Gust
Definitie, sens si explicatie
1Gust, gusturi, substantiv neutru I. Simt prin care organismul primeste (cu ajutorul limbii si mucoasei bucale) informatii asupra proprietatilor chimice ale unor substante cu care vine in contact; senzatie produsa de o substanta (alimentara) prin excitarea limbii si mucoasei bucale; proprietatea unor substante (alimentare) de a provoca aceasta senzatie. ♢ Locutiune adjectiv Cu gust = gustos.
Fara (nici un) gust = lipsit de gust bun; fad. ♢ Expresie A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a incepe sa-ti placa (un lucru). Ii. Figurativ
1. Capacitatea de a intelege sau de a aprecia frumosul (in natura, in arta). ♢ Locutiune adjectiv De gust = (despre oameni) cu simt estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestari, realizari ale oamenilor) care exprima, arata un asemenea simt.
Fara (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simt estetic; (despre manifestari sau realizari ale oamenilor) urat.
De prost gust = A) care arata lipsa simtului estetic; B) nepotrivit, penibil, jenant. ♢ Locutiune adverb Cu gust = cu pricepere, in mod estetic.
2. Înclinatie, predispozitie, pornire. ♦ Preferinta.
3. Placere, dorinta, pofta. – Limba Latina Gustus.
Fara (nici un) gust = lipsit de gust bun; fad. ♢ Expresie A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a incepe sa-ti placa (un lucru). Ii. Figurativ
1. Capacitatea de a intelege sau de a aprecia frumosul (in natura, in arta). ♢ Locutiune adjectiv De gust = (despre oameni) cu simt estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestari, realizari ale oamenilor) care exprima, arata un asemenea simt.
Fara (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simt estetic; (despre manifestari sau realizari ale oamenilor) urat.
De prost gust = A) care arata lipsa simtului estetic; B) nepotrivit, penibil, jenant. ♢ Locutiune adverb Cu gust = cu pricepere, in mod estetic.
2. Înclinatie, predispozitie, pornire. ♦ Preferinta.
3. Placere, dorinta, pofta. – Limba Latina Gustus.
2Gust substantiv
1. preferinta. (Avem -uri deosebite.)
2. verifica cuvantul: pofta.
1. preferinta. (Avem -uri deosebite.)
2. verifica cuvantul: pofta.
3Gust substantiv neutru, plural gusturi
4Gust -uri n. 1) Simt al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii si mucoasei bucale) proprietatile chimice ale substantei cu care vine in contact. 2) Senzatie produsa, in special de alimente, asupra mucoasei bucale si limbii. - sarat. - amar. - neplacut. ♢ A da de - (a prinde la -) a incepe sa placa. 3) Facultate a omului de a intelege si a aprecia frumosul. ♢ Cu - cu simt estetic. De prost - a) lipsit de simt estetic; b) care produce o impresie neplacuta. 4) Preferinta deosebita pentru ceva; predilectie. - pentru carti vechi. - pentru calatorii. 5) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; pofta; chef. ♢ A-i trece (sau A i se taia) Cuiva -ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus
5Gust (gusturi), substantiv neutru –
1. Simt, senzatie produsa de o substanta alimentara. –
2. Savoare. –
3. Înclinatie, predilectie, pornire. –
4. Pofta, dorinta, chef. –
5. Gratie, pricepere, eleganta. –
6. Opinie, preferinta. – Mr. gustu.
Limba Latina gŭstus (Puscariu 748; Candrea-dens., 775; Rew 3927; Dar), conform limba albaneza gust, limba italiana, sp. gusto, franceza goût, port. gosto.
A fost intarit si nuantat in anumite intrebuintari literare de paralelismul cu franceza goût. – Derivat gusta, verb (a lua putin dintr-o mincare sau bautura, a savura, a degusta; a incerca, a experimenta, a afla; a aprecia, a simti, a intelege), cuvint comun intregului teritoriu romanic, cu exceptia Crisanei (Alr, I, 82), conform mr. gustu, megl., istr. gust (dupa Puscariu 749; Candrea-dens., 776; Rew 3926 si Dar, direct din limba latina gŭstāre), si al carui ultim sens se datoreaza exemplului franceza goûter; gustare, substantiv feminin (invechit, savoare, gust; mincare rece intre mese; Mold., Trans., Banat, prinz); gustari, verb (a gusta; a lua putin dintr-o mincare), cu sufix expresiv -ri; gustaret, adjectiv (invechit, mincacios); desgusta, verb (a se plictisi de), format pe baza franceza degoûter, conform mr. disgustare; desgustator, adjectiv (repugnant; scirbos); pregusta, verb (a gusta, a lua o gustare; reflexiv, a se deda unui viciu, a se naravi); gustos, adjectiv (savuros). – Din rom. provine rut. gust, cu adjectiv gustovnyj (Candrea, Elemente, 408).
1. Simt, senzatie produsa de o substanta alimentara. –
2. Savoare. –
3. Înclinatie, predilectie, pornire. –
4. Pofta, dorinta, chef. –
5. Gratie, pricepere, eleganta. –
6. Opinie, preferinta. – Mr. gustu.
Limba Latina gŭstus (Puscariu 748; Candrea-dens., 775; Rew 3927; Dar), conform limba albaneza gust, limba italiana, sp. gusto, franceza goût, port. gosto.
A fost intarit si nuantat in anumite intrebuintari literare de paralelismul cu franceza goût. – Derivat gusta, verb (a lua putin dintr-o mincare sau bautura, a savura, a degusta; a incerca, a experimenta, a afla; a aprecia, a simti, a intelege), cuvint comun intregului teritoriu romanic, cu exceptia Crisanei (Alr, I, 82), conform mr. gustu, megl., istr. gust (dupa Puscariu 749; Candrea-dens., 776; Rew 3926 si Dar, direct din limba latina gŭstāre), si al carui ultim sens se datoreaza exemplului franceza goûter; gustare, substantiv feminin (invechit, savoare, gust; mincare rece intre mese; Mold., Trans., Banat, prinz); gustari, verb (a gusta; a lua putin dintr-o mincare), cu sufix expresiv -ri; gustaret, adjectiv (invechit, mincacios); desgusta, verb (a se plictisi de), format pe baza franceza degoûter, conform mr. disgustare; desgustator, adjectiv (repugnant; scirbos); pregusta, verb (a gusta, a lua o gustare; reflexiv, a se deda unui viciu, a se naravi); gustos, adjectiv (savuros). – Din rom. provine rut. gust, cu adjectiv gustovnyj (Candrea, Elemente, 408).
6Gust substantiv masculin – August.
Limba Latina augustus, este simplu dublet al lui agust. – Derivat gustar, substantiv masculin (august), cu sufix -ar, sau posibil din limba latina augustālis, conform calabr. agustaricu; gustator, substantiv masculin (august), prin incrucisare cu gusta, fiind perioada de coacere a fructelor.
Limba Latina augustus, este simplu dublet al lui agust. – Derivat gustar, substantiv masculin (august), cu sufix -ar, sau posibil din limba latina augustālis, conform calabr. agustaricu; gustator, substantiv masculin (august), prin incrucisare cu gusta, fiind perioada de coacere a fructelor.