Varianta definitie 1: LiMBĂ, limbi, substantiv feminin I.
Organ musculos mobil care se afla in gura si care este pricipalul organ de percepere a gustului; serveste la mestecarea si inghitirea alimentelor, iar pentru om este si organul principal de vorbire. II.
1. Principalul mijloc de comunicare intre membrii unei colectivitati, alcatuit din sistemul gramatical si lexical. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, in special unui scriitor. ♦ Totalitatea altor mijloace si procedee (in afara de sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor ideile si sentimentele.
Limba surdo-mutilor.
2. Vorba, cuvant; grai, glas.
3. (Înv. si arhaic) Informatie (asupra intentiilor dusmanului), relatie, veste, stire. ♦ Informator, spion, iscoada.
4. (Înv. si arhaic) Comunitate de oameni care vorbesc aceeasi limba. (II, 1); popor, neam, natiune. Iii. Nume dat unor obiecte, instrumente etcetera care seamana formal sau functional cu limba (I). 1). Bara mobila de metal, agatata in fundul clopotului, care prin miscare, loveste in peretii lui, facandu-l sa sune.
2. Fiecare dintre aratatoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu.
3. Obiect de metal, de os etcetera care inlesneste incaltarea pantofilor; incaltator.
4. Bucata de piele lunga si ingusta, care acopera deschizatura incaltamintei in locul unde se incheie cu siretul.
5. Lama de metal a unui cutit, briceag etcetera
6. Flacara de forma alungita. ♦ Fasie de lumina care strabate intunericul.
7. Fasie lunga si ingusta de pamant, de padure etcetera
8. Deschizatura, gura lasata la cotetul de pescuit. – Limba Latina Lingua (sensul „popor” (II 4) dupa verifica cuvantul:sl. Jenzyk „grai”, „popor”).
Varianta definitie 2: LiMBĂ, limbi, substantiv feminin I. Organ musculos mobil care se afla in gura, servind la perceperea gustului, la mestecarea si la inghitirea alimentelor, la om fiind si organul principal de vorbire. ♢ Expresie A-si inghiti limba = A) a manca cu pofta; B) a se abtine de a spune ceva nepotrivit; C) a fi foarte tacut.
A alerga (sau a umbla) dupa ceva (sau dupa cineva) cu limba scoasa = a cauta cu orice pret sa obtina sau sa gaseasca ceva sau pe cineva de care are mare nevoie.
A scoate (sau a-i iesi) limba de-un cot = A) a-si pierde respiratia, a gafai; B) a munci mult, a fi foarte ostenit.
A avea limba de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent.
A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil.
A avea limba lunga sau a fi lung de limba (sau limba lunga) = a vorbi prea mult, a fi flecar.
A avea mancarime de (sau vierme la) limba = a fi limbut, a nu pastra o taina.
A fi slobod la limba (sau limba sloboda) = a spune multe cu sinceritate si fara prudenta, a spune si ce nu trebuie.
A-si scurta limba = a vorbi mai putin.
A scurta (sau a taia, a lega) limba cuiva = a opri, a impiedica pe cineva sa vorbeasca.
A prinde (la) limba = a capata curaj, a incepe sa vorbeasca.
A i se lua (sau a-i pieri, a i se incurca, a i se ingrosa cuiva) limba sau a nu avea limba (de grait) = a nu avea curajul sa vorbeasca.
A-si pune frau la limba sau a-si tine (sau baga) limba (in gura) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tacea. (A avea) limba ascutita (sau rea, de sarpe) = (a fi) rautacios, malitios in tot ce spune.
A intepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri.
A trage pe cineva de limba = a descoase pe cineva, a cauta sa afle tainele cuiva.
A fi cu doua limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fatarnic, prefacut.
A-si musca limba = a regreta ca a vorbit ceea ce nu trebuia.
A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limba = a nu-si putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II.
1. Sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia isi exprima gandurile, sentimentele si dorintele; limbaj, grai.
2. Limbajul unei comunitati umane, istoric constituita, caracterizat prin structura gramaticala, fonetica si lexicala proprie. ♢ Limba comuna = A) stadiu in evolutia unei limbi, anterior diferentierii dialectale; B) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, in special unui scriitor.
3. Totalitatea altor mijloace si procedee (decat sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei si sentimente.
Limba surdomutilor.
4. (Înv. si reg.) Vorba, cuvant; grai, glas. ♢ Expresie Cu limba de moarte = ca ultima dorinta (exprimata pe patul mortii).
A lega pe cineva cu limba de moarte = a obliga pe cineva (prin juramant) sa-ti indeplineasca o ultima dorinta, exprimata inainte de moarte.
5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situatiei armatei inamice.
6. (Înv. si arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeasi limba; popor, neam, natiune. Iii. Nume dat unor obiecte, instrumente etcetera care seamana formal sau functional cu limba (I).
1. Bara mobila de metal, agatata in interiorul clopotului, care, prin miscare, loveste peretii lui, facandu-l sa sune.
2. Fiecare dintre aratatoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu.
3. Obiect de metal, de os, de material plastic etcetera care inlesneste incaltarea pantofilor; incaltator.
4. Bucata de piele, de panza etcetera lunga si ingusta, care acopera deschizatura incaltamintei in locul unde aceasta se incheie cu siretul.
5. Lama de metal a unui cutit, a unui briceag etcetera
6. Flacara de forma alungita. ♦ Fasie de lumina care strabate intunericul.
7. Fasie lunga si ingusta de pamant, de padure etcetera
8. Deschizatura, gura lasata la cotetul de pescuit.
9. Compuse: (Botanica) limba-apei = broscarita; limba-boului = planta erbacee acoperita cu peri aspri si teposi, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = A) feriga mica cu rizom scurt si tarator, de obicei cu o singura frunza penata compusa (Botrychium lunaria); B) planta erbacee cu flori de culoare albastruie-liliachie, care creste in regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mieluselului) = planta erbacee acoperita cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arariel (Borago officinalis); limba-oii – A) planta erbacee cu frunze dintate si spinoase, cu flori purpurii, care creste prin locuri umede si mlastinoase (Cirsium canum); B) mica planta erbacee cu frunzele dispuse in rozeta si cu flori roz grupate in spice (Plantago gentianoides); limba-pestelui = planta erbacee cu frunzele verzi-albastrui si cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante inrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasa si flori rosii, albe sau galbene; limba-sarpelui = feriga mica cu rizomul lung, cu o singura frunza, de forma ovala, raspandita prin locurile umede, prin tufisuri si paduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze lanceolate si cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limba-de-mare = peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii ochi situati pe o singura parte (Solea nasuta). – Limba Latina Lingua.
Varianta definitie 6: LiMBĂ -i f. 1) Organ musculos mobil, situat in cavitatea bucala si servind la mestecarea, inghitirea si determinarea gustului alimentelor, la om fiind organul principal al vorbirii. ♢ A-si musca -a a regreta vorbele spuse. A scoate -a de un cot a) a gafai de oboseala; b) a lucra din greu. A vorbi in varful -ii a rosti cuvintele cu un fonetism ultraliterar, hipercorect. A avea -a lunga (A fi lung de -) a) a avea inclinatie spre palavrageala; b) a fi limbut. A avea mancarime de - a nu fi in stare sa pastreze un secret. A-si pune frau la -, a-si tine -a (dupa dinti) a nu vorbi ceea ce nu trebuie; a pastra o taina. -a oase n-are se zice despre cineva, care vorbeste ceea ce nu trebuie. A trage pe cineva de - a descoase, a ispiti pe cineva. A-i sta (sau A-i umbla, a i se invarti, a-i veni) Pe - a-si aminti vag un cuvant fara a-l putea exprima. Pasarea pe (pre) -a ei piere de multe ori omul da de necaz, pentru ca nu stie sa taca cand trebuie. 2) Mijloc principal de comunicare intre oameni, constand dintr-un sistem lexical organizat dupa anumite legi gramaticale si avand o structura fonetica specifica; limbaj. -a unui popor. 3) Limbajul unei comunitati umane constituite istoriceste. 4) Totalitate a altor mijloace de comunicare (decat sunetele articulate) a sentimentelor si ideilor. -a surdomutilor. 5) Mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane (in special a unui scriitor); stil. -a presei. -a lui Creanga. ♢ (A spune ceva) cu - de moarte (a spune ceva) ca ultima dorinta, exprimata pe patul de moarte. 6) inv.
Prizonier folosit pentru a obtine informatii despre armata inamica. 7) inv.
Totalitate a oamenilor traind pe acelasi teritoriu, avand in comun o cultura, o traditie, o credinta; popor; neam. 8) Orice obiect sau instrument asemanator ca forma sau functie cu organul respectiv. -a clopotului. ♢ -a ceasornicului pendul al unui orologiu. - de incaltat obiect de metal sau de plastic, care serveste la incaltat. -a ghetei bucata de piele care acopera deschizatura incaltamintei in locul unde se petrec sireturile. -i de foc flacari de foc alungite. 9) Fasie lunga si ingusta (de pamant, de padure, de apa etcetera). 10): -a-boului planta erbacee, acoperita cu peri aspri si teposi, cu flori albastre, roz sau albe. -a-broastei planta erbacee cu tulpina dreapta, ramificata si cu flori albe sau trandafirii, ce creste prin locuri umede; limbarita. -a-mielului planta erbacee, acoperita cu peri aspri, cu flori albastre sau albe, folosita contra tusei. 11): - -de-mare peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii ochi situati pe o singura parte, care traieste mai mult acoperit cu nisip. [G.-D. Limbii] /<lat. lingua
Varianta definitie 7: Limba (limbi), substantiv feminin –
1. Organ anatomic. –
2. Limba, idiom. –
3. (Înv.) Natie, popor. –
4. (Înv.) Informatie, stire. –
5. Bucata de pamint. –
6. Partea interioara a clopotului. –
7. Ac de ceasornic. –
8. Încaltator. –
9. Epiglota. –
10. Ac de balanta. –
11. Țumburus (la catarama). –
12. Lama de cutit. –
13. Lama de spada sau parte a melitei. – Mr., megl. limba, istr. limbę.
Limba Latina lingua (Puscariu 969; Candrea-Dens., 984; REW 5067), conform limba italiana lingua, prov., sp. lengua, franceza langue, port. lingoa.
O varianta populara *limba ar fi putut exista inca din lat., conform sard. limba, limba italiana (limbello), fie ca efect al unei incrucisari cu lambĕre, fie printr-un proces spontan, ca in nebula › negura.
Sensul de „natiune” este limba slava (veche) (Șeineanu, Semasiol., 75; Rosetti, III, 99), dar exista si in verifica cuvantul: limba italiana Cel de „stire” se folosea cuvant invechit (XVII) numai in expresia a prinde limba.
Derivat limbaret (var. limbaret), adjectiv (guraliv, birfitor); limbarita, substantiv feminin (unghisoara; patlagina de apa, Alisma plantago); limbau, adjectiv (flecar); limburus, substantiv neutru (omusor), in Banat, Olt. si Trans. de S., conform ALR, I, 33; limbut, adjectiv (guraliv), cu sufix participial, prin analogie cu forma ca tacut, cornut (dupa Puscariu 971; Candrea-Dens., 985 si REW 5069; dintr-un limba latina linguūtus, conform calabr. linguto, verifica cuvantul: prov., cat. lengut, limba albaneza ljingut „mincacios”, care pare sa vina din limba italiana); limbutie, substantiv feminin (vorbarie, trancaneala); limbuti, verb (a trancani); limboata, substantiv feminin (Oltenia, strain, venetic). – Derivat neol. limbaj, substantiv neutru, format dupa franceza langage; linguistica (var. limbistica), substantiv feminin; linguist (invechit, limbist), substantiv masculin; lingual, adjectiv , din franceza – Din rom. provine bulgara limba „nume de planta” (Capidan, Raporturile, 49); mag. limba (Edelspacher 18); limba sarba: limba „falca”.
Alte informatii despre acest cuvant
Cuvantul este compus din: 6 litere. Cuvantul incepe cu litera "l" si se termina cu litera "b"
DexDefinitie.com este un site dictionar al limbii romane. Gasiti aici aproape toate cuvintele din limba romana, impreuna cu explicatii (definitii). Mai gasiti si statistici legate de fiecare cuvant. Baza de date contine 131.563 de definitii, explicatii, antonime, sinonime.
Site-ul functioneaza excelent pe telefoane mobile Android is iOS. Daca aveti de adaugat vreun cuvant, de facut o corectare, va rugam sa folositi pagina de contact pentru a ne trimite un mesaj.
