Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Pleca

1 * Cuvantul cu diacritice: plecá
Cuvantul fara diacritice: pleca

Definitie: PLECA, plec, verb I. I. 1. Reflexiv și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ♢ Expresie (Tranzitiv) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a) a asculta cu atenție, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor. ♦ Reflexiv A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de supunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Reflexiv (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♢ Expresie A se pleca spre apus = (despre persoane și despre forța, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. II. Tranzitiv A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Reflexiv A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Reflexiv (Popular) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranzitiv 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Prin specializare: A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Limba Latina plicare.

2 * Cuvantul cu diacritice: a pleca
Cuvantul fara diacritice: pleca

Definitie: A pleca antonim: a sosi, a veni

3 * Cuvantul cu diacritice: plecá
Cuvantul fara diacritice: pleca

Definitie: PLECA verb verifica cuvantul: accepta, admite, aproba, consimți, convinge, cuceri, decide, declina, determina, face, hotărî, încuviința, îndupleca, îngădui, învoi, lăsa, ocupa, permite, primi, subjuga, supune.

4 * Cuvantul cu diacritice: plecá
Cuvantul fara diacritice: pleca

Definitie: PLECA verb I. 1. verifica cuvantul: apleca. 2. verifica cuvantul: povârni. 3. verifica cuvantul: prosterna. 4. verifica cuvantul: smeri. 5. verifica cuvantul: apune. 6. verifica cuvantul: preda. 7. verifica cuvantul: ceda. 8. verifica cuvantul: subjuga. II. 1. verifica cuvantul: porni. 2. a se duce, a merge, a porni, (popular) a (se) mișca, (învechit și reg.) a păsa. (Unde - acum seara?) 3. verifica cuvantul: apuca. 4. a se căra, a se duce, a se mișca. (Să - imediat de aici) 5. a se retrage. (Vă rog să-mi permiteți să -.)

5 * Cuvantul cu diacritice: plecá
Cuvantul fara diacritice: pleca

Definitie: pleca verb, indicativ prezent 1 singular plec, 3 singular și plural pleacă

6 * Cuvantul cu diacritice: a plecá plec
Cuvantul fara diacritice: pleca

Definitie: A PLECA¹ plec intranzitiv 1) A se deplasa părăsind locul inițial; a se duce; a merge. 2) A-și lua începutul (de la ceva); a începe; a porni. - de la o premisă. limba latina plicare

7 * Cuvantul cu diacritice: a plecá plec
Cuvantul fara diacritice: pleca

Definitie: A PLECA² plec tranzitiv A face să se plece. ♢ A-și - ochii în (la) pământ a lăsa ochii în jos. limba latina plicare

8 * Cuvantul cu diacritice: a se plecá mă plec
Cuvantul fara diacritice: pleca

Definitie: A SE PLECA mă plec intranzitiv 1) A-și schimba poziția normală, apropiindu-se de pământ; a se înclina. - înainte. 2) (despre aștri) A se lăsa spre orizont; a asfinți; a apune. 3) A manifesta o atitudine de recunoaștere a superiorității sau a puterii cuiva; a se înclina; a se smeri. limba latina plicare

9 * Cuvantul cu diacritice: plecá pléc át
Cuvantul fara diacritice: pleca

Definitie: pleca (plec, at), verb – 1. A se îndoi, a se încovoia. – 2. A îndupleca, a sili. – 3. (Rar) A trimite, a transporta, a duce. – 4. A porni, a ieși, a se duce. – 5. (Refl.) A se înclina. – 6. (Refl.) A ceda, a se supune. – Mr. plec, plecare; megl. plec, plicari. Limba Latina plicāre (Diez, I, 319; Cipariu, Gram., 30; Densusianu, Hlr., 194; Pușcariu 1334; Candrea-Dens., 1402; REW 6601; Verifica cuvantul: Buescu, Boletim mensal da Soc. de lingua port., III (1952), 107-8), conform limba italiana piegare „a îndoi”, prov. plegar, franceza plier „a îndoi”, sp. llegar, port. chegar. În general se consideră că semantismul se explică printr-o expresie de tipul plier la tente sau plier bagage (Pușcariu 134; Wagner 123; Scriban; după Tiktin plecare ar însemna „a se apleca pînă la ceva”; după Corominas, III, 161, trebuie să se pornească de la applicare „a se îndrepta spre”, care ar explica atît rom. cît și sp.). Mai probabil se pornește de la ideea de „a întoarce”; plicare înseamnă a se învîrti un obiect, pînă cînd extremitățile lui se unesc. La fel s-ar fi zis despre o persoană care se întoarce la punctul de plecare, ca în limba italiana piegare „a se da înapoi”, franceza se replier, bearn. s’aplega (REW 548), cat. (a)plegar „a lăsa lucrul” sau mai curînd „a se întoarce de la lucru”. Pleca, prin urmare, ar fi însemnat mai întîi „a se întoarce, a veni înapoi”; unde pleci? „unde te întorci” ar fi fost interpretat firesc „unde mergi?” ca se duce „se poartă” = merge; merge „coboară” = merge. Explicațiile semantice ale lui Pușcariu, Dacor., VIII, 143, nu par izbutite. Se cuvine să adăugăm că Buescu, R. Etudes rom., II, 102-13, reduce rom. (a)pleca „a alăpta” la limba latina (ap)placāre „a liniști”. Această ipoteză prezintă dificultăți fonetice (applaco nu putea da aplec și, oricum, autorul trebuie să admită o încrucișare cu apleca pentru a justifica rezultatul rom.) și nu pare mai naturală decît explicația tradițională, din punct de vedere semantic: conform și supune „a pune dedesubt” și „a alăpta”. Derivat plecăciune, substantiv feminin (învechit, înclinație, aplecare; reverență, salut; supunere, obediență, umilință); plecat, adjectiv (dus, absent; încovoiat; înclinat; ascultător, supus; amator, dispus); plecătoare (megl. plicătoare), substantiv feminin (oaie cu lapte), conform aplecătoare; plecător, adjectiv (dispus, înclinat); plecate, substantiv feminin plural (învechit, înclinație, pornire; greață). Conform: apleca. – Din rom. provin rut. plekati „a alăpta”, rut. plekotora „oaie mulgătoare”, mag. pleketor „oaie fără miel” (Candrea-Dens., 1403).