Judeca
Definitie, sens si explicatie
1Judeca verb
1. verifica cuvantul: chibzui.
2. a chibzui, a (se) gandi, a socoti, (invechit si reg.) a samalui, (figurativ) a cantari, cumpani, a dramui. (Sa - cum e mai bine.)
3. verifica cuvantul: considera.
4. (Jur.) (invechit si reg.) a se pari, a se pricinui, (regional) a se pricini, (invechit) a se prici, a se prigoni. (S-au - pentru o succesiune.)
1. verifica cuvantul: chibzui.
2. a chibzui, a (se) gandi, a socoti, (invechit si reg.) a samalui, (figurativ) a cantari, cumpani, a dramui. (Sa - cum e mai bine.)
3. verifica cuvantul: considera.
4. (Jur.) (invechit si reg.) a se pari, a se pricinui, (regional) a se pricini, (invechit) a se prici, a se prigoni. (S-au - pentru o succesiune.)
2Judeca verb verifica cuvantul: comanda, condamna, decide, dispune, fixa, hotari, ordona, osandi, pedepsi, porunci, stabili, statornici.
3Judeca verb, indicativ prezent 1 singular judec, 3 singular si plural judeca
4A se judeca ma judec intranz. 1) A fi in proces judiciar (unul cu altul). 2) A face schimb reciproc de vorbe de ocara. /<lat. judicare
5Judeca (judec, judecat), verb –
1. A examina o cauza, a da sentinta intr-o cauza. –
2. (Înv.) A condamna, a da o sentinta. –
3. A guverna, a cirmui, a conduce. –
4. A-si forma o opinie, a chibzui. –
5. A examina, a cerceta. –
6. A aprecia, a valora, a cintari. –
7. A exprima o parere, a critica, a dojeni, a condamna. – Varianta (Moldova) giudeca.
Mr. giudic, giudicare, megl. judic, istr. judec.
Limba Latina iūdĭcāre (Puscariu 914; Candrea-dens., 910; Rew 4600; Dar), conform limba albaneza džukoń (Philippide, Ii, 645), limba italiana giudicare, prov. jutgar, franceza juger, sp. juzgar, port. julgar.
Derivat judecata, substantiv feminin (invechit, sentinta, hotarire judecatoreasca; justitie, ratiune, bun simt; proces), care ar putea de asemenea sa fie reprezentant al limba latina (res)iūdicāta (dupa Candrea-dens., 911 si Dar, de la plural de la iūdicātum); judecator, substantiv masculin (functionar de stat care solutioneaza procesele, magistrat; arbitru), de la judeca cu sufix -tor; judecatoare, substantiv feminin (tribunal, judecatorie), cu sufix -toare (dupa Dar, din limba latina iūdicatōria sedes); judecatorie, substantiv feminin (tribunal; profesiunea de judecator); judecatoreasa, substantiv feminin (sotie de judecator); judecatoresc, adjectiv (judicial); desjudeca, verb (invechit, a hotari, a da o sentinta); rasjudeca, verb (a-si schimba prima hotarire, a-si schimba parerea; a da din nou o sentinta); prejudecata, substantiv feminin, pe baza franceza prejuge; prejudeca, verb, pe baza franceza prejuger; prejudet, substantiv neutru (invechit, prejudecata) pe baza limba latina praeiudicium; prejudiciu (var. prejuditiu), substantiv neutru (prejudecata; paguba, dauna, extorsiune), dublet al cuvintului anterior, prin intermediul franceza prejudice; prejudicia, verb, din franceza prejudicier.
1. A examina o cauza, a da sentinta intr-o cauza. –
2. (Înv.) A condamna, a da o sentinta. –
3. A guverna, a cirmui, a conduce. –
4. A-si forma o opinie, a chibzui. –
5. A examina, a cerceta. –
6. A aprecia, a valora, a cintari. –
7. A exprima o parere, a critica, a dojeni, a condamna. – Varianta (Moldova) giudeca.
Mr. giudic, giudicare, megl. judic, istr. judec.
Limba Latina iūdĭcāre (Puscariu 914; Candrea-dens., 910; Rew 4600; Dar), conform limba albaneza džukoń (Philippide, Ii, 645), limba italiana giudicare, prov. jutgar, franceza juger, sp. juzgar, port. julgar.
Derivat judecata, substantiv feminin (invechit, sentinta, hotarire judecatoreasca; justitie, ratiune, bun simt; proces), care ar putea de asemenea sa fie reprezentant al limba latina (res)iūdicāta (dupa Candrea-dens., 911 si Dar, de la plural de la iūdicātum); judecator, substantiv masculin (functionar de stat care solutioneaza procesele, magistrat; arbitru), de la judeca cu sufix -tor; judecatoare, substantiv feminin (tribunal, judecatorie), cu sufix -toare (dupa Dar, din limba latina iūdicatōria sedes); judecatorie, substantiv feminin (tribunal; profesiunea de judecator); judecatoreasa, substantiv feminin (sotie de judecator); judecatoresc, adjectiv (judicial); desjudeca, verb (invechit, a hotari, a da o sentinta); rasjudeca, verb (a-si schimba prima hotarire, a-si schimba parerea; a da din nou o sentinta); prejudecata, substantiv feminin, pe baza franceza prejuge; prejudeca, verb, pe baza franceza prejuger; prejudet, substantiv neutru (invechit, prejudecata) pe baza limba latina praeiudicium; prejudiciu (var. prejuditiu), substantiv neutru (prejudecata; paguba, dauna, extorsiune), dublet al cuvintului anterior, prin intermediul franceza prejudice; prejudicia, verb, din franceza prejudicier.