Definitie Martor -ă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Martor, -Ă, martori, -e, substantiv masculin si feminin:
1. Persoana care asista sau a asistat la o intamplare, la o discutie, la un eveniment etcetera (si care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ♢ Expresie Dumnezeu mi-e martor! = jur ca spun adevarul!
2. Persoana chemata sa declare in fata unei instante judecatoresti sau a altui for de cercetare, tot ce stie in legatura cu un fapt pe care il cunoaste direct. ♦ Persoana chemata, conform legii, sa asiste la intocmirea unor acte, pe care le cunoaste direct. ♦ Persoana chemata, conform legii, sa asiste la intocmirea unor acte, pe care le semneaza pentru a le da valoare legala.
3. Fiecare dintre reprezentantii celor doua persoane care urmeaza sa se bata in duel. ♢ Expresie A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel.
4. Proba de referinta folosita la experientele de laborator.
5. (În sintagma) Martor de eroziune = inaltime de dimensiuni variabile, care reprezinta restul unei suprafete atacate de eroziune. [Varianta: (popular) Martur, -a substantiv masculin si feminin:] – Limba Latina Martyr.

Varianta definitie 2: Martor substantiv verifica cuvantul: martir, mucenic.

Varianta definitie 3: Martor substantiv
1. (JUR.) (invechit si reg.) marturie, (Transilvania) tanau, (invechit) declarant, marturisitor. (- intr-un proces.)
2. spectator. (- neputincios la incaierare.)

Varianta definitie 4: Martor substantiv masculin, plural martori

Varianta definitie 5: Martor -a (-i, -e) m. si f. 1) Persoana care asista sau a asistat la desfasurarea unui eveniment. 2) Persoana care da lamuriri in fata unui organ judiciar in legatura cu anumite fapte, pe care le cunoaste si care pot ajuta la solutionarea unui proces. 3) inv.
Persoana care insotea pe fiecare dintre participantii la un duel. 4) tehnica Punct fix dupa care se fac masuratori in lucrarile de constructii. /<lat. martyr

Varianta definitie 6: Martor (martori), substantiv masculin – Persoana care asista sau a asistat la ceva. – Varianta martur.
Gr. μάρτυρ, prin intermediul limba latina vulg. martur (Densusianu, Hlr., 88; Murnu 35; Roesler 572; Puscariu 1036; Candrea-Dens., 1057; REW 5385), conform limba albaneza martür, verifica cuvantul: limba italiana martore (Battisti, III, 2378), sard. màrturu „invalid”; calabr. marture „martir”, lomb. màrtul „sfint”.
E dubletul lui martir, substantiv masculin, din limba neogreaca: μάρτυρ (secolul XVIII), uneori pronuntat accentuat, ca in franceza martyr, conform mr., megl. martir.
Derivat marturie, substantiv feminin (invechit, spovedanie; depozitie; cuvant invechit si popular, martor; medalie comemorativa a unui botez; proba, semn), din limba greaca (veche) μαρτυρία; marturisi, verb (invechit, a predica; a spovedi; a recunoaste; a atesta, a depune marturie), din limba greaca (veche) μαρτυρώ, aorist μαρτυρήσω, in parte prin intermediul limba slava (veche) marturisati, conform limba albaneza martūris; marturiseala, substantiv feminin (spovedanie); marturisitor, adjectiv (duhovnic; martir; martor). – Derivat neol. martir (var. cuvant invechit martiriu), substantiv neutru, din franceza martyre sau limba italiana martir(i)o; martiric, adjectiv (de martir), cuvint fortat la Gala Galaction; martiriza, verb, din franceza martyriser; martirologiu, substantiv neutru, din limba neogreaca: μαρτυρλόγιον sau limba latina meg. martyrologium.