Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Romanic -ă

1 * Cuvantul cu diacritice: románic -ă
Cuvantul fara diacritice: romanic

Definitie: ROMANIC, -Ă, romanici, -ce, adjectiv Care se trage din romani² (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman². ♢ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din limba italiana romanico, limba germana romanisch.

2 * Cuvantul cu diacritice: románic
Cuvantul fara diacritice: romanic

Definitie: ROMANIC adjectiv neolatin. (Limbă -.)

3 * Cuvantul cu diacritice: románic
Cuvantul fara diacritice: romanic

Definitie: romanic adjectiv m., plural romanici; f. singular romanică, plural romanice

4 * Cuvantul cu diacritice: románic -că -ci -ce
Cuvantul fara diacritice: romanic

Definitie: ROMANIC -că (-ci, -ce) 1) (despre persoane) Care se trage din romani; descen-dent din romani. 2) (despre limbi) Care are la bază limba latină; care provine din limba latină. 3) Care studiază limbile, literaturile și culturile neolatine. Studii -ce. limba italiana romanico, limba germana romanisch

5 * Cuvantul cu diacritice: románic -ă
Cuvantul fara diacritice: romanic

Definitie: ROMANIC, -Ă adjectiv Descendent din romani. ♢ Artă romanică = artă dezvoltată, mai ales în arhitectură, în țările europene supuse influenței catolice, în secolul X-XIII, care preia unele trăsături ale artei bizantine și în special elemente din arta carolingiană (edificii caracterizate prin severitate, masivitate și robustețe, savante jocuri de volume prismatice și cilindrice ale navelor, absidelor și turnurilor etcetera); limbă romanică = limbă care își are originea în limba latină; neolatin. ♦ Care se ocupă cu limbile neolatine. [Conform: limba latina romanice (loqui) – a vorbi într-o limbă neolatină, limba germana romanisch].

6 * Cuvantul cu diacritice: románic -ă
Cuvantul fara diacritice: romanic

Definitie: ROMANIC, -Ă adjectiv descendent din romani. o limbi če = grup de limbi care au la bază limba latină; neolatin. ♢ care se ocupă cu limbile romanice. o artă -ă = artă dezvoltată, în arhitectură, în țările europene, supuse influenței catolice, în secolul X-XIII, care preia unele trăsături ale artei bizantine și în special elemente din arta carolingiană (severitate, masivitate și robustețe, volume prismatice și cilindrice ale navelor, absidelor și turnurilor etcetera). (< limba italiana romanico, limba germana romanisch)