Definitie Furtună - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: FurtÚnĂ, furtuni, substantiv feminin
1. Vant puternic insotit de averse de ploaie, de grindina si de descarcari electrice; vijelie. ♢ Expresie Furtuna de... = multime (mare) de...
2. (În sintagma) Furtuna solara = accentuare brusca a activitatii solare, insotita de intensificarea emisiei corpusculare si a celei electromagnetice.
3. Figurativ Zbucium, tulburare sufleteasca.
4. Figurativ Revolta, rascoala. – Din limba neogreaca: Furtuna.

Varianta definitie 2: FurtÚnĂ substantiv (MET.) vifor, vijelie, (popular) vantoasa, (regional) vantoaie, (prin Banat) vicodol, (prin Bucovina) vantaraie, (invechit) bura, tempestate, tempesta, (latinism cuvant invechit) procela. (Afara s-a dezlantuit -.)

Varianta definitie 3: Furtuna substantiv feminin, g.-d. art. furtunii; plural furtuni

Varianta definitie 4: FurtÚnĂ -i f. 1) Vant puternic insotit (uneori) de ploaie, grindina si descarcari electrice; vantoasa; vantoaica; vijelie. 2) figurativ Stare de neliniste puternica. [G.-D. Furtunii] /< limba neogreaca: furtuna

Varianta definitie 5: Furtuna (furtuni), –
1. (Înv.) Ghinion, necaz, nenorocire. –
2. Vint puternic insotit de ploaie, vijelie. – Mr., megl. furtuna.
Limba Latina fortūna (Puscariu 686; Candrea-Dens., 702; REW 3458; DAR), conform limba italiana fortuna, franceza fortune (de mer), sp. fortuna, cu acelasi sens, care apare si in limba latina med. fortuna.
Schimbarea semantica (conform Șeineanu, Semasiol., 214), naturala si mai mult sau mai putin generala, pare anterioara limbilor romanice, conform si limba neogreaca: φουρτοῦνα, de unde limba turca: furtuna, fortuna.
Nu exista, deci, motiv suficient pentru a considera ca rom. provine din limba neogreaca: (Puscariu; Meyer 111; DAR), cu atit mai mult cu cit in rom. apare si sensul primitiv de „soarta (nefericita)”, care indica provenienta directa din limba latina Derivat furtunat, substantiv masculin (naufragiat), cuvant invechit; furtunatic, adjectiv (impetuos; violent); furtunos, adjectiv (impetuos; violent). – Bg. fortuna poate proveni de asemenea din limba neogreaca: sau din rom.; limba sarba: fôrtuna, frtùna, mai probabil din limba italiana (Berneker 283; conform Miklosich, Fremdw., 88), pe cind limba sarba: furtuna reproduce consonanta din rom. (Daničič, III, 80).
Alb. furtunë poate fi der. din limba neogreaca: În schimb provin cu certitudine din rom. rut. fortuna (Miklosich, Wander., 15) si mag. furtina (Edelspacher 13), toate cu sensul de „furtuna”.