Recuza
Definitie, sens si explicatie
1Recuza, recuz, verb I. Tranzitiv A nu recunoaste competenta sau autoritatea unui judecator, a unui martor etcetera, prin extensiune a respinge, a nu recunoaste ceva sau calitatea cuiva. – Din franceza Recuser.
2Recuza verb (Jur.) a refuza, a respinge. (A - un jurat, un complet de judecata.)
3Recuza verb, indicativ prezent 1 singular recuz, 3 singular si plural recuza; conj. prezent 3 singular si plural recuze
4A recuza recuz tranz. jur. 1) (membri ai completului de judecata) A respinge ca incompatibil cu functia pe care o exercita; a refuza. 2) A nu recunoaste ca adevarat; a respinge ca inexact; a contesta; a nega; a tagadui. - un argument. / < recuser
5Recuza verb I. tr.
A respinge un judecator, un martor etcetera, nerecunoscandu-i autoritatea, banuindu-l de partinire etcetera; (prin extensiune) a respinge, a nu recunoaste ceva. [P.i. recuz. / < franceza recuser, conform limba latina recusare].
A respinge un judecator, un martor etcetera, nerecunoscandu-i autoritatea, banuindu-l de partinire etcetera; (prin extensiune) a respinge, a nu recunoaste ceva. [P.i. recuz. / < franceza recuser, conform limba latina recusare].
6Recuza verb I. tr. a respinge un judecator, un martor etcetera, nerecunoscandu-i competenta, banuindu-l de partinire etcetera; (prin extensiune) a respinge, a nu recunoaste ceva.
Ii. reflexiv a refuza de a judeca o pricina, a se declara incompetent; a se sustrage. (< franceza recuser, limba latina recusare)
Ii. reflexiv a refuza de a judeca o pricina, a se declara incompetent; a se sustrage. (< franceza recuser, limba latina recusare)