Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Romîn romani

1 * Cuvantul cu diacritice: romîn románi
Cuvantul fara diacritice: romin

Definitie: romîn (romani), substantiv masculin – 1. Locuitor al României; valah. – 2. Persoană, creștin. – 3. Țăran. – 4. (Înv.) Iobag, vecin. – Varianta cuvant invechit și popular rumîn. Mr. ar(u)mîn, istr. rumăr. Limba Latina romanus (Pușcariu 1474; Șeineanu, Semasiol., 231; REW 7371; Th. Gartner, Ueber den Volksnamen der Rumanen, Cernăuți 1893). Este dubletul lui roman, substantiv masculin, neol.; al lui roman, substantiv neutru (nuvelă), din franceza roman; al lui roman, substantiv masculin (mușețel-prost, Anthemis cotula; crizantemă, Crysanthemum leucanthemum), prin filieră limba slava (veche), cf,. limba sarba: raman, limba rusa roman (Tiktin), conform romaniță; și al lui rom, substantiv masculin (țigan), probabil mgr. ’Pωμιός „grec”, conform franceza romanichel „țigan”. Fonetic, forma rumîn este corectă, în timp ce romîn se datorează analogiei cu roman, fiind forma neol. de la sfîrșitul secolul XVI. Conform: și Cancel, Despre Rumîn și unele probleme lexicale slavo-romîne, București 1921. Rumîn „iobag” (cu acest sens nu se folosește forma romîn) s-a spus numai în vechea organizare socială din Muntenia (în Mold. vecin, în Trans. iobag); obligațiile lui erau legarea de pămînt, dijma și slujba la proprietar, conform Giurescu, Despre rumîni, București 1916. Nuanța de inferioritate socială legată de noțiunea de romanus apare încă din legile francilor, conform Julien Havet, R. hist., II, 120-36. În limba modernă s-a șovăit mult în scrierea lui romîn cu î, și s-a preferat sistematic român, chiar și de către acei autori care au adoptat suprimarea lui â. Derivat romîncă, substantiv feminin; romînesc, adjectiv (român); romînește, adverb (în română; clar, creștinește); romînică, substantiv feminin (român), cuvînt care se pune numai în gura țiganilor; romînime, substantiv feminin (neam românesc); romînism, substantiv neutru (ceea ce este tipic românesc); romîniza, verb (a deveni român); romîni (var. rumîni), verb (a se boteza); străromîn, adjectiv (preromân), format după limba germana ur-; rumînie, substantiv feminin (iobăgie). Din rom. provin limba albaneza rëmër „păstor”, limba tiganeasca: sp. rumano „argou” (Besses 145) și natural numele etnic al românilor în toate limbile. Derivat neol. (din franceza) romanic, adjectiv ; romanesc, adjectiv ; romancier, substantiv masculin; romanist, substantiv masculin; romanitate, substantiv feminin; romaniza, verb; romantic, adjectiv ; romantism, substantiv neutru; romanț, substantiv neutru (nuvelă), cuvant invechit, din limba italiana romanzo; romanță, substantiv feminin; romanțios, adjectiv