Presupune
Definitie, sens si explicatie
1Presupune, presupun, verb Iii.
Tranzitiv
1. A admite in mod prealabil (si provizoriu) ca ceva este posibil, real, adevarat; a fi de parere, a crede, a socoti; a banui.
2. A avea ca premisa existenta prealabila a unui lucru, a fi conditionat de...; a implica. – Pre-1 + Supune (dupa franceza presupposer).
Tranzitiv
1. A admite in mod prealabil (si provizoriu) ca ceva este posibil, real, adevarat; a fi de parere, a crede, a socoti; a banui.
2. A avea ca premisa existenta prealabila a unui lucru, a fi conditionat de...; a implica. – Pre-1 + Supune (dupa franceza presupposer).
2Presupune verb
1. (invechit si popular) a prepune. (Am - ca vei veni.)
2. verifica cuvantul: banui.
3. verifica cuvantul: crede.
4. a admite, a spune, a zice. (Sa - ca asa s-au intamplat lucrurile.)
5. a cere, a implica, a necesita, a reclama. (Inteligenta - reflectia.)
1. (invechit si popular) a prepune. (Am - ca vei veni.)
2. verifica cuvantul: banui.
3. verifica cuvantul: crede.
4. a admite, a spune, a zice. (Sa - ca asa s-au intamplat lucrurile.)
5. a cere, a implica, a necesita, a reclama. (Inteligenta - reflectia.)
3Presupune verb supune
4A presupune presupun tranzitiv 1) (urmat, de regula, de o propozitie completiva) A admite ca adevarat sau posibil; a banui. 2) (lucruri sau actiuni prealabile) A avea drept conditie de baza. Creatia presupune inspiratie. /pre- + a supune
5Presupune verb Iii. tr.
1. A crede, a banui (ceva dinainte).
2. A necesita, a fi absoluta nevoie de ceva in prealabil. [P.i. presupun, conjunctie: -na, ger. -nand, presupuind. / conform franceza presupposer, limba italiana presupponere].
1. A crede, a banui (ceva dinainte).
2. A necesita, a fi absoluta nevoie de ceva in prealabil. [P.i. presupun, conjunctie: -na, ger. -nand, presupuind. / conform franceza presupposer, limba italiana presupponere].
6Presupune verb tr.
1. a admite pentru un moment ca ceva este posibil sau adevarat, a crede, a socoti.
2. a necesita, a fi absoluta nevoie de ceva in prealabil. (dupa franceza presupposer)
1. a admite pentru un moment ca ceva este posibil sau adevarat, a crede, a socoti.
2. a necesita, a fi absoluta nevoie de ceva in prealabil. (dupa franceza presupposer)
7Presupune (presupun, presupus), verb – A crede, a socoti.
Franceza presupposer, adaptat la conjugarea lui a supune.
Franceza presupposer, adaptat la conjugarea lui a supune.