Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Pișca

1 * Cuvantul cu diacritice: pișcá
Cuvantul fara diacritice: pisca

Definitie: PIȘCA, pișc, verb I. 1. Tranzitiv A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranzitiv A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Familiar) A se alege cu ceva. ♦ (Familiar) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranzitiv (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ♢ Expresie Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; prin extensiune a mânca. 4. Tranzitiv și instranzitiv (Despre vânt, frig etcetera) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranzitiv (Despre brumă, ger etcetera) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranzitiv (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranzitiv (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; prin extensiune a bate. ♦ Figurativ A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Reflexiv (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Etimologie necunoscuta

2 * Cuvantul cu diacritice: pișcá
Cuvantul fara diacritice: pisca

Definitie: PIȘCA verb verifica cuvantul: descrește, micșora, reduce, scădea.

3 * Cuvantul cu diacritice: pișcá
Cuvantul fara diacritice: pisca

Definitie: PIȘCA verb 1. verifica cuvantul: ciupi. 2. verifica cuvantul: înțepa. 3. a ciupi, a înțepa. (Mustul - la limbă.) 4. a se ciupi. (Pantalonii s-au cam -.) 5. verifica cuvantul: atinge.

4 * Cuvantul cu diacritice: pișcá
Cuvantul fara diacritice: pisca

Definitie: pișca verb, indicativ prezent 1 singular pișc, 2 singular piști, 3 singular și plural pișcă; conjunctie: prezent 3 singular și plural piște

5 * Cuvantul cu diacritice: a pișcá pișc
Cuvantul fara diacritice: pisca

Definitie: A PIȘCA pișc tranzitiv 1) (ființe) A apuca cu vârful degetelor de piele strângând-o (și provocând durere); a ciupi. 2) (bucăți mici, vârfuri, margini) A înlătura câte puțin prin rupere sau tăiere; a ciupi. 3) fam. (despre persoane) A fura în cantități neînsemnate și pe nesimțite; a ciupi. 4) și figurativ (despre insecte) A face să aibă o senzație dureroasă (prin înțepare sau mușcare); a ciupi; a mânca; a mușca. ♢ Cât te-ar - un purice puțin de tot. Pișcă de limbă se spune despre condimente sau băuturi alcoolice care produc o senzație de usturime. 5) figurat A înțepa cu vorba; a critica ușor; a ciupi. 6) (ființe) A lovi ușor (cu biciul, cu palma); a ciupi. 7) (coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu vârful degetelor, făcând să vibreze; a ciupi. /Origine necunoscuta

6 * Cuvantul cu diacritice: a se pișcá mă pișc
Cuvantul fara diacritice: pisca

Definitie: A SE PIȘCA mă pișc intranzitiv 1) A face (concomitent) schimb de pișcături usturătoare (unul cu altul). 2) popular (despre Lună și lumina ei) A începe să scadă; a se micșora; a descrește. /Origine necunoscuta

7 * Cuvantul cu diacritice: pișcá píșc pișcát
Cuvantul fara diacritice: pisca

Definitie: pișca (pișc, pișcat), verb – 1. A ciupi, a înțepa. – 2. A rupe din ceva cîte puțin. – 3. A mînca puțin, a ciuguli. – 4. A mușca, a răni. – 5. A șterpeli, a fura. – Mr. chișcu, chișcare, megl. pișc(ari). Origine îndoielnică. Probabil de la o rădăcină expresivă pičc- (Pușcariu 1304; REW 6535; conform Corominas, III, 724), limba latina piccicare (Candrea, Rom., XXXI, 314; Philippide, II, 651; Pascu, I, 63; Tiktin), conform limba albaneza pitškoń, limba italiana pizzicare, sp. pellizcar. E posibil să fi intervenit o apropiere cu pisc „cioc”, dar acest cuvînt nu ajunge pentru a explica verb – Derivat pișcura, verb (Banat, a pișca); pișcănfloare, substantiv masculin (grangur, Oriolus galbula), literal „ciupește florile”; pișcat, adjectiv (cherchelit); pișcător, adjectiv (înțepător; furăcios); pișcătură, substantiv feminin (ciupitură, înțepătură; mușcătură; urmă lăsată acolo unde lipsește o parte dintr-un obiect). Piț, substantiv masculin (pitulice), pare să aparțină aceleiași familii; der. pițiga, verb (Trans., a pișca); pițigăia, verb (a vorbi cu voce subțire, ascuțit), probabil prin forma care se dă buzelor; pițingău, substantiv masculin (insectă, Calopterys splendens; filfizon, lichea, secătură); pițigoi (var. chițigoi, Trans., pițiguș, Banat pițiganie), substantiv masculin (țiglău, Parus; Arg., lacăt); pițigoaică (var. chițigoaică), substantiv feminin (femela pițigoiului); pițărău (var. Trans. pizărău), substantiv masculin (Oltenia, Trans., colindător; colac pentru colindători; băț de colindător). Leăgtura lui pițigoi cu pičc- este evidentă și se explică bine prin sunetul cîntecului său (pițigăiat) sau mai probabil plecînd de la sensul de „cioc”, cu sufix augmentativ -oi, conform cors. pizzigone, sard. pizzugrossu (Bogrea, Dacor., IV, 842). Relația cu piciu „mic” (Tiktin) sau cu ideea de a ciuguli (Scriban) pare îndoielnică. E neîndoielnic înrudit cu pisc „cioc”, conform pițigaie, substantiv feminin (fluier) față de piscoaie, pițigoi față de piscoi. Piță, substantiv feminin (Banat, carne), cuvînt rar, identificat cu un limba latina pettia (Pușcariu 1326; REW 6450; Philippide, II, 651; Zauner, Rom. Forsch., XIV, 354; Wagner, 112), este probabil același cuvînt ca piț și pare să însemne „bucățică de carne”. De aici pițur(i)că, substantiv masculin (stîrpitură, poreclă care se dă de obicei în Muntenia, copiilor și flăcăiandrilor), conform limba neogreaca: πιτσουρίϰος. În sfîrșit, pănțăruș (var. panțăruș, pancearuș, parantuș), substantiv masculin (pasăre, Troglodytes parvulus) aparține familiei expresive a lui pițigoi, pițărău și apare neîndoielnic în loc de pi(n)țăruș (după Tiktin, din limba sarba: caric „pitulice”); conform panțură (var. panchiță), substantiv feminin (prostituată), pe care Cihac, II, 242 o punea în legătură fără a fi necesar cu ceh. pančava.