Definitie Pustiu -ie - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Pustiu, -ie, (I) pustiuri, substantiv neutru, (II) pustii, adjectiv I. Substantiv neutru:
1. Regiune salbatica, lipsita de vegetatie si de populatie; spec. intindere vasta si plana de teren lipsita de vegetatie si nepopulata, acoperita cu nisip; desert. ♢ Locutiune adverb În pustiu = in zadar, degeaba.
A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ♢ Expresie A fluiera in (sau a) pustiu = a fluiera in semn de neizbanda, de parere de rau, de plictiseala; a fluiera a paguba.
Duca-se pe pustiu (sau pe pustii) = duca-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul.
2. Figurativ Singuratate apasatoare pe care o simte cineva; plictiseala; mahnire, suparare, durere. II. Adjectiv
1. (Despre locuri, tinuturi) Care se afla in stare salbatica, fara vegetatie si fara populatie. ♦ Aflat in paragina, in ruina; parasit. ♦ (Substantivat; cuvant invechit si popular, in imprecatii) Blestemat, afurisit.
2. În care nu se afla nimeni (si nimic).
Camera pustie.
3. Figurativ Singur, parasit, coplesit de o singuratate apasatoare; stingher; deznadajduit. [Varianta: (popular) Pustie substantiv feminin] – Din bulgara Pustinja.

Varianta definitie 2: Pustiu antonim: aglomerat, arhiplin, populat

Varianta definitie 3: Pustiu adjectiv , substantiv verifica cuvantul: afurisit, blestemat, cainos, hain, indracit, rau, ticalos.

Varianta definitie 4: Pustiu adjectiv verifica cuvantul: desert, gol, nepazit, nesupravegheat, vid.

Varianta definitie 5: Pustiu adjectiv , substantiv
1. adjectiv desert, gol, necultivat, salbatic, vid, (invechit si reg.) sacret, (invechit) pustiicios, pustiit. (Un loc, un tinut -.)
2. substantiv verifica cuvantul: desert.
3. substantiv verifica cuvantul: pustietate.
4. adjectiv verifica cuvantul: nelocuit.
5. adjectiv verifica cuvantul: neumblat.
6. adjectiv parasit.
7. adjectiv singur, stingher. (A ramas - pe lume.)

Varianta definitie 6: Pustiu adjectiv m., f. pustie; plural m. si feminin: pustii

Varianta definitie 7: Pustiu substantiv neutru, art. pustiul; plural pustiuri

Varianta definitie 8: Pustiu1 -e (-i) 1) (despre locuri) Care nu are nimic. Padure -e. Strada -e. 2) (despre localitati, incaperi, spatii) Care este lipsit de viata; in care (sau pe care) nu se afla nimeni. Școala -e. Peron -. 3) (despre regiuni, tinuturi) Care este fara vegetatie si fara populatie; desert; gol. /<bulg. pustinja

Varianta definitie 9: Pustiu2 -ri n. 1) Regiune intinsa nisipoasa, aproape lipsita de vegetatie din cauza ariditatii solului; desert. ♢ În - a) in gol; b) in zadar. Duca-se pe - a) numire eufemistica a diavolului; b) epilepsie. 2) figurativ Stare sufleteasca apatica a omului solitar; singuratate chinuitoare. /<bulg. pustinja

Varianta definitie 10: Pustiu (pustie), adjectiv –
1. Desert, gol. –
2. Parasit, nepopulat. –
3. Nefericit, amarit. –
4. (Substantiv neutru:) Desert, loc necultivat. – Megl. pust.
Sl. pustŭ, pustynĭ (Miklosich, Slaw.
Elem., 41; Tiktin; Conev 40).
Pentru sensul de imprecatie, conform limba neogreaca: ἔρημο (Graur, BL, VI, 168). – Derivat pustie, substantiv feminin (desert, loc neingrijit; nume popular pentru diavol), in loc de cuvant invechit pustinie ‹ limba slava (veche) pustynĭ; pusta, substantiv feminin (teren agricol, cimpia Ungariei), din mag. puszta, cu aceeasi provenienta; pustietate, substantiv feminin (desert, regiune necultivata si nelocuita); pustii, verb (a devasta, a transforma in desert; verb, reflexiv, a deveni desert); pustiitor (var. pustiicios), adjectiv (distrugator); pustiiciune, substantiv feminin (invechit, devastare, distrugere); pustnic, substantiv masculin (sihastru, anahoret), din limba slava (veche) pustynĭnikŭ (Miklosich, Slaw.
Elem., 755; Tiktin; Conev 109), poate confundat cu limba slava (veche) postĭnikŭ „postitor”; pustnicesc, adjectiv (de sihastru); pustnici, verb (a trai ca un pustnic); pustnicie, substantiv feminin (sihastrie). – Din rom. provine mag. posztia (Edelspacher 21).