Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Ponos

1 * Cuvantul cu diacritice: ponós
Cuvantul fara diacritice: ponos

Definitie: PONOS, ponoase, substantiv neutru 1. (Popular) Consecință neplăcută; necaz, neajuns; nemulțumire, supărare. A trage ponoasele. ♢ Expresie (Regional) A-și face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-și pricinui supărare, necaz. A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l dușmăni. 2. (Popular) Clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă. ♦ Nume rău, poreclă (defăimătoare). 3. (Înv. și reg.) Acuzare, învinuire; pâră, protest; (concretizat) plângere, reclamație, jalbă. 4. (Popular) Cusur, vină. 5. (Regional) Glumă, șotie; poznă. – Din limba slava (veche) ponosŭ.

2 * Cuvantul cu diacritice: ponós
Cuvantul fara diacritice: ponos

Definitie: PONOS substantiv verifica cuvantul: abatere, belea, bucluc, culpabilitate, culpă, cusur, dandana, defect, deficiență, dezonoare, eroare, greșeală, imperfecțiune, insuficiență, încurcătură, lacună, lipsă, meteahnă, năpastă, neajuns, necaz, necinste, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, nume, pacoste, păcat, plângere, pocinog, poreclă, rău, reclamație, rușine, scădere, slăbiciune, supărare, supranume, viciu, vină, vinovăție.

3 * Cuvantul cu diacritice: ponós
Cuvantul fara diacritice: ponos

Definitie: ponos substantiv neutru, plural ponoase

4 * Cuvantul cu diacritice: ponós -oáse
Cuvantul fara diacritice: ponos

Definitie: PONOS -oase n. 1) popular Consecință neplăcută. A trage -oasele. 2) Imputație falsă prin care se discreditează o persoană; defăimare; bârfeală; calomnie. limba slava (veche) ponosu

5 * Cuvantul cu diacritice: ponós -suri
Cuvantul fara diacritice: ponos

Definitie: ponos (-suri), substantiv neutru – Infamie, discreditare, reputaȚie proastă, notă rea. Sl. ponosŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II,

6 * Cuvantul cu diacritice: ponós -suri
Cuvantul fara diacritice: ponos

Definitie: ponos (-suri), substantiv neutru – Infamie, discreditare, reputație proastă, notă rea. Sl. ponosŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 276; Conev 101), conform slov., ceh., limba rusa ponos. – Derivat ponosi, verb (a defăima, a discredita; a (se) uza, a (se) degrada), din limba slava (veche) ponositi; ultimul sens, propriu în Mold., există și în limba slava (veche); ponoslu, substantiv neutru (învechit, Mold., dojană), prin intermediul mag. panaszol (Galdi, Dict., 95); ponoslui, verb (a mustra; cuvant invechit, a defăima), din mag. panaszlani; donosi, verb (a pîrî; a defăima), din limba slava (veche) donositi (Cihac, II, 99); donosenie, substantiv feminin (învechit, pîră).