Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Meșter -ă

1 * Cuvantul cu diacritice: méșter -ă
Cuvantul fara diacritice: mester

Definitie: MEȘTER, -Ă, meșteri, -e, substantiv masculin și feminin:, adjectiv 1. Substantiv masculin și feminin: Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ♢ Expresie Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etcetera 2. Substantiv masculin și feminin:, adjectiv (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. Substantiv masculin și feminin: (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din limba maghiara meșter.

2 * Cuvantul cu diacritice: méșter
Cuvantul fara diacritice: mester

Definitie: MEȘTER s., adjectiv 1. substantiv verifica cuvantul: maistru. 2. adjectiv verifica cuvantul: îndemînatic.

3 * Cuvantul cu diacritice: méșter
Cuvantul fara diacritice: mester

Definitie: MEȘTER substantiv verifica cuvantul: faurmaur, maestru, meseriaș, meștergrindă, meșteșugar.

4 * Cuvantul cu diacritice: méșter
Cuvantul fara diacritice: mester

Definitie: meșter substantiv masculin, adjectiv m., plural meșteri; f. singular meșteră, g.-d. art. meșterei, plural meștere

5 * Cuvantul cu diacritice: méșter -i
Cuvantul fara diacritice: mester

Definitie: MEȘTER -i m. 1) Persoană specializată într-o meserie. --tâmplar. 2) Muncitor calificat care îndrumă alți muncitori sau care conduce un sector de producție; maistru. 3) Persoană care dă dovadă de pricepere, de iscusință într-un anumit gen de activitate. ungara mester

6 * Cuvantul cu diacritice: méșter méșteri
Cuvantul fara diacritice: mester

Definitie: meșter (meșteri), substantiv masculin – 1. Maestru, maistru. – 2. (Adj.) Expert, cunoscător. Germ. Meister, prin intermediul limba slava (veche) mestru (Cihac, II, 194), sau mai sigur din mag. mester (Tiktin; Candrea; Galdi, Dict., 94), conform limba neogreaca: μάστορας, limba albaneza mještrë, limba turca: mehter, slov. mešter. Conform: Și măestru. Meșter-grindă, substantiv feminin (grinda principală), folosită în Trans., este calc din mag. Cuvîntul apare în doc. slavorom. din 1404. Derivat meșteră, adjectiv f. (expertă, dibace); meștereasă, substantiv feminin (femeie practică, experimentată); meșteri, verb (a lucra; a se întreține); meșterie, substantiv feminin (meserie, disciplină); meșteriță, substantiv feminin (femeie dibace); meșteresc, adjectiv (de meșter, artistic); meșteșug (var. meșterșug), substantiv neutru (ocupație, profesiune; industrie, disciplină, îndemînare; tertip, vicleșug), din mag. mesterseg (Cihac, II, 515; Galdi, Dict., 94), cu r păstrat în secolul XVII; meșterșugui, verb (a lucra), secolul XVII, cuvant invechit; meșteșugar, substantiv masculin (muncitor; artizan); meșteșugăreț, adjectiv (muncitor, dibaci); meșteșugi, verb (a lucra artistic; a învăța, a deprinde, a inventa, a urzi, a unelti); meșteșugos, adjectiv (dibaci, iscusit).