Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Pustiu -ie

1 * Cuvantul cu diacritice: pustíu -íe
Cuvantul fara diacritice: pustiu

Definitie: PUSTIU, -IE, (I) pustiuri, substantiv neutru, (II) pustii, adjectiv I. Substantiv neutru: 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ♢ Locutiune adverb În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ♢ Expresie A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Figurativ Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adjectiv 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; cuvant invechit și popular, în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Figurativ Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Varianta: (popular) pustie substantiv feminin] – Din bulgara pustinja.

2 * Cuvantul cu diacritice: pustiu
Cuvantul fara diacritice: pustiu

Definitie: Pustiu antonim: aglomerat, arhiplin, populat

3 * Cuvantul cu diacritice: pustíu
Cuvantul fara diacritice: pustiu

Definitie: PUSTIU adjectiv , substantiv verifica cuvantul: afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.

4 * Cuvantul cu diacritice: pustíu
Cuvantul fara diacritice: pustiu

Definitie: PUSTIU adjectiv verifica cuvantul: deșert, gol, nepăzit, nesupravegheat, vid.

5 * Cuvantul cu diacritice: pustíu
Cuvantul fara diacritice: pustiu

Definitie: PUSTIU adjectiv , substantiv 1. adjectiv deșert, gol, necultivat, sălbatic, vid, (învechit și reg.) săcret, (învechit) puștiicios, pustiit. (Un loc, un ținut -.) 2. substantiv verifica cuvantul: deșert. 3. substantiv verifica cuvantul: pustietate. 4. adjectiv verifica cuvantul: nelocuit. 5. adjectiv verifica cuvantul: neumblat. 6. adjectiv părăsit. 7. adjectiv singur, stingher. (A rămas - pe lume.)

6 * Cuvantul cu diacritice: pustíu
Cuvantul fara diacritice: pustiu

Definitie: pustiu adjectiv m., f. pustie; plural m. și feminin: pustii

7 * Cuvantul cu diacritice: pustíu
Cuvantul fara diacritice: pustiu

Definitie: pustiu substantiv neutru, art. pustiul; plural pustiuri

8 * Cuvantul cu diacritice: pustíu -e
Cuvantul fara diacritice: pustiu

Definitie: PUSTIU¹ -e (-i) 1) (despre locuri) Care nu are nimic. Pădure -e. Stradă -e. 2) (despre localități, încăperi, spații) Care este lipsit de viață; în care (sau pe care) nu se află nimeni. Școală -e. Peron -. 3) (despre regiuni, ținuturi) Care este fără vegetație și fără populație; deșert; gol. bulgara pustinja

9 * Cuvantul cu diacritice: pustíu -ri
Cuvantul fara diacritice: pustiu

Definitie: PUSTIU² -ri n. 1) Regiune întinsă nisipoasă, aproape lipsită de vegetație din cauza aridității solului; deșert. ♢ În - a) în gol; b) în zadar. Ducă-se pe - a) numire eufemistică a diavolului; b) epilepsie. 2) figurativ Stare sufletească apatică a omului solitar; singurătate chinuitoare. bulgara pustinja

10 * Cuvantul cu diacritice: pustíu pustíe
Cuvantul fara diacritice: pustiu

Definitie: pustiu (pustie), adjectiv – 1. Deșert, gol. – 2. Părăsit, nepopulat. – 3. Nefericit, amărît. – 4. (Substantiv neutru:) Deșert, loc necultivat. – Megl. pust. Sl. pustŭ, pustynĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Tiktin; Conev 40). Pentru sensul de imprecație, conform limba neogreaca: ἔρημο (Graur, BL, VI, 168). – Derivat pustie, substantiv feminin (deșert, loc neîngrijit; nume popular pentru diavol), în loc de cuvant invechit pustinie ‹ limba slava (veche) pustynĭ; pustă, substantiv feminin (teren agricol, cîmpia Ungariei), din mag. puszta, cu aceeași proveniență; pustietate, substantiv feminin (deșert, regiune necultivată și nelocuită); pustii, verb (a devasta, a transforma în deșert; verb, reflexiv, a deveni deșert); pustiitor (var. pustiicios), adjectiv (distrugător); pustiiciune, substantiv feminin (învechit, devastare, distrugere); pustnic, substantiv masculin (sihastru, anahoret), din limba slava (veche) pustynĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 755; Tiktin; Conev 109), poate confundat cu limba slava (veche) postĭnikŭ „postitor”; pustnicesc, adjectiv (de sihastru); pustnici, verb (a trăi ca un pustnic); pustnicie, substantiv feminin (sihăstrie). – Din rom. provine mag. posztia (Edelspacher 21).