Definitie Obicei - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: ObicÉi, obiceiuri, substantiv neutru
1. Deprindere individuala castigata prin repetarea frecventa a aceleiasi actiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obisnuinta, invat. ♢ Locutiune adverb De obicei = de regula, in mod obisnuit, in genere. ♢ Locutiune verb A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obisnui.
2. Deprindere consacrata; mod de a se purta, de a se imbraca, randuiala, uz etcetera comune unui popor sau unei comunitati omenesti; datina, traditie, uzanta, uz, randuiala.
3. (Înv.) Lege nescrisa, drept sau obligatie statornicite prin traditie; cutuma. ♢ Obiceiul pamantului = denumire specifica data cutumei in tarile romanesti in timpul oranduirii feudale. [Plural si: obiceie] – Din bulgara Običaj.

Varianta definitie 2: ObicÉi substantiv verifica cuvantul: bir, dare, impozit.

Varianta definitie 3: ObicÉi substantiv
1. verifica cuvantul: fire.
2. deprindere, obisnuinta, (livresc) habitudine, (invechit si popular) narav, (popular) invat, treaba, (invechit si reg.) nacafa, (prin Olt.) sabas, (invechit) invatatura, obicina. (Conform - ului a plecat la plimbare.)
3. verifica cuvantul: tabiet.
4. (la plural) verifica cuvantul: comportare.
5. verifica cuvantul: datina.
6. verifica cuvantul: cutuma.
7. verifica cuvantul: uzanta.

Varianta definitie 4: Obicei substantiv neutru, plural obiceiuri

Varianta definitie 5: ObicÉi ĩuri n. 1) Însusire dobandita cu timpul prin practica si devenita trasatura caracteristica; obisnuinta; deprindere. ♢ A avea - (sau - iul) a obisnui. 2) Lege nescrisa, consfintita de traditie, care este proprie unui popor sau unei comunitati de oameni; datina; cutuma. ♢ Cate bordeie, atatea - ie fiecare cu traditiile sale. De - in mod obisnuit; de regula. Ca de - ca intotdeauna. /

Varianta definitie 6: Obicei (obiceiuri), substantiv neutru –
1. Uz, practica, stil. –
2. (Înv.) Traditie, obiceiul pamintului. –
3. (Înv.) Privilegiu. –
4. (Înv.) Contributie, impozit. – Varianta ob(l)icer(iu).
Sl. obyčaj, din učiti „a invata”, conform ucenic, nauc (Miklosich, Slaw.
Elem., 33; Cihac, II, 219), conform bulgara, limba sarba:, cr., slov. običaj.
Varianta, rare, arata o incrucisare cu oblici (Tiktin). – Derivat obiceinic, adjectiv (invechit, uzual, de stil); obicina, substantiv feminin (invechit, obicei), din limba slava (veche) obyčinu „obisnuit”, secolul XVII; obicinui (azi redus la obisnui), verb (a se deprinde, a se familiariza; a avea obiceiul; a practica); obicinuelnic, adjectiv (invechit, obisnuit, uzual); obicinuinta (var. moderna obisnuinta), substantiv feminin (obicei, uz, uzanta; familiaritate); obicinuit (var. obisnuit), adjectiv (uzual); obicinit, adjectiv (invechit, obisnuit); neobisnuit, adjectiv (insolit); desobisnui, verb (a se dezvata).