Dulce

Dulce, (A) dulci, adjectiv, (B 2) dulciuri, substantiv neutru, (B 1) substantiv neutru A. Adjectiv I.
1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului.
Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.).
2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat.
(Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost sărat foarte puțin.
3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1).
4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Figurat
1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce.
Expresie A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta.
(Despre miros) Aromatic, parfumat.
(Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios.
(Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit.
(Despre culori) Estompat, pal.
2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor.
3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș.
4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat.
5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat.
6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări.
Iubit, drag.
7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător.
Care procură mulțumire; agreabil.
(Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie.
(Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; prin extensiune searbăd, fad. B. Substantiv neutru
1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie.
Locuțiune adjectiv De dulce = (în ritualul bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment.
Expresie (Familiar) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva.
Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne.
2. (Mai ales la plural) Preparat dulce (A I l) care se mănâncă. – Latină Dulcis.

DEX – dicționarul explicativ

Dulce² dulci adjectiv 1) Care are gustul zahărului sau al mierii. Struguri dulci. 2) Care a fost îndulcit (cu zahăr sau cu miere). 3): Lapte dulce lapte proaspăt. 4): Apă dulce apă de izvor sau de râu. 5): Caș dulce caș nesărat. 6) figurat Care produce plăcere (vizuală, auditivă, olfactivă etc.). Zâmbet dulce.
Somn dulce.
Vorba dulce mult aduce cu binele poți multe. 7) (despre persoane) La care cineva ține (foarte) mult; drag; scump. Mamă dulce. 8) (despre ființe vii, de obicei mici) Care trezește simpatie. 9): Climă dulce climă temperată, moderată. /<latină dulcis

NODEX – noul dicționar explicativ

Dulce¹ dulciuri neutru 1) Ceea ce produce plăcere și satisfacție deosebită.
A fi sătul de dulce a se sătura de bine. Până nu guști amarul, nu știi ce-i dulcele până nu guști viața grea, n-o înțelegi pe cea bună. 2): De dulce care, după ritualul bisericii creștine, nu se mănâncă în timp de post; de frupt. 3) mai ales la plural popular Mâncare servită ca desert. /<latină dulcis

NODEX – noul dicționar explicativ

Dulce (dulce), adjectiv –
1. Care are gustul mierii sau zahărului. –
2. Blînd, gingaș. –
3. Plăcut, bun la gust. –
4. Moale, liniștit, molcom. –
5. (Transilvania) Legitim. –
6. (Adverb) Cu blîndețe, cu gingășie. – Aromână dulțe, meglenoromână dulți, istroromână dul’țe.
Latină dŭlcis (Cihac, I, 84; Pușcariu 554; Candrea-dens., 520; Rew 2792), conform italiană dolce, provensală dolz, dous, franceză doux, catalană dols, spaniolă dolce. – Derivat dulce, substantiv masculin (dulceață, însușirea de a fi dulce, perioadă a anului cînd este îngăduit credincioșilor să mănînce carne și produse lactate; produse lactate); dulce (plural colectiv dulciuri), substantiv neutru (preparat dulce care se mănîncă, cofeturi); dulceag, adjectiv (cu gust cam dulce), a cărui derivat nu este clară; dulcegărie, substantiv feminin (vorbă, purtare dulceagă); dulceață, substantiv feminin (însușirea de a fi dulce, plăcut; produs dulce de mîncare; acțiunea de a mînca produse lactate și carne, interzisă în perioadele de post; preparat alimentar făcut din fructe sau petale fierte în sirop de zahăr), conform abruz. dulgiazze; dulciu, adjectiv (pe jumătate dulce); dulcețar, substantiv masculin (cofetar); dulcețăreasă, substantiv feminin (cofetăreasă, care înainte era îndeletnicire obișnuită în casele boierești); dulcoare, substantiv feminin (dulceață), cuvînt rar care, după Pușcariu 555 și Rew 2793, provine din latină dŭlcōrem; dedulci, verb (a mînca alimente interzise în perioada de post; a se învăța prost, a se nărăvi), format pe baza expresiei de dulce „interzis în post” (Tiktin); îndulci, verb (a face ceva să fie dulce; a alina, a domoli; reflexiv, a se deprinde, a se obișnui), conform aromână (î)ndulțescu (după Pușcariu 833; Densusianu, Hlr., 169 și Candrea-dens., 521, ar reprezenta direct. latină *indulcῑre); îndulcitor, adjectiv (care îndulcește; calmant); îndulcitură, substantiv feminin (bomboană).
Din română provine ruteană doljčyca (Candrea, Elemente, 403).

DER – dicționarul etimologic