Definitie Frunte - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: FrÚnte, frunti, substantiv feminin
1. (La oameni) Partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor.
2. Cap; fata, chip.
3. Figurativ (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ♢ Locutiune adverb În frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); figurativ in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Limba Latina Frons, -ntis.

Varianta definitie 2: FrÚnte substantiv verifica cuvantul: cap, elita.

Varianta definitie 3: FrÚnte substantiv
1. cap.
2. cap. (În - bucatelor.)

Varianta definitie 4: Frunte substantiv feminin, g.-d. art. fruntii; plural frunti

Varianta definitie 5: FrÚnte -ti f. 1) Partea din fata a capului situata deasupra ochilor. 2) figurativ mai ales art.
Partea mai de valoare, mai de calitate; crema. ♢ De - de vaza; important. [G.-D. Fruntii] /<lat. frons, -ntis

Varianta definitie 6: Frunte (frunti), substantiv feminin –
1. Partea superioara a fetei. –
2. Partea superioara, cap. –
3. Parte anterioara. –
4. Parte eminenta, crema, elita. – Mr. framte, frinte, megl. frinte, frunti, istr. frunte.
Limba Latina frons, frontem (Puscariu 658; Candrea-Dens., 657; REW 3533; DAR), conform limba italiana, port. fronte, prov., cat. front, sp. frente; conform si dubletul front.
Derivat fruntar, substantiv neutru (scindura care acopera roata morii de griu; legatura pentru frunte; curea peste fruntea calului; Trans., iconostas), cu sufix -ar (dupa Candrea-Dens., 658, direct din limba latina *frontārium; dupa Pascu, Beiträge, 16, REW 3534 si DAR, din limba latina frontāle); fruntarie, substantiv feminin (invechit, frontiera), cuvint artificial, copiat dupa franceza frontière; fruntas, substantiv masculin (persoana importanta; caporal); fruntasie, substantiv feminin (faptul de a fi fruntas); fruntasime, substantiv feminin (adunare de fruntasi); fruntis, adverb (direct; public); fruntos, adjectiv (cu fruntea mare); infrunta, verb (a arunca in fata; a dojeni; a face un afront, a sfida), mentionat din secolul XVII, der. cu pref. in- (dupa Candrea-Dens., 661, si DAR, direct din limba latina *infrontāre, ipoteza putin probabila); infrunt, substantiv neutru (invechit, afront), creatie artificiala de Negruzzi, pe baza franceza *affront; infruntaciune, substantiv feminin (invechit, dojenire); infruntator, adjectiv (violent, aspru); infrunti, verb (a incepe, a taia prima bucata); infrunteala, substantiv feminin (actiunea de a taia prima bucata); sfruntat, adjectiv (obraznic, indraznet, insolent), pe baza franceza effronte. – Din rom. provine rut. fruntaš „stapin” (Candrea, Elemente, 402).
Conform: front, fruncea.