Definitie Front - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Front, fronturi, substantiv neutru
1. Loc unde se dau lupte militare in timp de razboi; totalitatea fortelor militare care opereaza pe campul de lupta sub o comanda unica. ♢ Expresie A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de aparare a inamicului, a patrunde fortat in linia de aparare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operatii al unui stat aflat in stare de razboi, pusa sub comanda unica. ♦ Mare unitate operativa, compusa din mai multe armate.
2. Formatie de militari, scolari, sportivi etcetera aliniati cot la cot, cu fata la persoana care da indrumari, comenzi etcetera ♢ Locutiune adverb În front = asezat in linie, in pozitie de drepti sau pe loc repaus.
3. Figurativ Grup de forte solidare, organizate in vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; prin extensiune sectorul unde se duce o astfel de lupta.
4. Portiune dintr-un zacamant de substante minerale unde se face taierea rocilor, a minereurilor sau a carbunilor.
5. Plan vertical in care sunt situate fatada unei cladiri sau fatadele unui ansamblu de cladiri. ♦ Latura a unei parcele, care coincide cu alinierea caii de circulatie.
6. (Termen ce tine de meteorologie) Zona de tranzitie intre doua mase de aer diferite, caracterizata prin schimbari meteorologice bruste, cu consecinte directe asupra mersului vremii. ♢ Front atmosferic = zona de contact intre doua mase de aer cu gradient termic ridicat.
7. (Fiz.; in sintagma) Front de unda = ansamblul punctelor pana la care ajunge o oscilatie la un moment dat. – Din franceza Front.

Varianta definitie 2: Front2(o)- element „front meteorologic, masa de aer”; „frunte”. (< franceza fronto-, conform lat. frons, -ntis, frunte)

Varianta definitie 3: Front1 substantiv neutru
1. teritoriu pe care se poarta luptele intr-un razboi. ♢ grupare operativ-strategica constituita din forte militare numeroase, sub o comanda unica, destinata ducerii unor operatii de amploare.
2. formatie de militari, sportivi etcetera in linie.
3. (figurativ) grup organizat de oameni in vederea unei lupte comune.
4. (arhit.) fatata principala a unei cladiri, latura dinspre strada a unei parcele. ♢ perete in care se executa taierea rocilor sau a minereurilor. o - de lucru = existenta conditiilor pentru ca echipele specializate de lucratori sa-si poata desfasura activitatea de executie.
5. (met.) zona de separatie a doua mase de aer cu proprietati diferite.
6. (fiz.) - de unda = totalitatea punctelor pana la care ajunge o oscilatie la un moment dat.
7. (herald.) centrul partii superioare a unui scut. (< franceza front)

Varianta definitie 4: Front substantiv (MILITAR) (popular) sirag. (Ostasii stau in -.)

Varianta definitie 5: Front substantiv neutru, plural fronturi

Varianta definitie 6: Front -uri n. 1) Teritoriu pe care se desfasoara actiuni militare in timp de razboi. 2) Grupare operativa compusa din mai multe armate, aflata sub o comanda unica pe un astfel de teritoriu. -ul de nord. 3) Formatie de militari, de elevi sau de sportivi, aliniati cu fata la persoana care da dispozitii. 4) Sfera de activitate; domeniu; taram. - ideologic. 5) figurativ Grupare de forte obstesti in vederea unei activitati comune. 6) figurativ Partea din fata a ceva. /<fr. front

Varianta definitie 7: Front substantiv neutru
1. Loc, teritoriu, pe care se poarta luptele intr-un razboi. ♦ Grupare operativa constituita din forte militare numeroase sub o comanda unica.
2. Formatie de militari, de sportivi etcetera asezati in linie.
3. (Figurat) Grupare unitara de forte stranse in vederea unei lupte comune.
4. (Arhit.) Plan vertical in care este situata fatada unei cladiri. ♦ Perete in care se executa taierea rocilor sau a minereurilor.
5. (Termen ce tine de meteorologie) Zona de tranzitie intre doua mase de aer diferite, caracterizata prin schimbari meteorologice bruste si cu consecinte directe asupra mersului vremii. ♢ Front de furtuna = masa de aer rece care, impinsa de furtuna, provoaca deplasarea aerului mai cald din fata ei. [< franceza front, conform limba rusa front].

Varianta definitie 8: Front (fronturi), substantiv neutru – Loc unde se dau lupte militare.
Franceza front, conform frunte. – Derivat frontal, adjectiv , din franceza frontal; frontavoi, substantiv masculin (ofiter care si-a cistigat gradele fara studii de baza, pe front), din limba rusa frontovoi (Graur, BL, IV, 83), astazi cuvant invechit; frontiera, substantiv feminin, din franceza frontière; frontispiciu, substantiv neutru, din franceza; fronton, substantiv neutru, din franceza