Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Jupîn jupani

1 * Cuvantul cu diacritice: jupîn jupấni
Cuvantul fara diacritice: jupin

Definitie: jupîn (jupani), substantiv masculin – 1. Domn; titlu onorific ce se dădea la început marilor dregători cîtă vreme erau în funcție, și apoi, prin extindere, tuturor boierilor. – 2. Domn, titlu de reverență în general. – Varianta (Mold., cuvant invechit) giupîn. Origine incertă. Se consideră în general că reprezintă limba slava (veche) županŭ „stăpîn al unei anumite întinderi de pămînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 161; Șeineanu, Semasiol., 238; Rosetti, GS, V, 158; Rosetti, BL, V, 222; Tiktin; Candrea), soluție care nu este imposibilă (se consideră că principala dificultate a acestei der. este rezultatul an › în, tipic pentru fondul lat., fapt în virtutea căruia Lambrior 103 atribuia împrumutul lui županŭ unei epoci anterioare secolul X, în vreme ce Rosetti, BL, V, 222, crede că este vorba de un fonetism comun împrumuturilor din limba slava (veche) meridională. În realitate, acest rezultat este posibil și în epoci mai tîrzii conform cîntar, frînc, mîndru. Totuși, soluția limba slava (veche) nu este cu totul satisfăcătoare, fiind vorba, în cadrul limba slava (veche), de o formație neclară (Berneker 368), probabil împrumut din alt idiom (Skok, Jugoslavenski istoriski časopis, 1936, 1). Pe de altă, limba slava (veche) županŭ a dat în rom. rezultatul normal jupan, substantiv masculin (domn), termen administrativ din secolul XVII-XVIII, fără circulație reală, pe cînd jupîn, prin tratamentul său general (pronunțarea dial. giupîn; formă cuvant invechit rotacizată giupîr, jupîr), pare să aparțină fondului lingvistic anterior limba slava (veche) Din aceste rațiuni, s-a încercat să se explice jupîn printr-un limba latina gypanus, din limba greaca (veche) γύπη „casă”, cu sufix -anus (Giuglea, Dacor., III, 606-10; conform împotrivă Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 338), printr-un împrumut din avară (Skok; DAR; Pușcariu, Lr., 257), sau, în sfîrșit, ca cuvînt autohton (Philippide, II, 15). Atrage atenția și coincidența lui jupîn cu Diupaneos (alteori Diurpaneus), titlu ce i se dă lui Decebal, rege al dacilor, și a cărui semnificație este necunoscută: dacă se admite că acest titlu însemnă „Domnul”, der. nu prezintă mari dificultăți fonetice (pentru di › ji, conform jos, jumătate, ajuta; pentru a explica păstrarea lui n, ar trebui plecat de la o formă Diupanus). Să adăugăm, totuși, că acesta ar fi, în acest caz, singurul exemplu de cuvînt dacic care s-a păstrat în rom. Derivat jupîneasă, substantiv feminin (doamnă); jupîniță, substantiv feminin (domniță, fiică de mare boier); jupînime, substantiv feminin (adunare aleasă; cuvant invechit, boierime).