. ♢ Expresie A se duce drept (sau intr-un suflet, glont, pusca, intins)= a merge undeva repede, fara ocol. (Popular) A se duce dupa cineva = a se marita.
A se tot duce = a merge fara incetare.
A se duce cu Dumnezeu (sau in plata, in stirea lui Dumnezeu, in plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde.
A se duce de rapa = a se prapadi, a se distruge; a se cheltui; a decadea.
Du-te-ncolo! = exclamatie prin care se exprima neincrederea fata de ceea ce spune cineva. (În imprecatii) Du-te (sau duca-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = miscare continua (si intensa) incoace si incolo. (Popular) Duca-se pe pustii = A) dracul; B) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fara tinta). ♦ A pluti pe apa sau a zbura in aer.
2. (Despre vesti, zvonuri etcetera) A se raspandi, a se imprastia.
3. Figurativ A trece; a disparea.
4. A muri; a se sfarsi. Iii. Intranzitiv A rezista la... – Lat ducere.

Varianta definitie 2: DÚCE2, duci, substantiv masculin
1. Titlu purtat de conducatorul unui ducat; persoana avand acest titlu.
2. Titlu nobiliar superior marchizului si inferior printului; persoana avand acest titlu. ♦ Mare senior feudal.
3. Conducator militar la triburile germanice. – Din franceza Duc, limba latina Dux, -cis.

Varianta definitie 3: A duce antonim: a aduce

Varianta definitie 4: A se duce antonim: a sosi, a veni, a se intoarce, a reveni

Varianta definitie 5: DÚCE substantiv masculin
1. conducator militar de trib la vechii germani.
2. nobil feudal. ♢ titlu de noblete superior marchizului si inferior printului.
3. titlu purtat de conducatorul unui ducat (1). (< franceza duc, limba latina dux, -cis)

Varianta definitie 6: DÚCE verb verifica cuvantul: ademeni, amagi, carmui, conduce, dirigui, domni, guverna, incanta, insela, minti, momi, pacali, prosti, purta, stapani, trisa.

Varianta definitie 7: DÚCE verb
1. verifica cuvantul: cara.
2. verifica cuvantul: transporta.
3. a deplasa. (- lingura la gura.)
4. verifica cuvantul: merge.
5. verifica cuvantul: deplasa.
6. a se deplasa, a se transporta. (S-a - la fata locului.)
7. verifica cuvantul: pleca.
8. a merge, a pleca, a porni, (popular) a (se) misca, (invechit si reg.) a pasa. (Unde te -?)
9. verifica cuvantul: merge.
10. verifica cuvantul: trece.
11. a colinda, a cutreiera. (Se - prin muzee.)
12. a aduce. (Mi-a - pachetul acasa.)
13. verifica cuvantul: ghida.
14. verifica cuvantul: insoti.
15. a conduce, a purta. (O - de mana.)
16. verifica cuvantul: transmite.
17. a se indrepta, a merge. (Acesta e drumul care - spre ...)
18. verifica cuvantul: trasa.
19. verifica cuvantul: raspandi.
20. verifica cuvantul: desfasura.
21. verifica cuvantul: purta.
22. a intretine, a purta. (A - o corespondenta vie cu ...)
23. verifica cuvantul: suporta.
24. verifica cuvantul: rezista.
25. a trai, a vietui. (O - rau.)
26. a-i merge. (Știu ca o - bine!)
27. verifica cuvantul: sfarsi.
28. verifica cuvantul: muri.

Varianta definitie 8: DÚCE substantiv (invechit) duca, hertog. (- de Burgundia.)

Varianta definitie 9: Duce verb, indicativ prezent 1 singular si 3 plural duc, 1 plural ducem, 2 plural duceti, perf. substantiv 1 singular dusei, 1 plural duseram; imper. 2 singular du, neg. nu duce; part. dus

Varianta definitie 10: Duce substantiv masculin, plural duci

Varianta definitie 11: A SE DÚCE ma duc intranzitiv 1) A se deplasa, a pleca undeva. - la scoala. ♢ - dupa cineva a se marita. - drept (sau Glont, intr-un suflet, fuga, pusca) a merge repede si fara ocoliri. - pe copca (sau Pe garla, pe apa sambetei) a se pierde. Du-te-vino intr-o parte si in alta. 2) (despre zvonuri, vesti) A se raspandi repede. /<lat. ducere

Varianta definitie 12: A DÚCE duc
1. tranz. 1) (obiecte, fiinte) A cara dintr-un loc in altul (mai ales cu ajutorul unui mijloc de locomotie); a transporta. 2) (fiinte) A insoti mergand alaturi sau din urma. - copilul la scoala. - vitele la pascut. ♢ - pe cineva de nas (sau Cu vorba, cu zaharelul) a minti pe cineva, amanand tot timpul indeplinirea unei promisiuni. A-l - capul (sau Mintea) a se pricepe. 3) (linii) A imprima pe o suprafata plana; a trasa. - o perpendiculara. 4) (stiri, vesti, informatii) A comunica (printr-un intermediar); a transmite. 5):- dorul a) a-i fi dor de cineva; b) a simti lipsa unui lucru. - grija a purta grija de; a avea raspundere pentru ceva sau cineva. - razboi, Lupte a lupta; a se razboi. - la capat (sau La bun sfarsit) a indeplini; a termina. - in ispita a face pe cineva sa savarseasca fapte rele.
2. intranzitiv 1) (despre drumuri) A avea directia; a conduce; a indrepta. Șoseaua duce la Chisinau. 2) (urmat, de obicei, de un circumstantial de mod) A avea un anumit mod de trai; a trai. A o - bine.
A o - tot intr-un chef. ♢ A o - cu chiu cu vai (sau Ca vai de lume) a trai foarte greu. A n-o mai - mult a nu mai avea mult de trait; a fi pe patul de moarte. 3) A avea drept rezultat. Aceasta nu duce la ceva bun. /<lat. ducere

Varianta definitie 13: DÚCE -i m. (in feudalism) 1) Titlu nobiliar superior marchizului si inferior printului. 2) Persoana care purta acest titlu. /<fr. duc, limba latina dux, -cis

Varianta definitie 14: DÚCE substantiv masculin
1. Conducator militar de trib la vechii germani.
2. Nobil feudal care stapanea un ducat. ♦ Titlu de noblete superior marchizului si inferior printului; persoana avand acest titlu. / < limba latina dux, ducis, conform limba italiana duca, franceza duc].

Varianta definitie 15: Duce (duc, dus), verb –
1. A lua cu sine pe cineva spre a-l conduce. –
2. A calauzi, a orienta. –
3. A trasa, a schita. –
4. A transporta ceva sau pe cineva intr-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva si a-l pune in alt loc. –
5. A cara. –
6. A suporta, a indura. –
7. A rezista, a dainui. –
8. A face sa reziste, a face sa dainuie. –
9. (Argou) A insela, a incurca. –
10. A trece. –
11. A trai. –
12. (Cu pronume compl. o) A se descurca, a se aranja. –
13. (Refl.) A pleca, a porni. –
14. (Refl.) A merge. –
15. (Refl.) A face drumul. –
16. (Refl.) A trece, a se scurge. –
17. (Refl.) A pieri, a disparea, a se face nevazut. –
18. (Refl.) A muri. – Mr. duc, dusa, dutire; megl. ducu, dus.
Limba Latina dūcĕre (Cihac, I, 83; Puscariu 552; Candrea-Dens., 517; REW 2785); conform limba italiana durre, prov., verifica cuvantul: franceza duire.
În general in celelalte limbi romanice s-au conservat mai bine formele compuse, conform aducir, conducir, seducir, reducir.
Pentru semantismul romanic al formelor pronominale, conform Densusianu, Hlr., I,
182. – Derivat duca, substantiv feminin (plecare, mers); duca-se pe pustii, substantiv masculin (epitet popular al diavolului; epilepsie); dus, adjectiv (plecat, absent; desprins de realitate, ingindurat; alienat, nebun); dus, substantiv masculin (persoana absenta; mort, defunct); dus, substantiv neutru (plecare).
Conform: aduce.

Varianta definitie 16: Duce (duci), substantiv masculin – Titlu nobiliar. – Varianta (invechit) duca. limba italiana: duca (secolul XVII), in parte prin intermediul limba neogreaca: δοῦϰας, limba slava (veche) duka.
Forma actuala a fost readaptata limba latina dux, -cem. – Derivat ducal, adjectiv (care apartine ducelui); ducat, substantiv masculin (ducat, moneda); ducat, substantiv neutru (ducat, provincie, teritoriu in stapinirea unui duce); ducesa, substantiv feminin (sotia unui duce); archiduce, substantiv masculin (titlu dat printilor din casa imperiala a Austriei).
Este dublet de la doge, substantiv masculin (titlu purtat de conducatorii politici ai unor vechi republici italiene), din ven. doge.

Varianta definitie 17: Duce, duc verifica cuvantul:t. a pacali, a insela; a minti. (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii romane, Editura Niculescu, 2007)