Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Frunte

1 * Cuvantul cu diacritice: frúnte
Cuvantul fara diacritice: frunte

Definitie: FRUNTE, frunți, substantiv feminin 1. (La oameni) Partea superioară a feței, formată din osul frontal, cuprinsă între sprâncene și păr și mărginită lateral de tâmple; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; față, chip. 3. Figurativ (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seamă, ceea ce e de calitate superioară; persoană care se distinge, care se relevă primul (dintre alții). ♢ Locutiune adverb În frunte sau (loc. prep.) în fruntea cuiva (sau a ceva) = în față, înainte (față de cineva sau de ceva); figurativ în locul întâi, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obținut la începutul unei distilări fracționate. – Limba Latina frons, -ntis.

2 * Cuvantul cu diacritice: frúnte
Cuvantul fara diacritice: frunte

Definitie: FRUNTE substantiv verifica cuvantul: cap, elită.

3 * Cuvantul cu diacritice: frúnte
Cuvantul fara diacritice: frunte

Definitie: FRUNTE substantiv 1. cap. 2. cap. (În - bucatelor.)

4 * Cuvantul cu diacritice: frúnte
Cuvantul fara diacritice: frunte

Definitie: frunte substantiv feminin, g.-d. art. frunții; plural frunți

5 * Cuvantul cu diacritice: frúnte -ți
Cuvantul fara diacritice: frunte

Definitie: FRUNTE -ți f. 1) Partea din față a capului situată deasupra ochilor. 2) figurativ mai ales art. Partea mai de valoare, mai de calitate; cremă. ♢ De - de vază; important. [G.-D. frunții] limba latina frons, -ntis

6 * Cuvantul cu diacritice: frúnte frúnți
Cuvantul fara diacritice: frunte

Definitie: frunte (frunți), substantiv feminin – 1. Partea superioară a feței. – 2. Partea superioară, cap. – 3. Parte anterioară. – 4. Parte eminentă, cremă, elită. – Mr. frămte, frînte, megl. frînte, frunti, istr. frunte. Limba Latina frons, frontem (Pușcariu 658; Candrea-Dens., 657; REW 3533; DAR), conform limba italiana, port. fronte, prov., cat. front, sp. frente; conform și dubletul front. Derivat fruntar, substantiv neutru (scîndură care acoperă roata morii de grîu; legătură pentru frunte; curea peste fruntea calului; Trans., iconostas), cu sufix -ar (după Candrea-Dens., 658, direct din limba latina frontārium; după Pascu, Beitrage, 16, REW 3534 și DAR, din limba latina frontāle); fruntarie, substantiv feminin (învechit, frontieră), cuvînt artificial, copiat după franceza frontiere; fruntaș, substantiv masculin (persoană importantă; caporal); fruntășie, substantiv feminin (faptul de a fi fruntaș); fruntășime, substantiv feminin (adunare de fruntași); frunțiș, adverb (direct; public); fruntos, adjectiv (cu fruntea mare); înfrunta, verb (a arunca în față; a dojeni; a face un afront, a sfida), menționat din secolul XVII, der. cu pref. în- (după Candrea-Dens., 661, și DAR, direct din limba latina infrontāre, ipoteză puțin probabilă); înfrunt, substantiv neutru (învechit, afront), creație artificială de Negruzzi, pe baza franceza affront; înfruntăciune, substantiv feminin (învechit, dojenire); înfruntător, adjectiv (violent, aspru); înfrunți, verb (a începe, a tăia prima bucată); înfrunțeală, substantiv feminin (acțiunea de a tăia prima bucată); sfruntat, adjectiv (obraznic, îndrăzneț, insolent), pe baza franceza effronte. – Din rom. provine rut. fruntaš „stăpîn” (Candrea, Elemente, 402). Conform: front, fruncea.