Dumica
Definitie, sens si explicatie
1Dumica, dumic, verb I. Tranzitiv (Popular)
1. A sfarama, a rupe, a taia in bucatele, a faramita un aliment; (in special) a mesteca in gura un aliment.
2. A taia pe cineva in bucati; a cioparti; prin extensiune a distruge, a nimici. [Prez. indicativ acc. si: dumic]. – Probabil limba latina *demicare (< mica „bucatica, faramitura”).
1. A sfarama, a rupe, a taia in bucatele, a faramita un aliment; (in special) a mesteca in gura un aliment.
2. A taia pe cineva in bucati; a cioparti; prin extensiune a distruge, a nimici. [Prez. indicativ acc. si: dumic]. – Probabil limba latina *demicare (< mica „bucatica, faramitura”).
2Dumica verb verifica cuvantul: amesteca, cioparti, mesteca, sfarteca, sfasia.
3Dumica verb, indicativ prezent 1 singular dumic, 3 singular si plural dumica
4A dumica dumic tranzitiv popular 1) A rupe in bucati; a bucati; a farama. 2) (alimente) A sfarama in gura cu dintii; a mesteca. 3) reg.
A taia la nimereala in bucati; a bucati; a ciocarti. 4) reg.
A face sa nu mai existe; a distruge; a nimici; a prapadi. /<lat. demicare
A taia la nimereala in bucati; a bucati; a ciocarti. 4) reg.
A face sa nu mai existe; a distruge; a nimici; a prapadi. /<lat. demicare
5Dumica (-c, -at), verb – A sfarima, a farimita, a taia in bucatele. – Mr. dińic, dińicari.
Limba Latina *dēmῑcāre, de la mῑca „bucatica”, conform mica (Puscariu 499; Candrea-dens., 1095; Rew 2551; Rosetti, I, 166, care greseste propunind limba latina demicāre „a lupta”).
Rezultatul normal, demicāre sau dimicare (atestat in secolul Xvii) a fost disimilat.
Conform: formatia paralela din franceza emittier ‹ mie ‹ limba latina mica.
Dupa Cihac, Ii, 94, din slov., ceh. demikat, mag. domika „terci”; este insa mai probabil ca aceste cuvinte sa provina din rom. (conform Scriban). – Derivat dumicat, substantiv masculin (farima; imbucatura).
Limba Latina *dēmῑcāre, de la mῑca „bucatica”, conform mica (Puscariu 499; Candrea-dens., 1095; Rew 2551; Rosetti, I, 166, care greseste propunind limba latina demicāre „a lupta”).
Rezultatul normal, demicāre sau dimicare (atestat in secolul Xvii) a fost disimilat.
Conform: formatia paralela din franceza emittier ‹ mie ‹ limba latina mica.
Dupa Cihac, Ii, 94, din slov., ceh. demikat, mag. domika „terci”; este insa mai probabil ca aceste cuvinte sa provina din rom. (conform Scriban). – Derivat dumicat, substantiv masculin (farima; imbucatura).