Definitie Obiect - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: ObiÉct, obiecte, substantiv neutru
1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumita intrebuintare. ♢ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra carora actioneaza omul in cadrul procesului de productie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de munca, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale.
Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat.
2. Element, materie asupra careia e indreptata gandirea, activitatea intelectuala a omului. ♢ Locutiune adjectiv si adverb La obiect = (despre discursuri, expuneri etcetera) in tema, fara divagatii inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se afla in afara eului; lucru care afecteaza simturile noastre sau asupra caruia se indreapta gandirea noastra. ♦ Continutul asupra caruia se indreapta cunoasterea; ceea ce este cunoscut.
3. Ceea ce formeaza materia unei discipline, disciplina de studiu; materie.
4. Scop, tinta, tel; obiectiv.
5. (Gram.; in sintagmele) Obiect direct = complement direct.
Obiect indirect = complement indirect. – Din limba latina Obiectum, limba germana Objekt.

Varianta definitie 2: ObiÉct substantiv verifica cuvantul: cauza, considerent, mobil, motiv, pricina, prilej, ratiune, temei.

Varianta definitie 3: ObiÉct substantiv
1. verifica cuvantul: lucru.
2. disciplina, materie, (invechit) invatatura, matima. (- de invatamant.)
3. verifica cuvantul: scop.
4. verifica cuvantul: complement.

Varianta definitie 4: Obiect substantiv neutru (silabe -bieci; mf. ob-), plural obiecte

Varianta definitie 5: ObiÉct -e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simtului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. - de consum. - de uz casnic. 3) Materie asupra careia este orientata activitatea spirituala sau artistica. - de cercetare. - de descriere. 4) Fiinta sau lucru pentru care cineva manifesta un sentiment. - de admiratie. 5) Disciplina de studiu intr-o institutie de invatamant. 6) filoz.
Corp sau fenomen existent in realitate, in afara subiec-tului si independent de constiinta acestuia. 7) lingv.
Parte de propozitie care indica asupra cui este orientata actiunea verbului; comple-ment. [Silabe o-biect] /<lat. obiectum, limba germana Objekt

Varianta definitie 6: ObiÉct substantiv neutru
1. Lucru; tot ceea ce poate fi perceput prin simturi; (prin specializare) tot ceea ce se infatiseaza vederii.
2. Tot ceea ce preocupa gandirea, activitatea intelectuala a omului. ♦ Tot ceea ce formeaza materia unei stiinte, a unei discipline; disciplina de studiu.
3. Ținta, scop, tel.
4. Complement (direct sau indirect). [Pronume o-biect. / < limba latina obiectum, conform franceza objet].

Varianta definitie 7: !obiect (-biect) substantiv neutru, plural obiecte

Varianta definitie 8: ObiÉct substantiv neutru
1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simturi. - de inventar = mijloc de munca de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei intreprinderi.
2. (ec.) - ul muncii = lucru asupra caruia actioneaza omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale.
3. tot ceea ce preocupa gandirea, activitatea intelectuala a omului; ceea ce formeaza materia unei stiinte, a unei discipline.
4. (filozofie) realitatea exterioara subiectului (1); (prin specializare) ceea ce este dat in cunoastere, continutul obiectiv al cunostintelor subiectului.
5. (figurativ) tinta, scop, tel.
6. complement (direct sau indirect). (< limba latina obiectum, limba germana Objekt)

Varianta definitie 9: Obiect (obiecte), substantiv neutru – Lucru.
Limba Latina obiectum (secolul XIX). – Derivat (din franceza) obiecta, verb; obiectiv, substantiv neutru; obiectiva, verb; obiectivitate, substantiv feminin; obiecti(un)e, substantiv feminin