Fărîma făram fărâmat
Definitie, sens si explicatie
1Farima (farấm, faramat), verb – A sparge, a face bucati. – Varianta (s)far(i)ma, (s)far(i)mi.
Limba Latina *ex-formāre, conform limba italiana sformare „a desfigura”, sformato „diform”.
Rezultatul sfarma este normal (pentru o › a, conform fara); formele cu i se datoreaza unei incrucisari cu darima, verifica cuvantul: aici.
În general se explica acest cuvint prin farima „fragment”, care se considera identic cu limba albaneza theṝimë (‹ mr. sirma) „fragment”, theṝmoń (‹ mr. sirmare) „a sparge” si derivat din limba latina *farrimen, de la far „alac” (Puscariu, Conv. lit., Xxxv, 818 si Zrph., Xxvii, 739; Puscariu 582; Giuglea, Dacor., Iii, 598; Philippide, Ii, 712; Rosetti, Ii, 116), ipoteza dificil de admis din punct de vedere semantic (conform Rew 3202).
Diez, Gramm., I, 281, urmat de Körting 3950, Meyer 90 si Scriban, propusese limba latina fragmen, care reprezinta de asemenea dificultati.
Alb. pare a proveni din rom. – Conform: infarma.
Derivat farima, substantiv feminin (fragment, bucata; firimitura; rest); farimacios (var. (s)far(i)macios, (s)far(i)micios), adjectiv (care se farima, inconsistent); farimat (var. (s)far(i)mat, (s)far(i)mit), substantiv neutru (spargere; farimare; oboseala, rau, ameteala); farimator (var. (s)far(i)mator, (s)far(i)mitor), adjectiv (care (s)farima); farimatura (var. (s)far(i)matura, (s)far(i)mitura, fir(i)mitura), substantiv feminin (farimare; distrugere; spargere, hernie; firimitura; resturi); in ultimele varianta pare a fi intervenit o incrucisare cu fir; farimita (var. sfar(i)mita, (s)far(i)mica, (s)far(i)miti, fir(i)miti), verb (a face bucatele, a face firimituri), din dim. farimita.
Limba Latina *ex-formāre, conform limba italiana sformare „a desfigura”, sformato „diform”.
Rezultatul sfarma este normal (pentru o › a, conform fara); formele cu i se datoreaza unei incrucisari cu darima, verifica cuvantul: aici.
În general se explica acest cuvint prin farima „fragment”, care se considera identic cu limba albaneza theṝimë (‹ mr. sirma) „fragment”, theṝmoń (‹ mr. sirmare) „a sparge” si derivat din limba latina *farrimen, de la far „alac” (Puscariu, Conv. lit., Xxxv, 818 si Zrph., Xxvii, 739; Puscariu 582; Giuglea, Dacor., Iii, 598; Philippide, Ii, 712; Rosetti, Ii, 116), ipoteza dificil de admis din punct de vedere semantic (conform Rew 3202).
Diez, Gramm., I, 281, urmat de Körting 3950, Meyer 90 si Scriban, propusese limba latina fragmen, care reprezinta de asemenea dificultati.
Alb. pare a proveni din rom. – Conform: infarma.
Derivat farima, substantiv feminin (fragment, bucata; firimitura; rest); farimacios (var. (s)far(i)macios, (s)far(i)micios), adjectiv (care se farima, inconsistent); farimat (var. (s)far(i)mat, (s)far(i)mit), substantiv neutru (spargere; farimare; oboseala, rau, ameteala); farimator (var. (s)far(i)mator, (s)far(i)mitor), adjectiv (care (s)farima); farimatura (var. (s)far(i)matura, (s)far(i)mitura, fir(i)mitura), substantiv feminin (farimare; distrugere; spargere, hernie; firimitura; resturi); in ultimele varianta pare a fi intervenit o incrucisare cu fir; farimita (var. sfar(i)mita, (s)far(i)mica, (s)far(i)miti, fir(i)miti), verb (a face bucatele, a face firimituri), din dim. farimita.