Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Gură

1 * Cuvantul cu diacritice: gúră
Cuvantul fara diacritice: gura

Definitie: GURĂ substantiv verifica cuvantul: afirmație, cuvânt, declarație, margine, mărturisire, relatare, spusă, tăiș, vorbă, zisă.

2 * Cuvantul cu diacritice: gúră
Cuvantul fara diacritice: gura

Definitie: GURĂ substantiv 1. (ANATOMIE) (regional) mordă, (învechit) rost, (peior.) bot, plisc, rât, (Ban. și Transilvania peior.) flit, (argotic) mestecău. (Își bagă - peste tot.) 2. (ANATOMIE) (învechit) rost, (familiar și peior.) clanță, fleancă, (peior.) bot, (Mold. și Bucovina peior.) leoapă, leoarbă, (familiar și figurativ) clanță, clobanț, clonț, fofelniță, hanță, meliță, moară, papagal, plisc, pupăză, râșniță, trombon, țarcă, (argotic) muie, muzicuță. (Nu-i tace - toată ziua.) 3. gură-cască verifica cuvantul: cască-gură; gură căscată verifica cuvantul: cască-gură. 4. verifica cuvantul: bot. 5. (BOTANICA) gura-lupului (Scutellaria altissima) = (regional) colțul-lupului. 6. verifica cuvantul: sărut. 7. verifica cuvantul: dușcă. 8. verifica cuvantul: îmbucătură. 9. verifica cuvantul: glas. 10. verifica cuvantul: buză. 11. (regional) pieptar. (- a hamului.)

3 * Cuvantul cu diacritice: gúră
Cuvantul fara diacritice: gura

Definitie: gură substantiv feminin, g.-d. art. gurii; plural guri

4 * Cuvantul cu diacritice: gúră -i
Cuvantul fara diacritice: gura

Definitie: GURĂ -i f. 1) (la oameni) Cavitate în partea inferioară a feței, delimitată de buze. ♢ --cască a) calificativ dat unei persoane care pierde vremea, manifestând interes pentru toate nimicurile; b) calificativ dat unei persoane care stă nedumerită, neînțelegând ce i se spune; c) calificativ dat unei persoane nepăsătoare și distrate. --de-lup defect congenital al feței omului, constând dintr-o fisură la buza și gingia superioară, prin care cavitatea bucală comunică cu fosele nazale. --n - foarte aproape unul de altul. A fi cu sufletul la - a) a respira cu greu (de emoție, de oboseală etcetera); b) a fi aproape de moarte. A uita de la mână până la - a uita foarte repede. A da cuiva o - a săruta pe cineva. 2) (la om și la animale) Organ de alimentare prin care se introduce hrana. ♢ De-ale -ii alimente; hrană. A pune (sau a lua) ceva în - a mânca puțin. A da și bucățica de la - a da și puținul pe care-l are. A-i lua pâinea de la - a lipsi de mijloace de existență. A da (cuiva) mură-n - a da cuiva totul de-a gata. A se duce (drept) ca pe -a lupului a dispărea fără urmă. A țipa (sau a striga) ca din - de șarpe a striga disperat. -a-leului plantă erbacee decorativă cu flori bilabiate, de diferite culori. -a-lupului plantă erbacee cu frunze alungite și cu flori violete. 3) Cantitate dintr-un aliment cât se poate apuca cu un asemenea organ de alimentare dintr-o singură dată; îmbucătură. 4) Persoană (membru al unei familii) care trebuie hrănită. 5) Parte a aparatului de vorbire. ♢ A închide (sau a astupa) cuiva -a a face pe cineva să tacă. A tăcea din - a nu vorbi. Cu jumătate de - fără mare dorință. A lua vorba din - a spune ceea ce vrea să spună altul, în momentul respectiv. A lua (pe cineva) -a pe dinainte a destăinui ceva involuntar. A avea (sau a fi) - spartă a fi prea vorbăreț. A avea o - cât o șură a) a avea gură mare; b) a fi guraliv. A fi bun de - a vorbi mult; a fi limbut. A fi numai -a de cineva a promite fără să se țină de cuvânt. A intra în -a lumii a fi vorbit de rău. A se pune în - cu cineva a intra în conflict cu cineva. A se lua după -a cuiva a acționa după sfatul cuiva. A sări cu -a la cineva a certa pe cineva. -ile rele bârfitori. 6) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ♢ A nu i se auzi -a a fi tăcut. A striga (sau răcni, a țipa) cât îl ține -a, a striga (sau a răcni, a țipa) în -a mare a striga foarte tare, din răsputeri. A nu avea - (să răspundă, să vorbească ceva) a nu îndrăzni să răspundă sau să vorbească. 7) Deschizătură (a unei încăperi, instalații, a unui obiect etcetera) prin intermediul căreia se introduce sau se evacuează ceva. -a cămășii. - de canal. -a beciului. ♢ - de foc armă grea de foc. A lega -a pânzei a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. 8) Loc unde se varsă o apă (curgătoare). -a râului. ♢ - de incendiu gură de apă la care se racordează un furtun pentru a lua apa aflată sub presiune, în caz de incendiu. [G.-D. gurii] limba latina gula

5 * Cuvantul cu diacritice: gúră gúri
Cuvantul fara diacritice: gura

Definitie: gură (guri), substantiv feminin – 1. Cavitate din partea anterioară și inferioară a capului omului și animalelor. – 2. Îmbucătură, înghițitură. – 3. Deschizătură prin care (se) intră sau (se) iese (ceva). – 4. Strîmtoare, chei, pas. – 5. Gaură, orificiu. – 6. Gît, gîtlej. – 7. Deschizătură, ochi. – 8. Margine, mal, vad. – 9. Decolteu, răscroială. – 10. Parte a unui rîu, fluviu pe care acesta își varsă apele. – 11. La războiul de țesut, parte de început a pînzei. – 12. Lamă, tăiș, buză. – 13. Ansamblul frînghiilor care asigură echilibrul zmeului. – 14. Organ al vorbirii. – 15. Strigăt, țipăt. – 16. Ceartă, harță. – 17. Vorbă, cuvînt, declarație. – 18. Buză. – 19. Organ prin care se alimentează. – 20. Persoană care trebuie întreținută. – Mr., megl. gură, istr. gurę. Limba Latina gūla (Pușcariu 745; Candrea-Dens., 772; REW 3910; DAR), conform limba italiana, prov., cat., sp. gola (mil. gora), franceza gueule. Cea mai mare parte a sensurilor sale coincid cu cele ale lui bucca, și sînt proprii limbilor romanice. Conform: limba latina med. gula Augusti „initium mensis Augusti”, pe care Breal, Mel. Soc. Ling., XI (1900), 360 îl interpretează drept „vigilia Augusti”, deși este vorba fără îndoială de sensul lui gula „intrare”. Derivat guriță, substantiv feminin (dim. al lui gură; sărutare); guraliv (var. guraliu), adjectiv (vorbăreț), cu sufix -liu și cu schimbare de sufix ca în sglobiu, bețiv, grijuliu, etcetera (după Pușcariu, Dacor., VII, 468 și DAR, de la gură încrucișat cu bulgara govorliv, opinie adoptată de Graur, BL, III, 107, care adaugă, pentru a-l explica pe a din rom., altă încrucișare cu bulgara mălčaliv „taciturn”); guri, verb (a începe țesătura, învîrtind urzeala sulului de la război); guritor (var. gurar), substantiv masculin (bețișor cu care se fixează urzeala pe sul); gurar, substantiv masculin (muncitor care păzește intrarea unei mine); gurar, substantiv neutru (aftă, spuzeală la colțul gurii); gureș, adjectiv (vorbăreț, palavragiu); gureșie, substantiv feminin (vorbărie); guran, substantiv masculin (șalău, Lucioperca sandra); gurilățel, adjectiv (Bucovina, cu gura mare); gură-cască, substantiv masculin (prost, nătăfleț). – Din rom. provine bulgara gura „gura-leului, plantă ornamentală”, în rom. gura-leului (Capidan, Raporturile, 219).

6 * Cuvantul cu diacritice: gură
Cuvantul fara diacritice: gura

Definitie: gură, guri substantiv feminin (intl.) instrument folosit la deschiderea caselor de bani. (Notă: Definiția este preluată din Dicționar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)