Definitie Pol - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Pol3 substantiv (Înv.) Jumatate (dintr-un intreg, dintr-o unitate). – Din limba slava (veche) Polŭ.

Varianta definitie 2: Pol2, poli, substantiv masculin Moneda de metal sau de hartie valorand douazeci de lei, care a circulat in tara noastra; douazeci de lei. ♦ Nume dat mai multor monede rusesti si frantuzesti (de aur) care au circulat in tarile romane in secolul XIX; napoleon. – Din limba rusa Pol.

Varianta definitie 3: Pol1, poli, substantiv masculin
1. Fiecare dintre cele doua puncte situate la capetele axei de rotatie a pamantului si in care se reunesc toate meridianele geografice; prin extensiune regiunea din jurul acestor doua puncte. ♢ Pol ceresc = fiecare dintre cele doua puncte in care prelungirea axei de rotatie a pamantului, trecand prin cei doi poli terestri, intersecteaza sfera cereasca.
Pol magnetic terestru = punct pe suprafata pamantului in care acul magnetic are pozitia verticala (inclinatia magnetica este de 90°).
2. (Matematica) Fiecare dintre cele doua puncte in care un diametru al sferei intersecteaza sfera.
3. (Fiz.) Fiecare dintre cele doua puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietati. ♢ Pol electric pozitiv (sau negativ) = fiecare dintre cele doua regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care diverg sau catre care converg liniile de camp ale inductiei magnetice.
4. Zona a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic in aer, sau invers.
5. Parte componenta a unei masini electrice, care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al masinii.
6. Piesa a unei pile galvanice care stabileste contactul cu circuitul exterior.
7. Figurativ Fiecare dintre punctele, situatiile etcetera aflate la doua extremitati opuse. – Din franceza Pôle, limba latina Polus.

Varianta definitie 4: Pol substantiv verifica cuvantul: jumatate.

Varianta definitie 5: Pol substantiv (cuvant ce tine de fizica)
1. (invechit) punct. (- al magnetului.)
2. pol pozitiv = anod, (invechit) placa.

Varianta definitie 6: Pol (terestru, electric, moneda) substantiv masculin, plural poli

Varianta definitie 7: Pol (jumatate) substantiv neutru

Varianta definitie 8: Pol1 -i m. 1) geogr.
Fiecare dintre cele doua puncte situate la capetele (de nord si de sud) ale axei de rotatie a Pamantului. 2) Regiune situata in jurul acestor puncte. -ul nord. -ul sud. ♢ - ceresc fiecare dintre punctele de intersectie a axei Pamantului cu sfera cereasca. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) matematica Fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz.
Fiecare dintre extremitatile unui circuit electric, una cu sarcina pozitiva, iar cealalta cu sarcina negativa. 6) figurativ Parte extrema, opusa a ceva. -ii unei discutii. /<fr. pole, limba latina polus

Varianta definitie 9: Pol2 -i m. cuvant invechit 1) Moneda franceza de aur in valoare de 20 de franci, cu circulatie si in alte tari europene. 2) Moneda ruseasca egala cu jumatate de sorocovat. 3) fam.
Moneda sau bancnota de douazeci de lei. /conform limba rusa pol

Varianta definitie 10: Pol substantiv masculin
1. (Matematica) Fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare.
2. (Astr.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele doua puncte in care bolta cereasca pare sa fie atinsa de axa in jurul careia se efectueaza miscarea diurna a astrilor.
3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric.
4. (Figurat) Extremitati, puncte opuse unul fata de celalalt. [Plural poli, (substantiv neutru) poluri. / < franceza pôle, conform limba germana Pol < limba latina polus , limba greaca (veche) polos < polein – a se intoarce, a se invarti].

Varianta definitie 11: Pol1 substantiv neutru
1. (matematica) fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ origine a unui sistem de coordonate polare.
2. fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ - ceresc = fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a axei Pamantului cu bolta cereasca.
3. (fiz.) fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric.
4. (matematica) punct singular al unei transformari geometrice.
5. extremitate a fusului celular, catre care migreaza cromozomii.
6. (figurativ) fiecare dintre punctele, situatiile etcetera aflate la extremitati. (< franceza pôle, limba latina polus, limba greaca (veche) polos)

Varianta definitie 12: -pol2 element „dreptul de a vinde”. (< franceza -pole, conform din limba greaca polein, a vinde)

Varianta definitie 13: Pol (poli), substantiv masculin –
1. (Înv.) Jumatate. –
2. Moneda de aur de 20 de franci si apoi de 20 de lei. –
3. Douazeci de lei.
Sl. polĭ (Cihac, II, 274), invariabil cu primul sens.
Cel de al doilea se explica de obicei prin limba rusa poluimperial „napoleon” (Tiktin, Scriban) explicatie care nu ia in seama ca napoleonul trebuie sa valoreze zece franci.
Dupa Puscariu, Dacor., I, 602, din Napoleon, prin intermediul limba neogreaca: ἔνα(να)πολεόνι; dar tot asa se numeau si ludovicii de aur.
Mai probabil, s-a numit asa la inceput o moneda de aur diferita, conform limba engleza half crown, limba rusa polùcha „jumatate de moneda”. – Derivat polidor, substantiv masculin (Arg., douazeci de lei), formatie glumeata in care pare prezenta ideea de „aur” (dupa ipoteza de nesustinut a lui Pasca, Dacor., IX, 328, de la Polidor, fiul lui Priam, conform Graur, BL, V, 224); polca, substantiv feminin (dans), din ceh. polka, pulka, partial prin intermediul franceza polka; conform polturac.