Probatoriu -ie
Definitie, sens si explicatie
1Probatoriu, -ie, probatorii, substantiv neutru adjectiv
1. Substantiv neutru: Procedura de culegere a probelor (1) in justitie; totalitatea probelor adunate si prezentate intr-un litigiu.
2. Adjectiv Probator. – Din limba latina Probatorium.
1. Substantiv neutru: Procedura de culegere a probelor (1) in justitie; totalitatea probelor adunate si prezentate intr-un litigiu.
2. Adjectiv Probator. – Din limba latina Probatorium.
2Probatoriu adjectiv m. [-riu pronume -riu], f. probatorie (silabe-ri-e); plural m. si feminin: probatorii
3Probatoriu substantiv neutru [-riu pronume -riu], art. probatoriul; plural probatorii, art. probatoriile (silabe -ri-i-)
4Probatoriu1 -e (-i, -e) Care probeaza; care poate dovedi. Argumente -i. /<lat. probatorius, -a, -um
5Probatoriu2 -i n.
Totalitate a probelor prezentate intr-un litigiu. /<lat. probatorius, -a, -um
Totalitate a probelor prezentate intr-un litigiu. /<lat. probatorius, -a, -um
6Probatoriu, -ie adjectiv Care este propriu sa dovedeasca ceva. substantiv neutru Procedura de culegere a probelor in justitie. [Pronume -riu, varianta probator, -oare adjectiv / conform franceza probatoire].
7Probatoriu, -ie I. adjectiv propriu sa dovedeasca ceva; probator.
Ii. substantiv neutru procedura de culegere a probelor in justitie. (< limba latina probatorium, franceza probatoire)
Ii. substantiv neutru procedura de culegere a probelor in justitie. (< limba latina probatorium, franceza probatoire)