Ierta
Definitie, sens si explicatie
1Ierta, iert, verb I. Tranzitiv
1. A scuti pe cineva de o pedeapsa, a trece cu vederea vina, greseala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ♢ Expresie A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (dupa o boala grea).
Dumnezeu sa-l ierte, spun cei evlaviosi cand vorbesc despre un mort.
Doamne, iarta-ma! spune cel caruia i-a scapat (sau era sa-i scape) o vorba nepotrivita, necuviincioasa. ♦ A scuza. ♢ Locutiune adjectiv De neiertat = condamnabil. ♢ Expresie Ba sa ma ierti!, formula cu care contrazici pe cineva; nici vorba!
2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligatie.
3. (Pop. si familiar) A ingadui, a permite, a da voie sa... ♢ Expresie (Regional) Nu-i iertat = este interzis. – Limba Latina Libertare.
1. A scuti pe cineva de o pedeapsa, a trece cu vederea vina, greseala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ♢ Expresie A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (dupa o boala grea).
Dumnezeu sa-l ierte, spun cei evlaviosi cand vorbesc despre un mort.
Doamne, iarta-ma! spune cel caruia i-a scapat (sau era sa-i scape) o vorba nepotrivita, necuviincioasa. ♦ A scuza. ♢ Locutiune adjectiv De neiertat = condamnabil. ♢ Expresie Ba sa ma ierti!, formula cu care contrazici pe cineva; nici vorba!
2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligatie.
3. (Pop. si familiar) A ingadui, a permite, a da voie sa... ♢ Expresie (Regional) Nu-i iertat = este interzis. – Limba Latina Libertare.
2A ierta antonim: a osandi, a pedepsi
3Ierta verb verifica cuvantul: elibera, libera, salva, scapa, scoate.
4Ierta verb
1. verifica cuvantul: absolvi.
2. (Termen Bisericesc) a dezlega. (Preotul il - de pacate.)
3. (regional) a ingadui, (invechit) a lasa, a sterge, a trece. (A - pacatele, faradelegile cuiva.)
4. verifica cuvantul: scuza.
1. verifica cuvantul: absolvi.
2. (Termen Bisericesc) a dezlega. (Preotul il - de pacate.)
3. (regional) a ingadui, (invechit) a lasa, a sterge, a trece. (A - pacatele, faradelegile cuiva.)
4. verifica cuvantul: scuza.
5Ierta verb (silabe ier-), indicativ prezent 1 singular iert, 3 singular si plural iarta
6A se ierta ma iert intranzitiv popular 1) A-si lua ramas bun (unul cu altul). 2) A se desparti pentru totdeauna de cineva care a murit sau care e pe moarte. /<lat. libertare
7A ierta iert tranzitiv 1) (persoane) A scuti de pedeapsa. 2) A elibera de acuzatie, primind scuzele aduse; a scuza. Vecinul l-a iertat. ♢ A-l ierta Dumnezeu a inceta din viata (dupa o boala grea si indelungata). Dumnezeu sa-l ierte! formula folosita de credinciosi vorbind despre mort. Doamne, iarta-ma! expresie folosita de o persoana care a spus sau este pe cale de a spune o vorba necuviincioasa. Ba sa ma iertati! a) nu sunt de acord; b) nici vorba. Iertati-ma (va rog)! va rog sa nu va suparati. 3) (greseli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a inceta de a lua in consideratie; a da uitarii; a scuza. 4) (datorii, obligatii etcetera) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a ingadui; a permite. Iertati-ma, vin si eu cu o explicatie. /<lat. libertare
8Ierta (iertat, at), verb –
1. (Înv.) A cruta. –
2. A absolvi, a scuti de pedeapsa. –
3. A scuza. –
4. A permite, a ingadui, a accepta. –
5. (Refl.) A se impaca, a face pace. –
6. (Refl., cuvant invechit) A-si lua ramas-bun crestineste. –
7. (Înv.) A abandona, a lasa, a renunta. – Mr., megl. l’ert, l’irtare.
Limba Latina lῑbertāre „a cruta” (Puscariu 769; Candrea-dens., 811; Rew 5014; Dar; Densusianu, Gs, Ii, 18; Rosetti, I, 167), pastrat numai in rom. – Derivat iertaciune, substantiv feminin (iertare; compozitie poetica ce se recita atunci cind tinara casatorita se desparte de parinti; despartire, ramas-bun, mai ales cind este vorba de un muribund); iertator, adjectiv (indulgent, care iarta usor); neiertat, adjectiv (care nu poate fi iertat; care nu este iertat); neiertator, adjectiv (care nu iarta).
1. (Înv.) A cruta. –
2. A absolvi, a scuti de pedeapsa. –
3. A scuza. –
4. A permite, a ingadui, a accepta. –
5. (Refl.) A se impaca, a face pace. –
6. (Refl., cuvant invechit) A-si lua ramas-bun crestineste. –
7. (Înv.) A abandona, a lasa, a renunta. – Mr., megl. l’ert, l’irtare.
Limba Latina lῑbertāre „a cruta” (Puscariu 769; Candrea-dens., 811; Rew 5014; Dar; Densusianu, Gs, Ii, 18; Rosetti, I, 167), pastrat numai in rom. – Derivat iertaciune, substantiv feminin (iertare; compozitie poetica ce se recita atunci cind tinara casatorita se desparte de parinti; despartire, ramas-bun, mai ales cind este vorba de un muribund); iertator, adjectiv (indulgent, care iarta usor); neiertat, adjectiv (care nu poate fi iertat; care nu este iertat); neiertator, adjectiv (care nu iarta).