Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Mînca mănânc mîncat

1 * Cuvantul cu diacritice: mîncá mănânc mîncát
Cuvantul fara diacritice: minca

Definitie: mînca (mănânc, mîncat), verb – 1. A se hrăni. – 2. A prînzi, a lua cina. – 3. A se alimenta cu, a se menține cu. – 4. A coroda, a strica. – 5. A roade, a măcina. – 6. A consuma, a folosi. – 7. A delapida, a defrauda patrimoniul public. – 8. A uzurpa, a doborî. – 9. A se neliniști, a se osteni. – 10. A o apuca pe căi greșite, a duce la pierzanie. – 11. A ciupi, a produce mîncărime. – 12. A suporta, a răbda o insultă. – 13. A cîștiga o piesă a adversarului, în anumite jocuri. – 14. A ține mult la cineva, a muri după o persoană. – 15. (Refl.) A se devora, a se distruge reciproc. – Varianta (Trans.) mînc. – Mr. mî(n)c, măc(u), mîncată, mîcare, megl. m(ăn)ǫnc, măncari, istr. mărăncu. Limba Latina manucāre, forma redusă a lui manducāre, conform limba italiana manucare, calabr. manëka, mai probabil decît de la manicāre (Diez, I, 262; Pușcariu 1022; Candrea-Dens., 1127; REW 5592). Cuvînt de uz general (ALR, I, 80). Sing. prezentului mănînc pare că ar trebui să se explice prin mănuc cu infix nazal mănunc (după G. Ivănescu, BF, I, 161, printr-o încrucișare între mînc cu mănduc). Derivat mîncăcios, adjectiv (lacom); mîncare, substantiv feminin (bucate, feluri); demîncare, substantiv feminin (alimente, provizii); mîncărică, substantiv feminin (carne înăbușită); mîncărime, substantiv feminin (usturime, iritație, frecare a pielii); mîncat, substantiv neutru (faptul de a mînca, masă); mîncător, substantiv masculin (învechit, uzurpator; persoană care mănîncă); mîncătoare, substantiv feminin (Arg., gură); mîncătorie, substantiv feminin (abuz, prevaricațiune, fraudă); mîncătură, substantiv feminin (învechit, fraudă, abuz; rozătură; adîncitură); mîncău, substantiv masculin (lacom, hulpav); nemîncat, adjectiv (cu stomacul gol; substantiv masculin, flămînd; lihnit de foame).