Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Grumaz

1 * Cuvantul cu diacritice: grumáz
Cuvantul fara diacritice: grumaz

Definitie: GRUMAZ, grumaji [(învechit) grumazi], substantiv masculin 1. (Popular) Gât; p. restr. cerbice, ceafă. ♢ Expresie A-și pleca grumazul (în fața cuiva) = a se umili; a se lăsa robit. A-și îndoi grumazul = a renunța la luptă, a se socoti învins. A pune piciorul pe grumazul cuiva = a robi, a subjuga pe cineva. 2. (Rar) Gâtlej. 3. (Rar) Partea mai îngustă a unor obiecte, asemănătoare cu gâtul (1). – Conform: limba albaneza g u r m a z,  g ë r m a z.

2 * Cuvantul cu diacritice: grumáz
Cuvantul fara diacritice: grumaz

Definitie: GRUMAZ substantiv verifica cuvantul: beregată, gâtlej.

3 * Cuvantul cu diacritice: grumáz
Cuvantul fara diacritice: grumaz

Definitie: GRUMAZ substantiv (ANATOMIE) 1. verifica cuvantul: ceafă. 2. verifica cuvantul: gât.

4 * Cuvantul cu diacritice: grumáz
Cuvantul fara diacritice: grumaz

Definitie: grumaz substantiv masculin, plural grumaji

5 * Cuvantul cu diacritice: grumáz -ji
Cuvantul fara diacritice: grumaz

Definitie: GRUMAZ -ji m. (la oameni și la animale) Parte posterioară a gâtului; ceafă; cerbice. ♢ A-și pleca -zul (în fața cuiva) a se umili în fața cuiva. A îndoi -zul a pune în dependență pe cineva; a subjuga. /Cuv. autoht.

6 * Cuvantul cu diacritice: grumáz -zi
Cuvantul fara diacritice: grumaz

Definitie: grumaz (-zi), substantiv neutru – 1. (Înv.) Colină, delușor. – 2. Gît, beregată. – 3. Gîtlej. – 4. Gît, ceafă. – 5. Parte mai îngustă a unor obiecte. – Varianta (plural) grumaji, (rar) grumazuri. – Mr. grumadz, gurmadz. Limba Latina gruma, cuvînt atestat numai cu sensul de „sfîrc de sîn”; dar care trebuia să fi însemnat și „delușor, colină” (CGL, II, 223), varianta de la grumus „colină”, conform grum, cu sufix -ză, (Papahagi, Notițe, 24; conform Pușcariu 743; REW 3888; DAR). Conform: și limba italiana digrumare „a rumega” și sugruma. Celelalte ipoteze nu sînt suficiente: din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9); din limba albaneza grumas, gurmas (Cihac, II, 718; Meyer, Alb. St., IV, 76; Meyer 133; conform Philippide, II, 716; Rosetti, II, 117); de la un limba latina grumātium, combinație a lui grumus ca palatium (Pascu, I, 196); anterior indoeurop. (Lahovary 328). Comun întregului teritoriu al rom. (ALR, I, 36). – Derivat grumăjer, substantiv neutru (parte a armurii care apără gîtul); grumăzare, substantiv feminin (boală de gît). – Conform: grunț.