Mir
Definitie, sens si explicatie
1Mir1 substantiv neutru (În loc. adjectiv ) De mir = care nu apartine clerului; mirean. – Din limba slava (veche) Mirŭ „lume”.
2Mir2, miruri, substantiv neutru Untdelemn parfumat si sfintit, intrebuintat la savarsirea unor ritualuri in biserica crestina. ♢ Expresie A lovi (sau a izbi, a trasni pe cineva) la mir = A) a lovi (pe cineva) in frunte (mortal); B) a distruge, a nimici.
A-i lua (cuiva) mirul = a omori. – Din limba slava (veche) Miro.
A-i lua (cuiva) mirul = a omori. – Din limba slava (veche) Miro.
3Mir substantiv verifica cuvantul: miruire.
4Mir (lume) substantiv n .
5Mir (untdelemn sfintit) substantiv neutru, plural miruri
6Mir2 n. : De - care nu face parte din tagma clericala. /<sl. miru
7Mir1 -uri n.
Untdelemn sfintit si aromat folosit de catre slujitorii bisericii pentru anumite ritualuri. ♢ A lovi (sau A trasni) pe cineva la - a lovi pe cineva (mortal) drept in mijlocul fruntii. /<sl. miro
Untdelemn sfintit si aromat folosit de catre slujitorii bisericii pentru anumite ritualuri. ♢ A lovi (sau A trasni) pe cineva la - a lovi pe cineva (mortal) drept in mijlocul fruntii. /<sl. miro
8Mir (miruri), substantiv neutru –
1. Balsam de uns. –
2. Untdelemn sfintit. –
3. Frunte. – Mr. mir.
Ngr. μύρον (Roesler 572; Munrnu 37), in parte prin intermediul limba slava (veche) miro, conform bulgara, limba rusa miro. – Derivat mirui, verb (a unge cu mir), din limba slava (veche) mirovati ‹ limba neogreaca: μυρώνω; mirodenie, substantiv feminin (invechit, aroma), din limba neogreaca: μυροδία „parfum”, limba slava (veche) (bg.) mirodija; mirodenie, substantiv feminin (aroma; vioara-de-noapte, nopticioasa, Hesperis tristis), din cuvintul anterior; mironosita, substantiv feminin (femeie care a uns cu smirna corpul lui Iisus; fandosita, ipocrita), din limba slava (veche) mironosica.
Conform: mireasma, miros, mire.
1. Balsam de uns. –
2. Untdelemn sfintit. –
3. Frunte. – Mr. mir.
Ngr. μύρον (Roesler 572; Munrnu 37), in parte prin intermediul limba slava (veche) miro, conform bulgara, limba rusa miro. – Derivat mirui, verb (a unge cu mir), din limba slava (veche) mirovati ‹ limba neogreaca: μυρώνω; mirodenie, substantiv feminin (invechit, aroma), din limba neogreaca: μυροδία „parfum”, limba slava (veche) (bg.) mirodija; mirodenie, substantiv feminin (aroma; vioara-de-noapte, nopticioasa, Hesperis tristis), din cuvintul anterior; mironosita, substantiv feminin (femeie care a uns cu smirna corpul lui Iisus; fandosita, ipocrita), din limba slava (veche) mironosica.
Conform: mireasma, miros, mire.
9Mir substantiv neutru – Lume, societate (in opozitie cu viata monahala).
Sl. mirŭ (Cihac, Ii, 197; Tiktin; Conev 86). – Derivat mirean, adjectiv (lumesc, de societate; substantiv masculin, laic), din limba slava (veche) mirĕninŭ; mirenesc, adjectiv (de lume); mirenie, substantiv feminin (lume, statut de laic).
Sl. mirŭ (Cihac, Ii, 197; Tiktin; Conev 86). – Derivat mirean, adjectiv (lumesc, de societate; substantiv masculin, laic), din limba slava (veche) mirĕninŭ; mirenesc, adjectiv (de lume); mirenie, substantiv feminin (lume, statut de laic).