1
Face, fac, verb III. A. Tranzitiv I.
1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard.
A procura un obiect, dispunând confecționarea lui de către altcineva. Își face pantofi.
2. A construi, a clădi; a ridica, a așeza. Face o casă.
Face fânul stoguri.
3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare.
4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică.
5. A stabili o lege, o convenție, o înțelegere.
6. A câștiga, a agonisi, a strânge bani, avere.
7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Își face bagajele.
Expresie A face focul = a ațâța, a aprinde focul.
A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II.
1. (Despre femei) A naște.
Expresie (Popular și familiar) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna.
(Despre soți) A procrea.
(Despre mamifere) A făta.
(Despre păsări) A oua.
2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc.
3. (despre ființe și plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură.
A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină.
4. (În expresie) A face ochi = A) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naștere); B) (familiar, despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrășa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III.
1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reușit...
2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare.
3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec.
4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV.
1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-și schimbe starea inițială, să ajungă într-o anumită situație. L-a făcut om.
Expresie A face (sau, reflexiv, a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindeca.
2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceți din piatră aur.
Expresie A face din țânțar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, reflexiv, a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici.
3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar.
Expresie A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-și alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou și cu oțet vezi oțet. Vezi
1. A săvârși, a făptui, a comite.
Expresie Face ce face și... = încearcă prin toate mijloacele și izbutește să...; nu știu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = A) a nu avea o ocupație; B) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; C) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudență, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îți merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau ca să) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)...? = ce ți s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva)? N-am făcut nimic = A) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; B) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând și făcând = procedând conform situației, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = A) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relații între...; B) a o păți, a suporta consecințele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru și altul)? Ce interesează? și ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanță! (Reflexiv) S-a făcut! = ne-am înțeles! s-a aranjat! Fii fără grijă!
2. A provoca, a da naștere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcătură
Expresie Nu face nimic! = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanță! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (și bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-și) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-și face gânduri (sau griji) = a se îngrijora.
A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile.
3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Și-a făcut datoria.
Expresie A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacție (comercială).
A juca (un meci).
4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură.
A studia, a urma un curs sau o formă de învățământ. Face medicina.
5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înțeles.
Expresie A face (cuiva) cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = A) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi); B) a atrage, a îmbia.
6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanță. A făcut 2 kilometri.
7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el și-a făcut veacul. B. Intranzitiv I.
1. A proceda; a acționa; a se comporta. Fă cum știi.
Reflexiv (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum?
2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău).
3. (În superstiții, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie.
4. (Popular; în superstiții) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II.
1. A valora, a prețui; a costa. Cât fac pantofii?
2. (La persoana 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face!
3. (Familiar; în expresie) Nu face pentru... = A) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; B) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III.
1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...; a o coti (spre...). Am făcut la dreapta.
Reflexiv (Familiar) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace!
2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Reflexiv I.
1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa.
A i se face (cuiva) negru (sau roșu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare.
Impers. (Popular) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație). Se făcea că vede un palat.
2. (despre drumuri, văi etc.) A se desfășura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă.
3. (despre senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naște, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică.
A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva, a simți dorul de... I s-a făcut de ducă.
4. (Popular) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el?
Expresie Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...) = cum e posibil ca...? II.
1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare.
Locuțiune verb A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineți. A se face roșu. = a se înroși, a se îmbujora.
Expresie A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpînire cu forța sau fără a-i aparține. A se face în două = (despre drumuri, rețele etc.) a se bifurca, a se despărți, a se ramifica.
A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oșteni.
A îmbrățișa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist.
Intranzitiv A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională.
(determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om.
2. A se preface, a simula. Se face că pleacă.
Intranzitiv A-și lua înfățișarea de..., a se arăta, a-și da aere de... Face pe nevinovata. – Latină Facere.
1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard.
A procura un obiect, dispunând confecționarea lui de către altcineva. Își face pantofi.
2. A construi, a clădi; a ridica, a așeza. Face o casă.
Face fânul stoguri.
3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare.
4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică.
5. A stabili o lege, o convenție, o înțelegere.
6. A câștiga, a agonisi, a strânge bani, avere.
7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Își face bagajele.
Expresie A face focul = a ațâța, a aprinde focul.
A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II.
1. (Despre femei) A naște.
Expresie (Popular și familiar) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna.
(Despre soți) A procrea.
(Despre mamifere) A făta.
(Despre păsări) A oua.
2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc.
3. (despre ființe și plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură.
A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină.
4. (În expresie) A face ochi = A) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naștere); B) (familiar, despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrășa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III.
1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reușit...
2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare.
3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec.
4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV.
1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-și schimbe starea inițială, să ajungă într-o anumită situație. L-a făcut om.
Expresie A face (sau, reflexiv, a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindeca.
2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceți din piatră aur.
Expresie A face din țânțar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, reflexiv, a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici.
3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar.
Expresie A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-și alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou și cu oțet vezi oțet. Vezi
1. A săvârși, a făptui, a comite.
Expresie Face ce face și... = încearcă prin toate mijloacele și izbutește să...; nu știu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = A) a nu avea o ocupație; B) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; C) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudență, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îți merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau ca să) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)...? = ce ți s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva)? N-am făcut nimic = A) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; B) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând și făcând = procedând conform situației, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = A) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relații între...; B) a o păți, a suporta consecințele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru și altul)? Ce interesează? și ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanță! (Reflexiv) S-a făcut! = ne-am înțeles! s-a aranjat! Fii fără grijă!
2. A provoca, a da naștere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcătură
Expresie Nu face nimic! = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanță! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (și bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-și) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-și face gânduri (sau griji) = a se îngrijora.
A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile.
3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Și-a făcut datoria.
Expresie A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacție (comercială).
A juca (un meci).
4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură.
A studia, a urma un curs sau o formă de învățământ. Face medicina.
5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înțeles.
Expresie A face (cuiva) cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = A) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi); B) a atrage, a îmbia.
6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanță. A făcut 2 kilometri.
7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el și-a făcut veacul. B. Intranzitiv I.
1. A proceda; a acționa; a se comporta. Fă cum știi.
Reflexiv (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum?
2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău).
3. (În superstiții, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie.
4. (Popular; în superstiții) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II.
1. A valora, a prețui; a costa. Cât fac pantofii?
2. (La persoana 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face!
3. (Familiar; în expresie) Nu face pentru... = A) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; B) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III.
1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...; a o coti (spre...). Am făcut la dreapta.
Reflexiv (Familiar) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace!
2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Reflexiv I.
1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa.
A i se face (cuiva) negru (sau roșu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare.
Impers. (Popular) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație). Se făcea că vede un palat.
2. (despre drumuri, văi etc.) A se desfășura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă.
3. (despre senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naște, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică.
A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva, a simți dorul de... I s-a făcut de ducă.
4. (Popular) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el?
Expresie Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...) = cum e posibil ca...? II.
1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare.
Locuțiune verb A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineți. A se face roșu. = a se înroși, a se îmbujora.
Expresie A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpînire cu forța sau fără a-i aparține. A se face în două = (despre drumuri, rețele etc.) a se bifurca, a se despărți, a se ramifica.
A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oșteni.
A îmbrățișa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist.
Intranzitiv A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională.
(determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om.
2. A se preface, a simula. Se face că pleacă.
Intranzitiv A-și lua înfățișarea de..., a se arăta, a-și da aere de... Face pe nevinovata. – Latină Facere.
DEX – dicționarul explicativ
2
A se face mă fac intranzitiv I. 1) A avea loc accidental; a se întâmpla. Ce se face pe lume!
Ce s-a făcut (cu cineva)? Ce s-a întâmplat (cu cineva)? S-a făcut! ne-am ințeles! 2) A se crea aparența; a se părea; a părea. Se făcea că zburăm. 3) A începe să fie; a deveni; a ajunge. Face actor. face mare.
Face nevăzut a dispărea. Face de ocară (sau De rușine) a se compromite, atrăgându-și oprobriul public. 4) vezi A se preface.
Face mort în păpușoi a se preface. II. (în îmbinări) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stări ale naturii) Face ziua. face frig. 2) (despre căi de comunicație) Face drum. face pârtie. 3) (despre senzații sau sentimente) A i face dor. 4) (despre persoane sugerând ideea de procurare sau de obținere) Face cu casă. face cu diplomă.
2. tranzitiv A trece dintr-o stare în alta; a deveni. Face medic. /<latină facere
Ce s-a făcut (cu cineva)? Ce s-a întâmplat (cu cineva)? S-a făcut! ne-am ințeles! 2) A se crea aparența; a se părea; a părea. Se făcea că zburăm. 3) A începe să fie; a deveni; a ajunge. Face actor. face mare.
Face nevăzut a dispărea. Face de ocară (sau De rușine) a se compromite, atrăgându-și oprobriul public. 4) vezi A se preface.
Face mort în păpușoi a se preface. II. (în îmbinări) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stări ale naturii) Face ziua. face frig. 2) (despre căi de comunicație) Face drum. face pârtie. 3) (despre senzații sau sentimente) A i face dor. 4) (despre persoane sugerând ideea de procurare sau de obținere) Face cu casă. face cu diplomă.
2. tranzitiv A trece dintr-o stare în alta; a deveni. Face medic. /<latină facere
NODEX – noul dicționar explicativ
3
A Face fac
1. tranzitiv I. 1) (bunuri materiale sau valori spirituale) A realiza prin efort fizic sau intelectual. Faceo casă. face poezii. 2) (obiecte care necesită îngrijire) A aranja în ordinea cuvenită. Face patul. 3) (avere, bani etc.) A aduna, sporind mereu.
Face banul cu ciocanul a câștiga ușor bani mulți. 4) (urmat de o propoziție complementară cu verbul la conjuctiv) A determina acționând într-un anumit fel. Face să plece. 5) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a califica; a eticheta; a considera; a taxa.
A-l face (pe cineva) cum îi vine la gură a ocărî (pe cineva), folosind cuvinte la întâmplare. 6) (mai ales abstracte) A efectua, procedând într-un anumit fel. Face un bine.
Tace și face se spune despre cineva care înfăptuiește pe tăcute un lucru surprinzător. Una zice și alta face spune într-un fel și procedează altfel. Ușor de zis, greu de făcut (sau Ușor a zice, greu face) nu e ușor să rezolvi o problemă complicată. Face pomană a) a dărui cuiva ceva; b) a face cuiva un mare bine. Face abstracție a nu lua în considerare; a ignora. Face uz de forță a folosi puterea în scopuri nepermise. A nu avea ce face (sau Ce să facă) a) a nu fi ocupat cu ceva; b) a nu avea posibilitatea de a se împotrivi; a nu avea încotro. Ce are face? a) ce importanță, ce legătură este? N-are face n-are importanță. 7) (supărări, necazuri, plăceri, bucurii etc.) A avea drept efect; a pricinui; a cauza; a provoca; a produce.
A-i face cuiva de lucru a complica cuiva rezolvarea unei chestiuni. A i-o face bună (sau Lată) a pricinui un mare rău. 8) (pictură, știință, politică etc.) A practica în mod sistematic. 9) (în îmbinări cu substantivul ce indică o instituție sau o formă de învățământ) A frecventa, studiind. Face Universitatea. 10) (drumuri, distanțe) A străbate de la un capăt la altul; a parcurge.
A-și face drum (La cineva) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. 11) (intervale de timp, perioade) A consuma, efectuând un lucru.
Face chindia a se odihni la chindii. II. (în îmbinări stabile) 1) (sugerează ideea de semnalizare) Face (cuiva) cu degetul. face (cuiva) cu ochiul (sau Din ochi). 2) (sugerează ideea de transformare) Face om (pe cineva).
Face de ocară (sau De rușine) a compromite, atrăgând oprobriul public. Face (pe cineva) din cal măgar a-și bate joc de cineva, înjosindu-l. Face (pe cineva) cuc (sau Tun) a-l îmbăta tare (pe cineva). Face (cuiva) coastele pântece a bate tare pe cineva. Face praf (pe cineva) a nimici, a distruge pe cineva. Face ochii mari a se mira. Face fălci (Burtă sau pântece) a se îngrășa. Face genunchi a se evidenția urmele genunchilor la pantalonii purtați mult. 3) (sugerează ideea de îmbolnăvire) Face gâlci. 4) (sugerează ideea de perpetuare a speciei) Face copii. face fructe. face floare. 5) (sugerează ideea de relație) Face prietenie.
Face gură a face gălăgie. III. (împreună cu unele substantive formează locuțiuni verbale având sensul substantivului cu care se imbină): Face chef a chefui. Face glume a glumi. A-și face griji a se îngrijora. Face dragoste (sau Sex) a săvârși actul sexual; a se împerechea.
2. intranzitiv I. 1) A acționa după cum dictează împrejurările sau conștiința; a proceda. 2) (mai ales în superstiții) A vesti apariția (unui fenomen sau a unui eveniment). Face a ploaie. 3) (în povești și în superstiții) A lega prin vrăji; a vrăji; a fermeca. Face de dragoste. 4) A prezenta o anumită valoare (bănească); a valora; a prețui; a costa. Cât face un palton? 5) A fi egal. Trei ori trei fac nouă. 6) A prezenta interes. Face să vezi acest oraș. 7) A fi convenabil. Face să zbori cu avionul. 8) (în vorbirea dialogată ca remarcă a autorului) A exprima prin grai; a reda prin cuvinte; a zice; a spune. 9) (urmat de un complement circumstanțial ce indică o direcție) A lua direcția; a se îndrepta; a apuca. Face la stânga. face spre sat. 10) A căuta să apară altfel decât este. Face pe deșteptul.
II. (împreună cu onomatopeele formează locuțiuni verbale intranzitive) Face hârști! face zdup. /<latină facere
1. tranzitiv I. 1) (bunuri materiale sau valori spirituale) A realiza prin efort fizic sau intelectual. Faceo casă. face poezii. 2) (obiecte care necesită îngrijire) A aranja în ordinea cuvenită. Face patul. 3) (avere, bani etc.) A aduna, sporind mereu.
Face banul cu ciocanul a câștiga ușor bani mulți. 4) (urmat de o propoziție complementară cu verbul la conjuctiv) A determina acționând într-un anumit fel. Face să plece. 5) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a califica; a eticheta; a considera; a taxa.
A-l face (pe cineva) cum îi vine la gură a ocărî (pe cineva), folosind cuvinte la întâmplare. 6) (mai ales abstracte) A efectua, procedând într-un anumit fel. Face un bine.
Tace și face se spune despre cineva care înfăptuiește pe tăcute un lucru surprinzător. Una zice și alta face spune într-un fel și procedează altfel. Ușor de zis, greu de făcut (sau Ușor a zice, greu face) nu e ușor să rezolvi o problemă complicată. Face pomană a) a dărui cuiva ceva; b) a face cuiva un mare bine. Face abstracție a nu lua în considerare; a ignora. Face uz de forță a folosi puterea în scopuri nepermise. A nu avea ce face (sau Ce să facă) a) a nu fi ocupat cu ceva; b) a nu avea posibilitatea de a se împotrivi; a nu avea încotro. Ce are face? a) ce importanță, ce legătură este? N-are face n-are importanță. 7) (supărări, necazuri, plăceri, bucurii etc.) A avea drept efect; a pricinui; a cauza; a provoca; a produce.
A-i face cuiva de lucru a complica cuiva rezolvarea unei chestiuni. A i-o face bună (sau Lată) a pricinui un mare rău. 8) (pictură, știință, politică etc.) A practica în mod sistematic. 9) (în îmbinări cu substantivul ce indică o instituție sau o formă de învățământ) A frecventa, studiind. Face Universitatea. 10) (drumuri, distanțe) A străbate de la un capăt la altul; a parcurge.
A-și face drum (La cineva) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. 11) (intervale de timp, perioade) A consuma, efectuând un lucru.
Face chindia a se odihni la chindii. II. (în îmbinări stabile) 1) (sugerează ideea de semnalizare) Face (cuiva) cu degetul. face (cuiva) cu ochiul (sau Din ochi). 2) (sugerează ideea de transformare) Face om (pe cineva).
Face de ocară (sau De rușine) a compromite, atrăgând oprobriul public. Face (pe cineva) din cal măgar a-și bate joc de cineva, înjosindu-l. Face (pe cineva) cuc (sau Tun) a-l îmbăta tare (pe cineva). Face (cuiva) coastele pântece a bate tare pe cineva. Face praf (pe cineva) a nimici, a distruge pe cineva. Face ochii mari a se mira. Face fălci (Burtă sau pântece) a se îngrășa. Face genunchi a se evidenția urmele genunchilor la pantalonii purtați mult. 3) (sugerează ideea de îmbolnăvire) Face gâlci. 4) (sugerează ideea de perpetuare a speciei) Face copii. face fructe. face floare. 5) (sugerează ideea de relație) Face prietenie.
Face gură a face gălăgie. III. (împreună cu unele substantive formează locuțiuni verbale având sensul substantivului cu care se imbină): Face chef a chefui. Face glume a glumi. A-și face griji a se îngrijora. Face dragoste (sau Sex) a săvârși actul sexual; a se împerechea.
2. intranzitiv I. 1) A acționa după cum dictează împrejurările sau conștiința; a proceda. 2) (mai ales în superstiții) A vesti apariția (unui fenomen sau a unui eveniment). Face a ploaie. 3) (în povești și în superstiții) A lega prin vrăji; a vrăji; a fermeca. Face de dragoste. 4) A prezenta o anumită valoare (bănească); a valora; a prețui; a costa. Cât face un palton? 5) A fi egal. Trei ori trei fac nouă. 6) A prezenta interes. Face să vezi acest oraș. 7) A fi convenabil. Face să zbori cu avionul. 8) (în vorbirea dialogată ca remarcă a autorului) A exprima prin grai; a reda prin cuvinte; a zice; a spune. 9) (urmat de un complement circumstanțial ce indică o direcție) A lua direcția; a se îndrepta; a apuca. Face la stânga. face spre sat. 10) A căuta să apară altfel decât este. Face pe deșteptul.
II. (împreună cu onomatopeele formează locuțiuni verbale intranzitive) Face hârști! face zdup. /<latină facere
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Face (fac, făcut), verb –
1. A înfăptui, a produce. –
2. A crea, a izvori. –
3. A da formă. –
4. A construi, a dura, a edifica. –
5. A plăsmui, a imagine, a scrie, a picta. –
6. A naște, a da viață, a aduce pe lume. –
7. A rodi, a da roade. –
8. A produce, a provoca. –
9. A transforma, a preface, a deveni. –
10. A însuma, a valora. –
11. A petrece, a parcurge un interval de timp. –
12. A săvîrși, a făptui, a comite. –
13. A executa, a practica, a exercita. –
14. A se ocupa cu ceva. –
15. A se afla, a se găsi. –
16. A pregăti, a aranja. –
17. A curăța. –
18. A întocmi, a elabora. –
19. A aprinde. –
20. A găti, a pregăti. –
21. A împărți cărțile de joc. –
22. A proceda, a se comporta. –
23. A se descurca. –
24. A stabili, a introduce. –
25. A ține, a efectua, a organiza. –
26. A vorbi, a rosti. –
27. A vrăji, a fermeca. –
28. A pricinui, a cauza. –
29. A se îndrepta, a o lua spre. –
30. (Reflexiv) A deveni, a ajunge. –
31. (Reflexiv) A se preface, a se preschimba. –
32. A se produce, a se ivi. –
33. (Reflexiv) A crește, a se forma. –
34. (Reflexiv) A se arăta. –
35. (Reflexiv) A părea, a da impresia. –
36. (Reflexiv) A se abate, a se îndepărta. –
37. (Reflexiv) Cu prepoziție pe, a dobîndi, a căpăta. –
38. (Reflexiv, impersonal) Merită, se cuvine, se cade. –
39. (Reflexiv cu dat.) A-și căuta: își făcea de lucru pe lîngă vatră (Rebreanu). –
40. (Cu pronume dat.
și acuzativ) A i-o plăti cuiva, a se răzbuna: eram în adevăr hotărîtă să i-o fac (Bassarabescu). –
41. (Imperativ) Du-te, mergi; exprimă un imperativ atenuat: pînă una alta, fă de te spală (Galaction). – Aromână fac, faptă, fațire; meglenoromână fac, fat, istroromână facu, facut. Latină facĕre (Diez 182; Pușcariu 566; Candrea-dens., 534; Rew 3128; Dar); conform italiană fare (sard. fakere), provensală, franceză faire, spaniolă hacer, portugheză fazer.
Vezi și Gust.
Rudberg, Le developpement de facere dans les langues romanes, Paris
1873. Sensul de „a naște, a da viață” (6) apare de asemenea în mai multe multe dialecte italiană Sensul 41 este frecvent în vezi italiană (conform Dante, Inferno, XVII, 93: Fa che tu m’abbracce).
Derivat facere, substantiv feminin (fapt, act; acțiune; învechit, operă; creație; naștere); făcaș, substantiv masculin (învechit, vrăjitor, vraci); făcător, substantiv masculin (învechit, creator, autor), derivat cu sufix – ător, l-a înlocuit pe făptor și este la rîndul lui deplasat de făptuitor, păstrat numai în comp. binefăcător, adjectiv (care face bine); răufăcător, substantiv masculin (criminal); făcătură, substantiv feminin (vrajă, farmec); făcut, substantiv neutru (muncă, activitate; naștere; vrajă); aface, adverb (în expresia a avea aface, a avea legătură), de la inf. a face, conform afacere; contraface, verb, reconstituit pe baza franceză contrefaire; desface, aromână disfeațire, verb (a desface; a deschide, a destupa; a anula; a dezdoi); preface, aromână prifac, prifațire, meglenoromână prufac, verb (a modifica, a transforma, a reface; reflexiv, a se transforma; reflexiv, a simula, a se preface), după Pușcariu 1371 reprezintă un latină *per-facĕre (în loc de perfĭcĕre), cu ultimul sens împrumutat din rusă pritvorjati sja (mai probabil este o formație neologică, din secolul XIX, ca prefira, pregăti, etc.); prefăcătorie, substantiv feminin (simulare; ipocrizie); prefăcut, adjectiv (transformat, ipocrit); reface, verb (a face din nou, a restaura), formație neol.
Conform fapt, făptură.
Derivat neol. factaj, substantiv neutru (distribuire la domiciliu), din franceză factage; factice, adjectiv (fictiv; artificial), din franceză factice; facțiune, substantiv feminin (bandă; grupare politică), din franceză faction; facțios, adjectiv (care face parte dintr-o facțiune), din latină factiosus, prin intermediul franceză factieux; factor, substantiv masculin (poștar), din latină factor, prin intermediul franceză facteur (se eccentuează factor și factor, pentru sensul 2); factorie, substantiv feminin (agenție), din spaniolă factotum, substantiv masculin, din latină, prin intermediul franceză; factură, substantiv feminin, din franceză facture; factura, verb, din franceză facturer; facturier, substantiv neutru, din franceză facturier.
1. A înfăptui, a produce. –
2. A crea, a izvori. –
3. A da formă. –
4. A construi, a dura, a edifica. –
5. A plăsmui, a imagine, a scrie, a picta. –
6. A naște, a da viață, a aduce pe lume. –
7. A rodi, a da roade. –
8. A produce, a provoca. –
9. A transforma, a preface, a deveni. –
10. A însuma, a valora. –
11. A petrece, a parcurge un interval de timp. –
12. A săvîrși, a făptui, a comite. –
13. A executa, a practica, a exercita. –
14. A se ocupa cu ceva. –
15. A se afla, a se găsi. –
16. A pregăti, a aranja. –
17. A curăța. –
18. A întocmi, a elabora. –
19. A aprinde. –
20. A găti, a pregăti. –
21. A împărți cărțile de joc. –
22. A proceda, a se comporta. –
23. A se descurca. –
24. A stabili, a introduce. –
25. A ține, a efectua, a organiza. –
26. A vorbi, a rosti. –
27. A vrăji, a fermeca. –
28. A pricinui, a cauza. –
29. A se îndrepta, a o lua spre. –
30. (Reflexiv) A deveni, a ajunge. –
31. (Reflexiv) A se preface, a se preschimba. –
32. A se produce, a se ivi. –
33. (Reflexiv) A crește, a se forma. –
34. (Reflexiv) A se arăta. –
35. (Reflexiv) A părea, a da impresia. –
36. (Reflexiv) A se abate, a se îndepărta. –
37. (Reflexiv) Cu prepoziție pe, a dobîndi, a căpăta. –
38. (Reflexiv, impersonal) Merită, se cuvine, se cade. –
39. (Reflexiv cu dat.) A-și căuta: își făcea de lucru pe lîngă vatră (Rebreanu). –
40. (Cu pronume dat.
și acuzativ) A i-o plăti cuiva, a se răzbuna: eram în adevăr hotărîtă să i-o fac (Bassarabescu). –
41. (Imperativ) Du-te, mergi; exprimă un imperativ atenuat: pînă una alta, fă de te spală (Galaction). – Aromână fac, faptă, fațire; meglenoromână fac, fat, istroromână facu, facut. Latină facĕre (Diez 182; Pușcariu 566; Candrea-dens., 534; Rew 3128; Dar); conform italiană fare (sard. fakere), provensală, franceză faire, spaniolă hacer, portugheză fazer.
Vezi și Gust.
Rudberg, Le developpement de facere dans les langues romanes, Paris
1873. Sensul de „a naște, a da viață” (6) apare de asemenea în mai multe multe dialecte italiană Sensul 41 este frecvent în vezi italiană (conform Dante, Inferno, XVII, 93: Fa che tu m’abbracce).
Derivat facere, substantiv feminin (fapt, act; acțiune; învechit, operă; creație; naștere); făcaș, substantiv masculin (învechit, vrăjitor, vraci); făcător, substantiv masculin (învechit, creator, autor), derivat cu sufix – ător, l-a înlocuit pe făptor și este la rîndul lui deplasat de făptuitor, păstrat numai în comp. binefăcător, adjectiv (care face bine); răufăcător, substantiv masculin (criminal); făcătură, substantiv feminin (vrajă, farmec); făcut, substantiv neutru (muncă, activitate; naștere; vrajă); aface, adverb (în expresia a avea aface, a avea legătură), de la inf. a face, conform afacere; contraface, verb, reconstituit pe baza franceză contrefaire; desface, aromână disfeațire, verb (a desface; a deschide, a destupa; a anula; a dezdoi); preface, aromână prifac, prifațire, meglenoromână prufac, verb (a modifica, a transforma, a reface; reflexiv, a se transforma; reflexiv, a simula, a se preface), după Pușcariu 1371 reprezintă un latină *per-facĕre (în loc de perfĭcĕre), cu ultimul sens împrumutat din rusă pritvorjati sja (mai probabil este o formație neologică, din secolul XIX, ca prefira, pregăti, etc.); prefăcătorie, substantiv feminin (simulare; ipocrizie); prefăcut, adjectiv (transformat, ipocrit); reface, verb (a face din nou, a restaura), formație neol.
Conform fapt, făptură.
Derivat neol. factaj, substantiv neutru (distribuire la domiciliu), din franceză factage; factice, adjectiv (fictiv; artificial), din franceză factice; facțiune, substantiv feminin (bandă; grupare politică), din franceză faction; facțios, adjectiv (care face parte dintr-o facțiune), din latină factiosus, prin intermediul franceză factieux; factor, substantiv masculin (poștar), din latină factor, prin intermediul franceză facteur (se eccentuează factor și factor, pentru sensul 2); factorie, substantiv feminin (agenție), din spaniolă factotum, substantiv masculin, din latină, prin intermediul franceză; factură, substantiv feminin, din franceză facture; factura, verb, din franceză facturer; facturier, substantiv neutru, din franceză facturier.
DER – dicționarul etimologic
Încă 2 definiții din alte dicționare
5
Face verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural fac, 1 plural facem, 2 plural faceți; imper. 2 singular fă, neg. nu face; participiu făcut
DOOM – dicționarul ortografic
6
Face, fac verb I. v.t. (eufem. – d. bărbați) a avea un contact sexual. II v.r. a se îmbăta. (Notă: Definiția este preluată din Dicționar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
Dicționar de argou